ALTculture 9/2019 – Jovan Bilici (IV)

ALTculture 9/2019 – Jovan Bilici (IV)

ALTculture9/2019 - Jovan Bilici (IV) De Adrian Scriminț ...Ca printr-o vrajă neagră, în ultima vreme eșecurile lui Bilici se țineau în lanț. Ce-i drept, reușise în majoritatea misiunilor în care fusese trimis până atunci, simple, plictisitoare, statice, tupilat prin mărăcinii hârtoapelor. Și observa de pe crestele munților chei atât de îndelung mișcările mixte de trupe, de civili, de patrule, orice intrare sau ieșire a acestora de prin localitățile cu pricina, de i se cloceau și prindeau pui ouăle de șoim, vultur sau acvilă prin camuflajul ce-l avea montat în creștetul caschetei.

ALTculture 8/2019 – Jovan Bilici (III)

ALTculture 8/2019 – Jovan Bilici (III)

ALTculture8/2019 - Jovan Bilici (III) De Adrian Scriminț …Patru săptămâni durase morbida misiune, ca să afle apoi că Serbia intrase definitiv în război cu forțele NATO, cu mai bine de zece zile în urmă. Sergentul Milutin Vikelici și caporalul Jovan Bilici de-abia acum înțeleseră de fapt că tunetele pe care le tot auzeau din depărtări nu erau manevre de-ale lor militare, ci tomahawkuri lansate de pe submarin, care vizau obiectivele lor militare. Mirko, cel care îi aducea de la graniță, trecu încet cu mașina de teren pe lângă cazarma militară din Novi Pazar.

ALTculture 6/2019 – Jovan Bilici (I)

ALTculture 6/2019 – Jovan Bilici (I)

ALTculture 6/2019 - Jovan Bilici (I) De Adrian Scriminț Dacă ar fi fost în locul altora, cerul i-ar fi căzut în creștetul capului. Însă el era în locul lui, și pășea semeț în interiorul centrului de recrutare. Avea încredere oarbă în vorbele directoarei, care i se întipăriseră adânc în memoria auditivă: „O să procedezi exact ca frate-tu, noaptea dormi în cazarmă, iar ziua vii în teatru și faci spectacole de balet clasic”!