Cu 4000 de ani în urmă, în părţile de est, de sud, centrale şi de vest ale Europei, ca şi în Asia Mică, în zonele de până în Sinai, incluzând chiar şi munţii Ural, a trăit un popor puternic şi numeros, divizat în mai multe sute de triburi.
Aceştia vorbeau una şi aceeaşi limbă, cu diferenţe nesemnificative în dialecte şi vorbire. Înseamnă că, indiferent de vastele spaţii care separau acest popor, diferitele triburi puteau comunica şi înţelege foarte bine unele cu altele. Singura mică diferenţă se referă la dialectele dacilor din Dacia, care, într-o mai mică sau mai mare concentrare atingeau locuri pe teritoriul întregii Europe, în primul rând părţi din Italia şi ceea ce este Portugalia de azi.
Undeva înainte de 4100/3800 Î.C., grupuri din Orientul Apropiat migrează pe insula Creta şi partea de sud a Peninsulei Balcanice. Este prima migraţie a cadmeenilor (fenicieni).
Războiul Troian, după stricta mea analiză şi cercetare prezentată în studiul „Pelasgi: limbă, scriere, nume“ (Tetovo, 1998) a avut loc în 1263 şi a ţinut până în 1253 Î.C.
Pe baza analizei pe care am făcut-o pe multe scrieri traco-ilirice, ca şi pe scriptura pelasgică din Lemnos care sunt studiate în Pelasgi…, putem spune cu deplină încredere că există o identitate structurală şi lingvistică incontestabilă între limbile armână (traco-ilirică) şi armeană (pelasgică). Mai exact, dialectele pelasgice sunt în interdependenţă lingvistică cu cele traco-ilirice.
Din „Iliada“ lui Homer se poate clar vedea că locuitorii Troiei, troienii (dardanii) vorbeau aceeaşi limbă cu frigienii, misienii, tracii, pelasgii. Ei înţelegeau foarte bine limba invadatorilor, chiar şi pe danaani, care erau bilingvi, venind din Egipt.
Herodot (Istorie, I,58) este foarte categoric spunând că limba greacă este una nouă care, la început, a fost vorbită în paralel cu limba pelasgă şi, cu timpul, a crescut ca limbă separată. Aşa că nu este de mirare că membrii diferitelor triburi din Balcani şi Asia Mică, care luptau de partea troienilor, îi înţelegeau bine pe danaani, care, ca identitate, erau doar o parte din invadatori. Este abso- lut sigur că nu putem să-i tratăm ca danaani pe aliaţii lor: lelegi, perebieni, locriani, pe mirmidonii lui Ahile, eolieni…
Doar aheii erau literal amestecaţi cu danaanii şi e probabil că bilingvismul a apărut printre danaani, ceea ce e spus de mulţi istorici şi filosofi antici.
Urmând analiza mea suplimentară asupra celui mai vechi text păstrat până în zilele noastre al „Iliadei“ homerice, am putut afirma cu fermitate că acest text este doar traducerea originalului, care a fost scris în armeană (pelasgă), şi că limba din traducere era un amestec miceniano-danaan cu foarte multe cuvinte originale armeniene (pelasgice), folosite în paralel. De exemplu, în anumite locuri, în locul termenului grec folosit de obicei este un cuvânt armenian (pelasgic). Este situaţia lui „oδιoσ“ în greacă pentru „drum“, în unele locuri folosit „δρoμος“ (dromos) = „calea“ = „drum“ în armeană şi makedon-armână. Sau folosirea ter- menilor oyion = oi, „φωρ“ (pentru) = „fur“ (hoţ); ori ‘rkion, tradus greşit în noua greacă şi în alte limbi cu păsări, şi care înseamnă literal „cu aripi“, venind de la cuvântul makedon-armân ‘rki = aripi. Trebuie scos în evidenţă faptul că în vechea, la fel ca şi în noua greacă, sunt folosite pentru păsări şi aripi cu totul şi cu totul alte expresii, care nu au nicio legătură cu ‘rki şi ‘rkion. La fel şi pentru oion şi for în armână.
De la Herodot (Istorie, VII, 73) ştim că frigienii se trăgeau din Makedonia, unde erau numiţi brigi şi că armenii aveau aceeaşi origine cu frigienii. Despre relaţia lingvistică şi genetică dintre frigieni, armeni şi armâni am vorbit în detaliu în studiul „Pelasgii…“.
Herodot (Istorie, II, 50, 51, 52, 53), de asemena, spune că mitologia greacă a fost luată parţial de la egipteni şi cea mai mare parte de la pelasgi. În ceea ce priveşte cea de-a doua generaţie de nume ale zeilor, el spune categoric că descrierea caracterului şi al trăsăturilor fiecărui zeu a fost făcută de Homer.
E adevărat, din analiza „Iliadei“ se poate accepta fără dubii concluzia că numele zeilor sunt în funcţie de epitetele reprezentând activităţile şi caracteristicile lor. Impresia este şi mai mare atunci când epitetele pot fi perfect explicate cu limba makedon-armână actuală, care este relativ apropiată de vechea limbă armeană (pelasgă), cea în care a scris Homer „Iliada“.
Herodot (Istorie, I, 94) ne dă informaţia despre prima colonizare cunoscută dinspre Lidia din Asia Mică, spre Umbria în Italia.
Herodot ne dă şi informaţia despre cea de-a doua colonizare a unei părţi din locuitorii din Phocis (pelasgi), oraş la 40 km nord de Smirna în Ionia, şi care era fondat de locuitorii provinciei Phokida din sudul Tesaliei, în partea Franţei de azi, unde pe la 600 Î.C. a fost fondat oraşul Marsilia. În 560 Î.C., după căderea Lidiei sub stăpânirea persană, o parte din phokeani s-a mutat în Alalia, Corsica.
În secolul al IV-lea Î.C., makedonii, conduşi de Filip II, au subjugat Balcanii în întregime şi, conduşi de Alexandru Makedon, întreaga lume cunoscută la acea vreme.
În ciuda numeroaselor războaie dinastice, teritoriile cucerite au rămas sub stăpânire makedoniană aproape 150 de ani.
Romanii au cucerit Makedonia în secolul al II-lea Î.C.
______________________________
Fragment din cartea
„Scurtă istorie descriptivă despre originea makedon-armânilor (de la preistorie până la colonizarea Daciei)”
De Branislav Stefanoski-Al Dabijai
CNI CORESI, București, 2011,
Traducere de Eugen MATZOTA