ALTculture 6/2019 – Sfinții Epictet și Astion, martiri din Dobrogea

ALTculture 6/2019 - Sfinții Epictet și Astion, martiri din Dobrogea De Marius Oanţă Preotul Epictet și tânărul Astion au fost martirizați, în timpul împăratului Dioclețian (284–305), în cetatea Halmyris (Myris), la data de 8 iulie, a anului 292, pe teritoriul Sciției Minor, (în greacă Μικρά Σκυθία, Mikrá Skythia), Dobrogea de astăzi. Pe malul lacului Razelm, în proximitatea brațului Sfântul Gheorghe al Dunării și a actualului sat Dunavățul de Jos, se află ruinele unei fortărețe bizantine, în trecut aparținând cetății Halmyris. Aici au pătimit acești martiri, Epictet și Astion, doi dintre cei mai vechi martiri atestați pe teritoriul actual al României, despre care avem informații amănunțite. Faptele și pătimirile lor și mai ales mulțimea de minuni pe care le-au săvârșit în timpul vieții, dar și după moarte, au fost adunate în viețile de sfinți, așa numita Acta Sanctorum, adică Faptele Sfinților.