ALT.culture_01.2019 46-47O știre recentă semnalează că, anul trecut, Muzeul Luvru s-a clasat pe primul loc din lume ca număr de vizitatori, peste 10 milioane de persoane trecându-i pragul și admirându-i comorile și frumusețile. Nu-i de mirare că faimoasa instituție culturală din capitala Franței a reușit o asemenea performanță și la nivel mondial, deoarece ani la rând s-a situat pe primul loc în topul preferințelor europene.

 

Cine nu a vizitat încă Luvrul o poate face în 2019.

 Text: Adina Baranovschi

Foto: Bogdan Baranovschi


ALT.culture_01.2019 48-49

O mie de muzee într-unul singur

Ocupând ani la rând locul 1 în topul muzeelor europene, prin dimensiuni, abundența exponatelor și numărul de vizitatori (peste 8 milioane anual), Luvrul are o istorie îndelungată și tumultuoasă, care i-a conferit rangul unei venerabile instituții culturale.

ALT.culture_01.2019 50-51

Chiar și dacă nu ar fi deținut milioanele de exponate, acumulate în timp, palatul muzeal cuprins între malul drept al Senei și strada Rivoli este o construcție măreață în sine, cu aripile și pavilioanele sale (Richelieu, Denon, Sully, Rohan, Flora, Marsan, Marele Orologiu, Visconti), precum și cu cele câteva curți interioare și exterioare (Marly, Puget, Napoleon – cu piramida de sticlă a arhitectului Ieoh Ming Pei inaugurată în 1989, care este cea mai admirată și fotografiată). A evoluat de la un simplu castel fortificat din perioada medievală timpurie până la statutul de reședință regală, devenind tot mai măreț, indiferent de vremuri și de cârmuitori.

ALT.culture_01.2019 52-53

Inaugurat oficial în noiembrie 1793, Luvrul este azi un muzeu total, cu bogate și variate colecții de pictură, sculptură, artefacte preistorice grupate pe epoci, pe spații geografice și culturale, pe curente artistice astfel încât vizitatorii să se poată orienta prin hățișul expus în numeroasele săli și camere, dintre care trebuie menționate Galeria lui Apollon, Marea Galerie, Sala Împăraților, Sala Manejului, Sala Statelor, Sala mozaicurilor bizantine, Sălile dedicate artei islamului, Sălile mobilierului etc.

ALT.culture_01.2019 54-55

De la antichități egiptene, grecești, romane, orientale, asiatice la lucrări grafice și desene, de la mărturii arheologice la obiecte de ceramică și alte piese decorative, ba chiar apartamente regale și reședințe particulare opulente reconstituite în toată splendoarea lor – iată ce puteți vedea în Le Grand Louvre. Acest proiect ambițios demarat pe vremea președintelui François Mitterrand s-a încheiat, în linii mari, înaintea pășirii în noul mileniu, dar noile achiziții determină conducerea muzeului să amenajeze și să deschidă publicului noi spații nu numai în interiorul palatului actual, ci în afara Parisului și a Franței. Este cazul filialei Luvru Lens (un fost orășel minier din nordul Franței), inaugurată în 2012, și al Luvrului Abu Dhabi (unde s-a înălțat o construcție cu design futurist), inaugurat în 2017.

ALT.culture_01.2019 58-59

Un lucru este cert: nu se poate cuprinde totul dintr-o dată, așa că, atunci când veți (re)veni în capitala Franței, acest mare muzeu din inima sa vă așteaptă să-i (re)descoperiți comorile, indiferent că se cheamă „Mona Lisa”, „Venus din Milo”, „Victoria din Samothrace”, „Scribul egiptean ghemuit”, „Marele Sfinx din Tanis”, uriașele sculpturi ale „Taurilor înaripați” de pe fațada palatului din Khorsabad (Irak) din epoca asiriană, „Stela codului legilor lui Hamurabi”, „Friza arcașilor din Susa” ș.a.m.d.

ALT.culture_01.2019 60-61

Cronologie utilă a Marelui Luvru:

  • – 1981: demararea planului de reconfigurare muzeală modernă

  • – 1985: lucrări de amenajare a Curții Pătrate, vasta esplanadă a palatului

  • – 1985: lucrări de amenajare a Curții Caruselului

  • – 1989: inaugurarea noului acces în incinta muzeală pe sub piramida de sticlă

  • – 1993: inaugurarea Curții Napoleon, a aripii Richelieu și deschiderea galeriei comerciale Caruselul Luvrului cu al doilea acces în incinta muzeală

  • – 1997-1998: reamenajarea unor săli expoziționale

  • – 2001: deschiderea de noi săli expoziționale

  • – 2012: inaugurarea noilor săli consacrate artei islamului

ALT.culture_01.2019 62-63

Date tehnice:

Luvrul este cel mai mare muzeu de artă și antichități de pe mapamond, cu peste jumătate de milion de opere expuse și multe altele aflate în depozite, de o mare varietate (piese arheologice, picturi, sculpturi, lucrări grafice, obiecte de artă decorativă din ceramică, lemn, metal etc.), având o suprafață expozițională de peste 70.000 m2 și peste 950 de săli.

 

 


 

Mai mult… / More…

Cărțit de la LIBRIS

 


cropped-logo-mandello-333.png


wp-image-1540297791