„Legiunea străină”

De Ion Bogdan Martin

Un difuzor hodorogit împrăştie în cameră acordurile Bolero-ului lui Maurice Ravel.
Doi bărbaţi, între două vârste, stau aşezaţi unul lângă celălalt şi privesc în gol. Unul dintre bărbaţi are chelie, iar celălalt… n-are absolut nimic împotrivă.
O molie dă târcoale, totuşi, bărbatului cu chelie!

– …Sau, ţi-aduci aminte, când eram noi doi în Legiunea Străină… Acolo ordine! rosti bărbatul cu chelie gonind molia care îi gâdila creştetul capului.
– Instrucţie, nu ca aici, se trezi vorbind şi-al doilea privind la molia care orbecăia ameţită de luciul calviţiei!!!
– Profesionişti, ce mai! Şi cum ne luptam noi cu triburile alea prin junglă! Ce mai lupte!
– Ce mai zbucium! Sau când te-ai luptat tu cu M’Bola-M’Bola de la egal la egal… amical!
– Ei, ce vrei? Tu n-ai văzut cât de ameninţătoare era? Cum îşi ţinea sfârcurile alea, gata-gata să-mi scoată ochii. Am crezut că sunt implanturile Mihaelei Rădulescu, în direct şi în reluare (!), la „Românii au talent”!!! A trebuit să mă apăr. Ce era să fac?
– Da, şi-ai pus mâna pe „pistol”, zâmbi cu subînţeles şi adăugă, ca să te aperi, nu de altceva.
– N-a mai fost nevoie că s-a descărcat singur. Armă veche, de pe timpul lui Ceauşescu. Ş-apoi am şi prostată (!)!
– Noroc că erai în tufiş, ş-aveai prezervativu’ la tine (sic!), că altfel cine ştie!
– Ah, ce viaţă am dus în Legiunea străină! Soté de termite, iguană la proţap, meduze flambate…
– Tarantule umplute cu terină de căcărează de scorpion!!!
– Ai mâncat tu aşa ceva?!
– Ei, parcă eu mai ştiu ce-am mâncat! Am mâncat de toate la viaţa mea, c-am fost purtător de cuvânt (sic!).
– Delicatese, ce mai!
– Să ştii că, dacă mai stăteam, te alegeau şef de trib. Erai mai tare decât Cristi Borcea.
– Cred că la alegeri aş fi avut şanse. Am lăsat destui mulatri pe acolo. Sunt trist şi-mi simt ochii umezi. Mai ales pe dreptu’, dacă te uiţi mai atent!!!
Cât a suferit biata M’Bola-M’Bola! Am părăsit-o ca un laş, fără să-i asigur măcar pensia alimentară, spuse dintr-o suflare, ştergându-şi o lacrimă imaginară, privind în continuare la molia care se mişca acum de-a lungul gratiilor de la geam.
– Ei lasă, c-ai fost drăguţ, totuşi. I-ai lăsat masca de gaze din dotare!!!
– Sigur, ce amintire mai frumoasă îşi poate dori o femeie?
– O noapte cu Viorel Lis, de exemplu (sic!).
– Sau cu Adrian-copilu’ minune. Ăsta bărbat!
– Lasă, nimeni nu-i perfect! Îţi mai aduci aminte, când ne-au atacat tuaregii ăia lângă oază?!
– Brrr!.. Ce sălbatici! Se vedea clar că nu-şi făcuseră un detartraj profesional!!! Şi cum se dădeau cu capetele de pereţi când ascultau pe Fuego cu şlagărul internaţional (!) „Împodobeşte mamă bradu’ că vin minerii”!!!

– Îngrozitor! Auzi, chiar lângă oază!!! N-am putut să mai stau în şaua cămilei peste două săptămâni.
– Dar de ce, mă rog?
– Ai uitat?! M-a muşcat o viperă de fesă. Dacă nu era Abdul să-mi sugă veninul, eram la Notre-Damme pe năsălie.
– Era mare nasolie!
– Mda!
– Păcat că nu ne-au căutat americanii. Noi doi, cred, atunci, l-am fi capturat una-două pă bin Laden, ăla!
– Amatori! Noi, praf îl făceam. Cu talentul tău la limbi! La limbi străine, vreau să zic.
– Da’ parcă nu mai bate vântu’, rosti, destul de calm, privind în tavan!!!
– Domnu’ Vântu, nu! A bătut destul prin buzunarele românilor (sic!).
– Heee!… Ce vremuri!
– Daaa!… Busu prezenta „Vremea”!!! Da, mi-aduc aminte!!!
– Unde dracu rămăsesem, c-am uitat? spuse hobându-se insistent în urechea celui care de fapt n-avea nimic împotrivă!
– Vorbeai despre Daniel…
– Când şi care Daniel?!
– Mult Preafericitul!!!
– Ah, da! Mare credincios!!! Mare caracter!!!
– Noroc cu tine că l-ai calmat când i-ai promis regatul Lehliu (!) şi o noapte sacerdotală la „Sacré Cœur”!!! Două zile te-am căutat cu elicopterul!
– Ce vrei dragă, a durat! Dacă m-a pus să-i arăt, în mărime naturală, taxa pe valoarea adăugată de la Catedrala Mântuirii Neamului!!!
– A meritat?
– Ă?
– A meritat efortul, zic?
– Zi-zi!…
– Şi unde este M’Bola-M’Bola acum?
– Face greva foamei în faţa PRO TV-ului. Se îngrăşase peste măsură după pandemia asta cu Covidu’!!!
– Ei, ce vrei? E treabă nasoală cu pensiile astea speciale!!!
– Dar ce-i cu zgomotul ăsta? Oau, şi ce de mirese!
– Ehe, se vede că eşti nou la Bălăceanca! Nu sunt mirese, sunt asistentele, vin să ne aducă bulinele!!! P-alea roşii le vreau io!
– Da? Vai ce amabile şi drăguţe sunt! Dar noi n-am făcut cunoştinţă, se ridică de pe scaun şi cu un aer maiestuos şi cu mâna pe chelie spuse: eu sunt Josefina cea sterilă, soţia lui Napoleon!!!
– Încântat! răspunse absent, adăugând aproape imediat, eu sunt Ştefan cel Mare. Zis şi Fane babanu’. Sfântul Babanu’, să ne-nţelegem!!!
– Ştefan cel Mare? Oau! Dar n-am auzit de tine (sic!)!?
– Nu-i nimic, mă găseşti în manualul alternativ la pagina 99. Sunt în josul paginii, sub Smiley şi Andreea Esca!!!

Şi dialogul ar mai fi putut continua, dar s-a făcut târziu. Cei doi au fost trimişi, pe bază de calmante, la culcare, iar molia a dispărut şi ea ucisă de o infecţie nosocomială!!!
Afară, la câţiva zeci de kilometri de Sanatoriul de boli mintale Bălăceanca, undeva prin cartierul Pantelimon, câţiva tineri hotărăsc să facă cerere de recrutare pentru Legiunea Străină.
Vântul suflă rece, muzica trupei „Paraziţii” este dată la maximum, iar vodca li s-a urcat la cap.
O cucuvea lansează în noapte cântul său rău-prevestitor pe binecunoscutele acorduri ale pieselor Oanei Zăvoranu!!!
Uşor, uşor, cu bune şi cu rele, Bucureştiul merge la culcare. Doar tinerii, care vor să se înscrie în legiune, se aud strigând în duioasa limbă română de după blocuri (!): „Franţa, te belim, să moară mama!…”