ALTculture 3/2018 – Vertigo

ALTculture 3/2018 – Vertigo

De Ion Bogdan Martin Înainte de închegarea primului meu volum de poezie, "Târziul fără de sfârşit", Editura ARARAT, 2017, am trimis poemele minunatei poete ELISABETA ISANOS. Remarcabilă poetă și prozatoare, fiind unica fiică a unor cunoscuți scriitori, Magda Isanos şi Eusebiu Camilar, s-a impus târziu în peisajul literar contemporan, deși numele său a fost alăturat de al câtorva dintre cele mai talentate şi cunoscute poete: Ana Blandiana, Constanța Buzea sau Ileana Mălăncioiu. Din păcate, am pierdut-o anul acesta, pe 11 ianuarie... Elisabeta Isanos, un remarcabil om de cultură, plină de discreţie şi cu un simţ artistic extraordinar, le-a citit pe toate, m-a sfătuit ce şi cum şi, pentru că i-au plăcut foarte mult două poeme, a simţit nevoia de a le traduce pre limba lui Baudelaire.

ALTculture 1/2018: Eu, cuvântul și viața

ALTculture 1/2018: Eu, cuvântul și viața

De Constantin Filip Un visator perpetuu, Constantin Filip a supraviețuit ca poet atât regimului comunist, cât și realismului și lipsei de imaginație specifice capitalismului târziu. Expat rămas român în spirit, la vârsta pensionării, a decis să iasă din anonimat și să-și prezinte poezia care a făcut parte mereu din viața sa. Cântecul fântânii   La … Citește în continuare ALTculture 1/2018: Eu, cuvântul și viața

ALTculture 1/2018: ÎN  PRAG  DE  2018

ALTculture 1/2018: ÎN PRAG DE 2018

Un grupaj de poezii ale prietenilor mei de litere, de suflet și de iarnă, Daniel Dăian, Ioan Bogdan Martin, Corina Dașoveanu Monea și Doria Șișu Ploeșteanu. I-am înșiruit aici într-o ordine ne-poetică, adică una pur alfabetică, spre a nu ști nimeni pe care-l simt mai aproape Multe dintre aceste poezii au trecut prin viscolul iubirilor de viață și … Citește în continuare ALTculture 1/2018: ÎN PRAG DE 2018

ALTculture 2/2017: Lumea ca un caleidoscop

ALTculture 2/2017: Lumea ca un caleidoscop

De Marius Conu La început lumea a fost Ca un caleidoscop, mereu răsucindu-se Culori amestecate ca o iremediabilă cascadă Sau o infinită şi lentă maree, Apoi au apărut piramidele Una câte una, din ce în ce mai aproape Şi mai imense, şi mai sufocante, Tot universul s-a umplut de piramide Înghesuindu-se una în alta Ca … Citește în continuare ALTculture 2/2017: Lumea ca un caleidoscop

ALTculture 1/2017: Din jurnalul unei  mame emigrante

ALTculture 1/2017: Din jurnalul unei mame emigrante

De Rodica Petrachi Mi-ar plăcea să pot da o șansă tuturor celor care n-au avut norocul de-a da peste ei vreo bursă Herder pe vremea când ne era multora greu și Lor bine de tot... Am păstrat și poza aceasta care spune atâtea despre cei plecați din Patrie pentru că lor nu le e nici … Citește în continuare ALTculture 1/2017: Din jurnalul unei mame emigrante

ALTculture 1/2017: Exibito-biografia ¼ – Capitolul 2

ALTculture 1/2017: Exibito-biografia ¼ – Capitolul 2

De Petru Ilieșu Se spune că era un tip firav și avea părul lung și scria poeme stranii și fuma țigări fără filtru și avea blugii mâzgăliți cu Hendrix, Pink Floyd și The Doors și că apoi și-a lăsat barbă și că era o pacoste pentru părinții care primeau mesaje de la trecătorii prin fața … Citește în continuare ALTculture 1/2017: Exibito-biografia ¼ – Capitolul 2