apele
de corina dașoveanu
(FRAGMENT)
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
muta…
Se dusese soarele de tot după salcâmii al’e Țâfnă. Florea se răsuci cu lene, îi lasă pe ăia să aștepte cu gurile căscate și se întinse pe spate cât era de lung, cu țigarea în colțul gurii și cu ochii la cer:
- Bă, săracu’ Dumnezău mult a avut dă lucru…
- Că dă ce, nea Floreo? se trezi întrebând a lu’ Ghioacă cu degetul vârât jumate în nas după muci uscați.
- Băăă, vezi că dai dă gol dacă îl mai bagi mult în cap, râse ca tontul Gavrilache, un ăla pipernicit, dar cu căpățâna cât roata căruței.
- Taci, bă, tiugă goală, bine că vorbiși tu că n-aveau muștele un’ să intre! se răsti bățos a lu’ Ghioacă și scoase repede degetul din nas. Lasă-l pă nea Florea să spuie. Zâ-i, nea Floreo, ce vrusăși să spui?
- Ce, mă băiete? Ce?
- Păi adineaorea când zâsăși de Dumnezău.
- Eeee, tată, greu, greu… ‘ceam că greu i-o fi fost lu’ Dumnezeu să facă ațâța proști pă pământ și să le mai șî dea la fiecare câte-o gură căscată să le curgă scuipatu’ dân ea…
- Hehehe, ca lu’ Gavrilache, muri de râs a lu’ Ghioacă, scărpinându-se în dos.
- Mă a lu’ Ghioacă, da’ ție cum îți zâce mă-ta-n bătătură? Cum te strigă, că uitai? zise nea Florea serios.
- Cum „cum mă strigă”? Îmi ‘ce „vino, mă pânâ’ncoace!”
- Vezi, mă, de-aia zâsăi io dă Dumnezău săracu’… Cum te-a botezat, mă, popa? Gheorghe, Ilie? Cum?
- Mitel, bre, Mitel, c-așa îi zâcea lu’ nașu’ ăl bătrân, se zăpăci băiatul și bagă iar degetul în nas după mucul îndărătnic.
- Așa, mă Mitele, așa… Și mă-ta a dat, mă, cu otravă dă pureci pân casă?
- Ce-ai, bă nea Floreo, cu mine? Ce pureci? N-auzi că Mitel mă cheamă?
- Mă Mitele, tată, păi mă gândii și io că dacă dădea, nu te mai scormoneau purecii-n cur. Șî nu mai băgai tu deștu’ când în cur, când în nas, iar în cur, iar în nas…
Odată se porniră să hohotească toți, dă se sparse liniștea satului. Roșu ca sfecla, Mitel se ridică, bâțâi ce bâțâi de pe un picior pe altul dând să zică ceva, bâlbâi niște icnete, îi trase un picior unde nimeri lui Gavrilache, dar n-avu curaj să îi zică lui Florea ceva și îl buși plânsul.
Ăia tot râdeau, mai ales că nea Florea făcuse o mutră nevinovată: - De, mă Mitele, io nu știu dă ce te supărași tu acu’. Că tu mă-ntrebași dă Dumnezău șî io îți răspunsăi. Că adicătelea dă ce plângi? Hai, mă, tăticule, că iote vin vacile. Că mare ie Dumnezău șî bun…
Din lungul liniei dinspre apă, de-abia se vedeau venind, încet ca un nor gros, vacile. Bărbații se ridicară de pe șanț, se scuturară de praf și rămaseră cu ochii încolo. Nici nu era nevoie să le aștepte, că vita știa singură la ce poartă trebuie să tragă. Dar ei se strângeau în fiecare seară la poartă la al’e Adamache, să scape de gurile nevestelor sau ale mamelor, de datul de mâncare la orătănii, ba chiar de potolitul copiilor. Mai stăteau și ei…
În urma vacilor venea Muta. Ăi mai tineri așa o știau, că e aia de stă cu vitele lor la izlaz toată ziua. Ăi mai bătrâni, cum era Florea, știau ei mai multe. Dar le era milă de ea să își amintească…
Muta trecea pe linie mereu cu capul în jos, cu un ciomag lung și gros în stânga, cu desaga plină de buruieni pe care nimeni nu știa unde le găsea, dar făcea noaptea din ele leacuri pentru te miri ce beteșuguri. Le dădea ziua la femeile care i le ceruseră pentru copii, pentru bătrâni, pentru bărbații lor. Nu voia nimic în schimb. După apus, se întorcea cu vacile cu ugerele grele de lapte. Mergea și îngâna ceva ca un cântec, lumea rea zicea că sunt vrăji, că altceva ce să fie? Dacă o prindea luna pe drum, Muta odată ridica ochii în sus și rămânea așa, nemișcată. Începea să zâmbească ciudat și parcă se scurgea în cer toată tristețea aia dinainte.
De, mă, amărâta, ziceau oamenii, îi dete Dumnezău ochii ăia albaștri, da’ nu îi dete gură să vorbească și auz să auză…
Femeia trecu și acum prin fața bărbaților, cu capul plecat, nici nu i se auziră pașii, parcă plutea pe sub fusta ei lungă.
Mă nea Floreo, cân’ ne spui, mă, ce e cu Muta? Dă ce nu vrei să ne spui?
Eheeei, mă băieți, grea poveste, zise bărbatul și parcă o umbră îi acoperi sufletul…
(fragment din romanul în lucru „apele”)
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it? DONATE NOW!
THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
