de Ion Bogdan Martin
Aflat în vizită la prietenii mei olandezi, în micuţa localitate Roden, satelit al mult mai cunoscutului Groningen, m-am trezit dimineaţa spre prânz, parafrazând un vechi proverb aproape românesc: „cine dimineaţa se trezeşte… prost este!”
Așa că mi-am luat prosopul, adus din țară, „Made in Turkey”, și am intrat direct la duș. Acolo… Minune! Peste 20 de recipiente, care de care mai frumos colorate, cu șampon, cu creme și cu alte poțiuni plăcut mirositoare, stăteau aliniate pe un pervaz, situat la înălțimea unui stat de om… olandez, gata să fie „manageriate” de individul din est, individ în ai cărui ochi puteai citi, clipă de clipă, fericirea nestăvilită datorată confortului occidental.
Am luat sticlele la rând, una galbenă, mai mare și mai retrasă, mi-a atras atenția cel mai mult, mirosea grozav a lămâie și muguri de brad… Încerc să citesc, dar cum flamanda nu era punctul meu forte… Ei și!?, mi-am spus… Mi-am spus, am făcut palma căuș și am turnat o mână zdravănă, una din aia de nesimțit, că doar nu eu dădusem banii pe soluție. Și dă-i prin toate zonele cu păr… Să se bucure și pilozitățile mele de sorginte carpato-danubiano-pontică!!! Și dă-i, și freacă, și dă-i, și masează, și dă-i…
Obosit, dar satisfăcut, dau drumul la apa caldă să mă curăț… Să mă curăț… Să mă curăț… Dar ce?! Mai puteam!? Soluția din recipientul galben s-a dovedit a fi una cu personalitate: se înclisase și, pe timp ce trecea, mai tare se-nbățoșa… Ca-n basmele românești cu Făt-Frumos care creștea într-o zi cât alții-n zece! Lichidul se întărea întruna, schimbându-și culoarea gălbui-verzuie într-un „alb” de… bloc reabilitat: murdar, murdar, murdar… Vinețiu spre cadaveric!!!
O oră încheiată am lucrat la „deshumarea” clisei… Am tras de soluția aia de făcusem scurtă la mână, iar orificiul de scurgere al cabinei de duș se înfundase de la atâta păr donat pentru susținerea cauzei! Care cauză? Parcă mai are importanță?! Îmi venea să plâng de ciudă. Privirea aceea, plină de fericire la contactul cu lumea occidentală, îmi dispăruse… Se scursese, odată cu părul, prin orificiul pardoselii.
Am luat un alt recipient pe care scria în germană: „Was Alpecin dagegen tun kann”, de data aceasta am înțeles cuvântul „tun” (!), fapt pentru care am turnat din abundență și, după încă o oră, am reușit să scap și să ies, oarecum tunat (!)… Și amețit, dar întreg. Noroc cu nemții!
Prietenii mei olandezi mă așteptau de mult timp la masă… Zâmbeau stingher și, cred, se întrebau în sinea lor: „oare românii nu au dușuri în casă?!” Nu!, îmi venea să răspund, dar nici „flamande” mirobolante prin baie. La ce dracului v-or servi toate soluțiile alea, nu știu!?
La o săptămână de la întâmplarea de la duș aveam să aflu pentru ce era flaconul acela galben a cărui soluție plăcut mirositoare o folosisem pentru deratizarea zonelor… capilare. Henny, gazda și, totodată, simpatica soție a prietenului meu, cu mănuși groase din cauciuc, cu flaconul cu pricina în mână a turnat pe o perie dură de sârmă și a început să frece gresia de pe holuri… Da, oameni buni și dragi! Era un lichid coroziv care a avea rolul de a ataca depunerile. Eu nu avusesem, dar tot mi le-a atacat!…
Și freca olandeza, cu spirit de răspundere… că de câte ori scârțâia peria pe perete mă durea până-n vintre, îmi scârțâiau dinții, iar părul mi se făcea măciucă. Atât cât mai aveam!
Doamne, bine că soluția nu era pentru detartrajul mașinii de spălat!
Cu flamanda nu e de glumit, pe bune! Asta a fost concluzia, pe care am tras-o, după acea pățanie de la duș!
Dar și testiculele mele au stat iritate și umflate aproape o săptămână! Caz pentru care am fost dus, de către prietenul meu, la o clinică specializată unde o domnișoară doctor, blondă, pistruiată, cu sânii mari și ochii albaștri, care, cu zâmbetul pe buze, m-a consultat, m-a masat și m-a palpat vreo 20 de minute (!), de nu-mi mai găseam locul pe masa de tratament, iar ochii mi se bulbucaseră ca la „limax maximus”.
În final, m-a mai palpat o dată (!) și a emis câteva sunete pițigăiate, jumătate în flamandă, jumătate în engleză, din care am reținut doar expresia „insolent donkey”! Eu „măgar obraznic”?! Gâtu’ mă… Nu, că m-am abținut… M-am abținut, am zis să fiu civilizat și educat…
Chiar dacă era o bunăciune cum rar se putea vedea pe străzile olandeze! Înainte de plecare, după ce s-a încheiat la halat (!), mi-a prescris un anafrodiziac puternic: o tinctură de „Agnus Castus”[1]!!! Am crezut că se ia toată o dată!? A fost mană cerească pentru raionul de „pampers” din magazinul de pe strada noastră, diareea m-a ținut 14 zile!!!