Poezii de Eugen D. Popin
Din ciclul „Peisaje cu oameni”
ultimele cuvinte atârnau de colţurile gurii
(update 1989 – 2012)
ei bine
jurnalul meu mă refuză
îmi şterge mereu însemnarea
de faţă:
„brancardierul cel blond
care semăna leit cu Paris
s-a înecat
peste noapte
într-o băltoacă de pe marginea drumului
dimineaţa devreme
l-au găsit navetiştii
rece şi cu ochii bulbucaţi
ultimele sale cuvinte
mai atârnau încă
pe colţurile gurii
cei care l-au cunoscut
se feresc să se mire
ceilalţi îşi fac doar cruce
şi trec evenimentul în cv
nefericitului
i se face loc în istoria recentă
pentru ca mai apoi
operativ
să fie arhivat
la capitolul
seulement pour les connaisseurs”
______________________________
între aici şi acolo
pentru Marinella Vicinanza
Timişoara e cel mai frumos oraş din lume
în acelaşi timp însă
un loc
fascinant
uneori împietrit
şi cufundat în sine
pentru ca să-l poţi iubi
eşti tu cel care trebuie să modelezi
să te adaptezi
limitelor sale
frumuseţilor sale
eliberat de timp
eliberat de spaţiu
München Paris Roma
se înclină dinaintea-ţi
ţi se oferă
te atrag
cu sutele de posibilităţi
lustruite în permanenţă
actualizate de reclame
organizate perfect
te provoacă neîncetat
cu frumuseţea lor
de chirurgie plastică
şi farmecul tinerei atrăgătoare
dispusă a-ţi satisface toate dorinţele
dar toate
chiar şi pe cele mai irezistibile
Timişoara nu este aşa ceva
e mai degrabă o doamnă distinsă
trecută de prima tinereţe
ba chiar şi de a doua
dar încă frumoasă
distinsă
cu trăsături superbe
radiind înţelepciune şi inteligenţă
ascunse discret în ambuteiajul matinal
în spatele faţadelor obosite
ea revendică fără ca să aştepte
vrea să fi tu acela care omagiază
să fi exact ceea ce ea îşi doreşte
ceea ce aşteaptă de la tine
______________________________
voit sau dimpotrivă
conştient ori inconştient
noi existăm simultan
oscilând necuviincios
între aici şi acolo
crezând că până la urmă vom alege
între mamă şi mama adoptivă
foarte curând însă
consimţim că dragostea şi iubirea
par doar la prima vedere
a fi opuse
ireconciliabile
şi ne supunem legii atavice a biologiei
de a nu ne putea alege
cine ne va fi mama
iar imposibilitatea asta există
pentru că planurile logice
sunt mult prea departe unul de altul
ca să permită comunicarea
apropierea
comparaţia
______________________________
în mintea noastră
se suprapun permanent
fără să vrem
şi asta în fiecare zi
imagini
culori
mirosuri
friptura de miel
sarmalele cu afumături
se confundă impertinent
cu pizza abia scoasă din cuptor
cu aroma berii proaspăt deschise
cu parfumul delicat al cabernetului franc
cu liniile paralele care se întâlnesc
cu dimensiuni care se apropie
după care se îmbină ireversibil
în culorile amurgului
______________________________
suntem aici şi acolo
în această confuzie logică şi aristotelică
cele două mame se suprapun
iar noi nu mai distingem
între biologic şi logic
între copilăresc şi rigid
între mamă şi mamă
de-acum nu mai ştim
dacă urcăm sau coborâm
din fiecare tren
din fiecare avion
din fiecare automobil
grăbiţi ca de obicei
în vreme ce timpul uneşte
sânul ademenitor a celor două mame
______________________________
şi totuşi
totuşi
suspendând definitiv toate dimensiunile
căci pretutindeni există trenuri
fie şi somnoroase
demodate
incomode
dar şi avioane
rapide
curate
business class
care te transportă de aici acolo
de acolo aici
plătind rezervând doar
un loc în tren sau avion
între mamă şi o mamă adoptivă
odată coborâţi din tren
din avion
din automobilul personal
odată ajunşi acolo
căutăm cu îndârjire şi oboseală
cu bucurie şi nostalgie
cele două fire
voind să le reînnodăm
de ceva care
pare să-şi afle şi să-şi piardă sensul
la fiecare venire
la fiecare plecare
instabilul fiind de fapt
sensul în care cauţi
oscilând între mamă
şi mama adoptivă
crezând că nu se poate distinge
între ceea ce ne-a fost dăruit
şi ceea ce am ales singuri
