De Călin Muntean
Contextul…
„Şi care va vrea să fie mai mare între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”
(Marcu 10: 43-45)
Ipoteza…
Louis Pasteur a făcut o observaţie:
„Puţină ştiinţă te îndepărtează de Dumnezeu; multă ştiinţă te aduce înapoi la El”.
Cercetarea…
Cercetătorii ne-au confirmat ceea ce ne spune Biblia că ne-a creat un Dumnezeu bun și că, dacă Îl ascultăm și ne lepădăm de răutate și venim la El și la bunătate, venim la vindecare, la împlinire și la adevărata viață!
Creștinismul se deosebește de celelalte concepții despre lume și viață prin faptul fundamental că Dumnezeul nostru se descoperă și descrie pe Sine (noi numim lucrul acesta „revelație”) și, fiind un Dumnezeu Personal, este un Dumnezeu care vrea să intre în contact personal cu noi și să stabilească o relație personală cu noi. În procesul acesta de relaționare reciprocă ajungem la adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, nu numai o cunoaștere intelectuală, ci una personală, prin unire și prin trăire în simbioză.
Când Îl cunoaștem pe Dumnezeu în felul acesta, cunoașterea noastră nu mai depinde de știință și știința nu mai poate afecta negativ relația noastră cu El. Dar știința, adevărata știință, nu este atunci altceva decât cunoașterea modului în care Tatăl nostru a făcut lumea și viața. Și mai mult, știința ne ajută să înțelegem locul nostru și rolul nostru în ceea ce un poet modern a numit „lumea Tatălui meu”.
Religia creștină nu este o religie a legii, în care omul poate scăpa de condamnare prin eforturile sale de a face fapte bune. Este o religie a răscumpărării, întrucât, potrivit Bibliei, fără Hristos, noi suntem robi ai păcatului (Ioan 8:34) și ne aflăm sub condamnarea la moarte (Romani 6:23). Noi nu putem ieși singuri din această stare. Situația în care se află păcătosul impune o intervenție din exterior, iar intervenția aceasta presupune plătirea unui preț. Potrivit învățăturii clare a Noului Testament, prețul acesta a fost moartea lui Isus pe cruce.
34. „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.
Ioan 8
23. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 6
Ce ne spDaaaaun despre răscumpărare pasajele următoare?
10. Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!
Isaia 35
45. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!”
Marcu 10
4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
5. ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
Galateni 4
14. El S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curețe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
Tit 2
12. și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.
Evrei 9
18. căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.
Petru 1
Din perspectiva Noului Testament, moartea răscumpărătoare a lui Isus Hristos este sacrificială și înlocuitoare. El S-a așezat în locul nostru, S-a jertfit în locul nostru și a suferit de dragul nostru soarta noastră, pentru ca noi să nu mai avem parte de ea. Unii resping ideea aceasta fiindcă nu pot accepta gândul ca un om să sufere în locul altui om (în special în locul unuia care este vinovat), dar ea este esența mesajului Evangheliei.
„Așadar, când vorbește despre răscumpărare, Noul Testament vrea să spună că Hristos a plătit prețul de răscumpărare … În măsura în care prețul plătit trebuie să corespundă achiziției făcute, lucrul acesta indică o echivalență, o substituire.” (Leon Morris, The Apostolic Preaching of the Cross, pag. 61)
Gândește-te la câteva lucruri din viața ta pe care le consideri imposibil de schimbat, în dreptul cărora ești convins că nu poți face nimic. Ce impact ar trebui să aibă asupra vieții noastre conștientizarea acestui fapt?
Paradigmă…
Iubește-i și acceptă-i pe cei din jur, nu e treaba ta să intervii în drumul lor și riști să le răpești lecțiile.
Nu putem rămâne la nesfârșit ancorați în niște credințe vechi, fără sa ne deschidem deloc către nou, pentru ca asta este un pas bătut pe loc, dar nu putem nici sa aruncam la gunoi tot ce am știut pana acum și sa ne ducem ca bezmeticii către tot noul acesta, pentru ca nici în el nu se știe cât adevăr este, cum nu se știe nici față de cele vechi. Tot acest drum trebuie făcut cu mult discernământ.
Oare ce înțelegem, cu adevărat, prin termenul de realitate? Un răspuns direct ar fi acela că sunt toate acele elemente care pot fi simțite de către cele 5 simțuri – tot ceea ce putem vedea, mirosi, atinge și așa mai departe. Totuși acest răspuns ignoră alte entități problematice cum ar fi electronii, recesiunea și numărul 5, pe care nu le putem simți, dar care sunt foarte reale. De asemenea ignoră membrele fantomă și mirosurile iluzorii. Amândouă pot apărea ca fiind extrem de reale, dar noi ne-am dori să spunem că ele nu fac parte din realitate.
Am putea să modificăm definiția echivalând realitatea cu ceea ce simte un grup suficient de mare de oameni, în acest fel scoțând din discuție halucinațiile subiective. Din păcate, există și o categorie de halucinații care afectează grupurile mari de oameni, cum ar fi iluzia de masă numită koro, observată în principal în Asia de Sud-Est ce se referă la credința că organele genitale ale unui om sunt reabsorbite în corpul acestuia. Numai pentru că suficient de mulți oameni cred în ceva, acel ceva nu devine neapărat și real.
O alta remarcă posibilă a realității pe care ne-am putea focaliza este rezistența pe care ea o depune: după cum spunea autorul de science fiction Philip K. Dick, realitatea este acel ceva care nu dispare, atunci când nu mai crezi în el. Lucrurile pe care le inventăm au o legătură cu dorințele și visele noastre, dar realitatea este încăpățânată. Doar pentru că eu cred că în fața mea se află o gogoașă cu geam, aceasta nu înseamnă că ea există cu adevărat. Dar din nou și această definiție este problematică. Lucrurile pe care nu vrem să le privim ca fiind reale sunt și ele la fel de încăpățânate, după cum vă poate povesti oricine care a trecut prin experiența unui coșmar. Și alte lucruri care sunt reale, cum ar fi piețele bursiere, nu sunt acoperite de această definiție pentru că dacă fiecare dintre noi s-ar opri din a mai crede în ele, ele nu ar mai exista.
Există totuși doua definiții ale realității care sunt mult mai concrete. Prima echivalează realitatea cu o lume în care noi nu existăm, o lume neatinsă de dorințele și intențiile umane. Prin această definiție, o mulțime din lucrurile pe care le considerăm în mod normal a fi reale – limbile, războaiele, crizele financiare – nu fac parte din realitate. Totuși, este cea mai solidă definiție de până acum pentru că scoate subiectivitatea umană din ecuație.
A doua echivalează realitatea cu cele mai fundamentale lucruri, de care toate celelalte depind. În lumea materială, moleculele depind de atomii constituenți, care la rândul lor depind de protoni și neutroni și așa mai departe. În această ierarhie, fiecare nivel depinde de cel de dedesubtul său, așa că putem defini realitatea ca fiind formată din acele entități care stau la baza lanțului de dependență și în acest mod nu depind de nimic altceva.
Această definiție este încă și mai restrictivă decât „lumea fără oameni”, având în vedere că lucruri cum ar fi Muntele Everest nu sunt considerate a fi parte din realitate; realitatea este limitată la fundația necunoscută de care depinde întreaga lume. Chiar și așa, atunci când investigăm dacă un anumit lucru este real sau nu, aceste două definiții finale reprezintă modelul pe care ar trebui să-l luăm în considerare.
Neurolog David Eagleman explorează creierul uman într-o serie de episoade care dezvăluie o poveste finala despre noi, de ce simțim și gândim lucrurile pe care le facem. Acest proiect ambițios îmbină știința cu efecte vizuale inovatoare și povești personale convingătoare, și abordează unele întrebări mari. Prin înțelegerea creierului uman, putem veni aproape de înțelegerea umanității.
Concluzii…
“Măsura credinței este măsura vieții. Dacă vrea cineva să știe câtă credință are și cum îi este credința de lucrătoare, trebuie să se cerceteze pe sine în privința credinței și trebuie să ia aminte la viața pe care o duce. Viața sa este mărturisirea credinței sale. Deci, atâta credință avem, câtă manifestăm în viață. Dacă nu manifestăm în viață credința noastră nu avem credință, chiar dacă mărturisim că avem credință“.
Pr. Teofil Pârâianu
„Mintea este puterea Maestrului care modelează și creează. Omul este Minte, și oriunde își duce cu el instrumentul gândirii, modelându-și astfel realitatea dorită, El își făurește o mie de bucurii, dar și o mie de lucruri rele. El gândește în taină, dar gândurile sale se îndeplinesc: mediul exterior nu este decât oglinda în care se privește.”
James Allen