De Mădălin Matica
Sunt creștin-ortodox și sunt mândru de asta. În fapt, ar trebui să justificăm ortodoxia noastră (în fața noastră doar) pentru a putea justifica mândria intrinsecă. Mărturisind mândria și apartenența, putem explica credința și alegerea de a rămâne în ortodoxie.
Deși în întreaga lume și în toate lucrările numele Gingis Han îl desemnează pe cel care a pus bazele Imperiului Mongol, numele acestuia era Temugin. El s-a născut în anul 1162, fiind fiul lui Iesughei, conducător al clanului kiyat al tribului borgighin și al Hoelun. Abia în anul 1206, în cadrul unei adunări a triburilor aflate sub ascultarea sa (un kurultai), el a fost proclamat „conducător universal” – „Tchingis Qaghan”. Omenirea însă îl va ține minte ca fiind marele Gingis Han.
Copilăria i-a fost marcată de greutăți care încep la vârsta de nouă ani, când tatăl sau este otrăvit și, deși era fiul cel mare și urmașul de drept al conducerii clanului, i-a fost refuzată conducerea. Familia căzându-i în dizgrație, Temugin este forțat să-și înceapă singur ascensiunea pe scara socială în lumea atât de tulbure a nord-estului Mongoliei.
Calitățile sale războinice, organizatorice, militare, dar și înzestrarea fizică, l-au propulsat în fruntea conducerii mongolilor și, la vârsta de 33/35 de ani (1195 sau 1197) ajunge conducătorul acestora. Jurământul de credință al noului han și al kurultai-ului mongol vor fi respectate pe tot parcursul vieții sale, respectarea jurămintelor și al promisiunilor fiind la mare stimă în societatea mongolă.
Înaintea lui Gingis Han, lumea mongolă era sălbatică, dezorganizată și dezmembrată. Triburile nomade care se stabiliseră în zona fluviului Amur, vorbind însă aceeași limba din familia altaică, apar prima dată în analele istorice chinezești în secolul al VII-lea î.Chr. De altfel, imensa majoritate a datelor pe care le deținem despre mongoli până la Gingis Han aparțin cronicilor din China, căreia îi provocau mari probleme prin desele atacuri de jefuire.
Unirea triburilor mongole sub un singur conducător a fost potențată și de imaginea teogonică a triburilor care aveau credința că ele trebuie să fie conduse de un singur împărat, aidoma Dumnezeului care singur conduce din cer. De altfel, Gingis Han este prezentat în toate textele ca fiind o persoană religioasă și, poate la fel de important, ca omul care respecta toate religiile și credințele religioase ale supușilor sau dușmanilor săi.
Alianțele diferite în care s-a găsit Marele Han l-au apropiat de creștini (prin alianțele cu ionghiuții), de taoiști (prin intermediul maestrului Qian Qiuen), dar și de aliați musulmani. A respectat credințele religioase și a practicat activ venerarea Cerului-zeu.
Temugin a fost un extraordinar strateg militar, marea majoritate a luptelor și războaielor duse în prima parte a domniei fiind duse împotriva unor armate net superioare. Campaniile militare erau pregătite cu deosebită minuțiozitate și organizate în mici detalii, care includeau și latura jocurilor politice și pe cea a spionajului.
Strategiile utilizate de Temugin erau diverse și adaptate atât spațiului în care urma să dea lupta cat și caracteristicelor oponentului său. Aparenta dezordine a atacurilor mongole ascund, de fapt, o atentă planificare menită a diviza armatele apărătoare, a slăbi moralul trupelor și de a-și atrage adversarii în lupte unde erau nepregătiți. Rapidele mișcări ale trupelor mongole, ca și capacitatea lor de disimulare și de a-și induce adversarul în eroare, au fost bazele succesului militar al nou formatului Imperiu Mongol.
Relațiile diplomatice nu au fost însă niciodată ignorate de Marele Han, nici alianțele sau consolidarea economică a spațiilor cucerite. Personalitate complexă, fondator al celui mai mare imperiu creat în timpul vieții unui singur conducător, Temugin moare în august 1227 la Cin Suy Syan, departe de casă, dar pe câmpul de luptă, așa cum își trăise întreaga viață.
Și, aidoma altor mari conducători din epoca antică sau medievală, intră în istorie în chip distorsionat, fiind fie „barbar fără minte”, fie „trimisul Cerului”. Viața sa merită o atenție deosebită și ne dă posibilitatea de a înțelege o întreagă perioadă ce a urmat fondării, creșterii și prăbușirii Imperiului Mongol și ale implicațiilor acestuia în istoria omenirii.