Grigorie cel Mare sau trăirea romană cu puțină însuflețire creștină De Mădălin Matica Este eronat a-l judeca pe Grigorie Dialogul în afara timpului său. Ceea ce pare evident din punct de vedere istoric este o slăbiciune a lucrării sale „Cartea Regulii Pastorale”. Îndepărtându-se de o lucrare spirituală sau, măcar filosofică, Grigorie Dialogul propune un nou modus vivendi pentru o Romă care se prăbușește în sălbăticie. Suferința lui este evidentă și clar exprimată, pentru că sub ochii lui, fiul al unui senator roman, Roma ajungând de la faimosul S.P.Q.R. la „Destructae urbes, euersa sunt castra, depopulati agri, în solitudine terra redacta est… Quia enim senatus deest, populus interiit, et tamen în paucis qui sunt dolores et gemitus cotidie multiplicantur, iam uacua ardet Roma”(Omilia despre Ezechiel).