Un comentariu de la Paris al lui Nicholas Caracota
Românii au intrat în Europa doar pe jumătate, daca ţinem seama de o serie de drepturi pe care încă nu le au la acelaşi nivel ca ceilalţi din spaţiul Schengen. Vor însă şi trebuie să intre cu totul şi să rămână în spaţiul european. Cei care încă nu cunosc acest lucru, sunt uşor manipulabili şi constituie prin această masă de manevră a USL.
Totuşi, oricât de lipsiţi de posibilitatea de a vedea lucrurile clar, nu este greu să vadă diferenţa între minciunile care i se repetă la infinit şi pericolul de a alege în funcţie de aceste minciuni. Indiferent cât de greu le este astăzi (şi să nu uite ca toată Europa şi ceilalţi sunt într-o situaţie grea), ceea ce trebuie să evite, este de a nu alege cea mai rea soluţie.
Românii trebuie să înţeleagă ca minciuna şi abuzurile cu care USL a procedat la decapitarea statului de drept, nu lasă nici o îndoială în legătură cu intenţiile şi felul de a acţiona al USL, sau mai bine zis al celor care controlează astăzi această Mafie.
Desigur că în USL se găsesc şi oameni oneşti. Aceştia sunt însă neutralizaţi şi nu au nici cea mai mică putere de a interveni. Din păcate nu au nici dorinţa nici curajul de a denunţa starea de fapt din USL. În acelaşi timp, românii, acei care-l urăsc pe Băsescu, (sentiment care fără îndoială li s-a indus prin Antene), să-şi aducă aminte că este singurul om politic care nu a ezitat să-şi abandoneze imunitatea parlamentară şi să se pună la dispoziţia Justiţiei. Şi ca în ultimă instanţă, Băsescu nu poate rămâne acoperit de imunitatea postului de preşedinte dincolo de 2014, în cazul în care referendumul nu este validat. Aşa cum ştim, cei ce cunosc Europa, Justiţia îl va judeca, dacă ceva îi va putea fi imputat. Asta însă numai dacă ea ramâne independentă.
Am văzut toţi cât preţ pune USL pe independenţa Justiţiei. Sper ca românii nu vor uita acest adevăr evident şi că se vor trezi înainte de a fi prea târziu.
Pentru toţi cei care au încă îndoieli şi se tem de manipulări, soluţia cea mai înţeleaptă este de a refuza să valideze referendumul. Şi asta se face numai prin refuzul de a se prezenta la vot.
Este varianta cu cel mai mic risc pentru România. Orice ar vota ducându-se la referendum, prin prezenţa lor vor sprijini USL şi vor valida toate abuzurile care au fost făcute împotriva României şi a Europei. Este poate singurul lucru pe care trebuie să-l aibă în minte.
PS Dacă am făcut acest gest, l-am făcut pentru că totuşi cred că românii merită mai mult. Dar că nu vor putea depăşi această stare de lucruri dacă nu vor face un efort de a înţelege lumea în care trăiesc şi de a nu se lăsa manipulaţi prin minciună şi fraudă. Oricâte defecte i-am putea atribui lui Băsescu, eu nu am să uit niciodată că a fost primul român care de la înalta poziţie a preşedintelui României li s-a adresat românilor spunându-le: „hai să terminam cu minciuna şi cu furtişagurile!„