ALTCULTURE MAGAZINE ||| 61 ||| 9/2022 |||
Mitul Kassandrei De Corina Gheorgheza
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Mitul Kassandrei a fost folosit ca metaforă a fenomenelor sociale și psihologice, referindu-se în principal la tăcerea sau neîncrederea diferitelor aspecte legate în mod tradițional de feminin de către figurile sau entitățile dominante. Aceste elemente feminine invizibile sunt, printre altele, intuiția, imaginația sau creativitatea. Această eclipsă a calităților considerate feminine poate fi numită „complexul Kassandra”.
Kassandra: prințesa troiană
Mitul, care a fost imortalizat în Iliada lui Homer, ne spune că Apollo, zeul rațiunii, al lucidității și al moderației, fascinat de frumusețea Kassandrei, i-a promis darul profeției în schimbul unei relații de iubire. Kassandra, fiica regilor Troiei, a acceptat darul, dar l-a respins pe Apollo, care a blestemat-o ca, deși toate predicțiile să fie exacte, ea să nu fie crezută de nimeni niciodată. Neputând evita sau transforma evenimentele pe care le prevedea, inclusiv căderea Troiei și propria ei moarte, darul a devenit pentru Kassandra o sursă continuă de durere și frustrare, fiind în continuare exclusă și stigmatizată din pricina viziunilor ei.
Mitul Kassandrei ne vorbește despre aspectul întunecat al lui Apollo, adică atunci când raționalitatea care caracterizează patriarhatul își uită rădăcinile matriarhale și se dezvăluie cu aroganță prin misoginie, prin echivalarea femininului cu cei lipsiți, slabi și ceea ce poate fi dominat, exploatat și încălcat.
Mitul face vizibilă nevoia unei gândiri liniare, logică, analitică, cantitativă și pătrunzătoare, care să ofere soluții pragmatice și care se leagă de obicei de masculin, completată de așa-zisul gând al inimii, de receptivitate, de calitativ, de creativitate, de sinteza si acceptare, legată în mod tradițional de feminin.
Descalificarea imaginarului în modernitate
În contextul materialismului științific, încadrat în paradigma newtoniană și carteziană, au început să fie luate în considerare diferite aspecte reticente în a subscrie la logica instrumentală și productivă precum intuiția, imaginația și întreaga sferă a invizibilului (legat în mod tradițional de feminin), ca fiind eronat, obscur, pueril, superstițios și fără nicio legitimitate pentru a oferi cunoștințe valide despre uman.
Mitul Kassandrei reprezintă tragedia și dezechilibrul care vine odată cu neglijarea și disprețul mediului nerațional, subiectiv și inefabil al naturii noastre.
În cadrul științei însăși, fizica cuantică, al cărei obiect de studiu sunt cele mai mici particule din care este compus universul, adică infinitul mic, nevizibilul, a invalidat concretețea absolută care era presupusă materiei din materialismul științific, dezvăluind un aspect misterios, paradoxal și irațional care deține asemănări și corespondențe puternice cu natura psihicului.
Pierderea prestigiului și izgonirea sufletului în lumea contemporană
Kassandra a fost închisă și alungată din viața colectivă pentru că ale ei cuvinte erau incomode pentru instanțele de putere, pentru gândul dominant.
Expresia populară „este doar psihologie” explică disprețul față de suflet și subiectiv, în clară subordonare față de ceea ce este considerat obiectiv și fizic.
Discreditarea și îngrădirea sufletului se referă la procesul de dezumanizare și dizarmonie care este denunțat din diferite instanțe, generat de excesul de tehnicizare, raționalizare și instrumentalizare.
Face referire la birocrația rigidă care în loc de procese ușoare pune obstacole în cale, nu acceptă cazuri particulare și nici apariția unor condiții noi. La practici medicale în care interesele economice predomină asupra sănătății oamenilor și unde subiectivitatea pacienților dispare în diagnostice, protocoale și statistici
Alte expresii ale îngrădirii sufletului sunt cultul aparențelor, ambalajului, fericirii, tinereții, vitezei și creșterii. Toate unilateralitățile anterioare care neglijează complexitatea, profunzimea, ambivalența și dinamica ciclică a psihicului.
Complexul Kassandra și marginalizarea femininului
Blestemul pentru Kassandra a fost că avertismentele venite din viziunile ei nu au fost luate în considerare, cuvintele ei nu au fost auzite, contribuțiile ei au fost refuzate. Mitul Kassandrei vorbește de excluderea și invizibilitatea femeilor în societățile patriarhale.
Supunerea și tăcerea erau în Grecia antică virtuți ideale pentru comportamentul feminin și aceste concepții și practici s-au menținut de-a lungul timpului.
Există multiple dovezi că, în ciuda faptului că s-au aflat în condiții inferioare de acces la cunoaștere, femeile au fost prezente istoric într-un mod relevant în domeniile politic, artistic și științific. Cu toate acestea, contribuțiile lor au fost făcute invizibile sau absorbite de o figură de mai mare legitimitate în logica patriarhală, așa cum ar fi putut fi tatăl, fratele, soțul sau iubitul.
În același sens, există și multiple mărturii ale modului în care cunoștințele științifice au avansat nu numai din raționalitate și empirism, ci din intuiții, viziuni imaginative și alte aspecte legate de sfera nerațională, dar, ca și în cazul femeilor, aceste constatări sunt invizibile sau luate ca simple coincidențe.
Femininul ca marfă și proprietate
Odată ce Troia a fost învinsă, Kassandra a fost răpită și luată drept pradă de război. Trupul femeii a fost și este tratat ca o marfă, ca un obiect al plăcerii, ca o vitrină publicitară.
Logica comercializării și reificării corpului feminin se bazează pe prostituția forțată, pe traficul de persoane, pe presiunea siluetei zvelte, pe ascensiunea operațiilor estetice, pe violurile ca armă de război.
Această logică este implicită în mintea abuzatorului care își consideră partenera sau fosta parteneră drept proprietatea sa, așadar, cu posibilitatea de a o folosi după bunul plac.
În unele versiuni ale mitului, Kassandrei i se acordă rolul de preoteasă sau de fecioară. Aceste aspecte, în acel context, simbolizează rezistența femeilor la subordonare și dependență, precum și la logica dominației și puterii pe care le personifică. Kassandra reprezintă atunci femeia care își aparține ei, și nu tatălui sau soțului.
În societățile patriarhale, femeile care sunt beligerante, care spun ceea ce nu vor alții să audă, care încalcă canoanele impuse de bărbați, fie au fost reduse la tăcere, fie marginalizate sau ridiculizate, primind apelative precum – nebune sau vrăjitoare.
Necredința este prezentă și atunci când mărturiile de abuz sau hărțuire sexuală sunt prezentate și sunt adesea discreditate ca fantezii sau provocări ale femeii însăși.
Fisura dintre minte și corp: animalitatea pierdută
În unele versiuni ale mitului, capacitatea profetică a Kassandrei este exprimată ca abilitatea de a înțelege limbajul animalelor. În mitologie, animalele sunt de obicei reprezentări ale instinctelor noastre, ale nevoilor corpului nostru și ale ritmurilor sale, ale impulsurilor noastre de bază.
Mitul Kassandrei se referă la modul în care procesul de civilizare, care a ridicat raționalitatea și empirismul ca dogme, a produs un gol față de animalitatea noastră, dând uitării capacitatea noastră înnăscută de autoreglare, înțelepciunea inerentă a naturii noastre. Distanțarea de animalitatea noastră, se manifestă ca dezorientare și disociere.
Subevaluarea internalizată
Femeile sunt nevoite să-și construiască identitatea într-un context în care sursele lor de identificare sunt valorizate într-un mod peiorativ, acordându-le conotații de slăbiciune, victimizare, dependență și iraționalitate. Valorile masculine asociate, dimpotrivă, sunt foarte apreciate considerând bărbatul ca un antreprenor, logic, pragmatic, necomplicat, obiectiv, independent, puternic, curajos, puternic.
Modificări psihologice
Femeia poate ajunge astfel să fie stăpânită de obsesia perfecțiunii și de nevoia de a deține controlul în diferite domenii: muncă, propriul corp, relații, respingându-se sau distanțându-se în același timp de alte aspecte ale ei care au fost în mod tradițional legate de feminin.
Devine nepăsătoare la semnalele corpului și ritmurilor sale; la posibilitatea de a recunoaşte excesele sau lipsurile care i se întâmplă. Nu dă credibilitate sentimentului interior care o poate ghida asupra relațiilor sau atitudinilor care trebuie abandonate; nici la vocea care o promovează pentru desfășurarea propriei vocații, care o încurajează să fie fidelă propriului adevăr.
Desfășurarea treptată a nevoilor cele mai profunde ale psihicului nostru a fost numită în psihologia jungiană ca un proces de individuare și este considerată a fi mai relevantă în a doua jumătate a vieții, când încep nevoile de adaptare, când vanitatea și nevoia de recunoaștere încep să-și piardă relevanța, în timp ce dezvoltarea interiorului apare ca o prioritate.
Analista jungiană Toni Wolf afirmă că există un tip de femei cu o sensibilitate deosebită care le face să servească drept mediatoare între lumea interioară și lumea exterioară. Femeile mijlocitoare, așa cum le numește ea, sunt absorbite și modelate de ceea ce ele caută să devină conștient într-o anumită perioadă, devenind purtătoare de noi principii și valori.
Femeile mijlocitoare surprind și realizează în conflictele propriilor vieți, în durerile propriilor trupuri, ceea ce „este în aer”, ceea ce conștiința colectivă nu prea admite: nevoia de a integra reprimarea feminină.
Prin arta lor, prin suferințele lor, ele dau lumină dramei colective a legăturii erotice dintre aspectele masculine și feminine, care ca o căsătorie sacră acționează ca opuse complementare fără nici un fel de subordonare. Ei se consacră inconștient, în slujba unui spirit nou și deghizat al vremii, ca și primii martiri.
Conștiința colectivă creează permanent pentru recunoașterea și integrarea sufletului, a femininului, în relații, în instituții, în modelul productiv, în instanțe de putere.