De Eugen Matzota
Sandu nu mai este printre noi. A plecat puţin mai devreme şi ne aşteaptă într-o lume mai bună. Zâmbetul lui Alexandru Lăpuşan ne făcea mai buni, aşa cum era şi el. Acum, zâmbetul lui ne-a rămas doar în fotografii, poate…
Sandu a fost cu siguranţă un om bun trimis printre noi să ne mai lumineze zilele petrecute pe acest Pământ. M-a cucerit de când l-am văzut prima oară. Nici vorbă să-ţi dea impresia funcţiei pe care-o ocupa în stat, nici vorbă! Era pur şi simplu Sandu, omul care avea răbdare să te-asculte, pentru ca apoi s-alerge în treburile sale, dar numai după ce-ţi asculta păsul.
Era o vreme când ne vedeam o dată la două săptămâni. Mai erau şi alţii ce nu prea aveau timp de asemenea întâlniri şi profitau de asta ca să lipsească mai mereu. El, nu. Venea cuminte şi zâmbitor şi ne bucuram cu toţii că suntem împreună.
Acum, el a plecat după cei ce au luat un tren mai devreme. Dar el a rămas cu noi, cu zâmbetul său cald cu tot. L-am ascuns bine de tot în adâncul inimii..