De Claudiu Iordache
ETERNITĂȚII lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI
SEDIUL ACȚIONARILOR
PRIMUL ACȚIONAR: Domnilor, suntem aici toate părțile, aproape toate părțile, ca să zic așa… Și domni acționari și domni artiști… Din păcate domnul sculptor, a refuzat… Dar să-l înțelegem… Și totuși acum doar noi mai trebuie să hotărâm ceva… La urma urmei, terenul de sub operele dumnealui, ne aparține…
PRIMUL ARTIST: Să nu o luăm chiar așa…
PRIMUL ACȚIONAR: Permiteți-mi… Permiteți-mi… Momentan am cuvântul. E nevoie de puțină ordine până și aici… Nu-i așa? Cum spuneam, noi nu vrem să-l alungăm pe domnul… Vrem numai să-l transmutăm! Să-i oferim chiria ceva mai vantajos, altundeva… Cu mai mult soare și mai mult spațiu, și mai mulți bani… Domnul sculptor nu dă impresia că suferă de prosperitate…
PRIMUL ARTIST: Sunt delegat să vă transmit că…
PRIMUL ACȚIONAR: Așteptați, așteptați… Toți vom vorbi aici, pe rând. Ori domnul sculptor refuză orice ofertă, orice tratative, refuză chiar și bunăvoința… Gândiți-vă, l-am putea evacua ca pe un simplu chiriaș recalcitrant… Căci de fapt e un chiriaș, pe teritoriul Franței…
PRIMUL ARTIST: Protestez…
PRIMUL ACȚIONAR: Și eu. Dar nu ridic glasul… Patronatul cel atât de obtuz, de detestat, de disprețuit de domnii artiști, știe să-și păstreze nu numai cumpătul ci și politețea…
AL DOILEA ARTIST: Nu numai puterea ci și disprețul…
PRIMUL ACȚIONAR: Este complexul dumneavoastră… Noi nu vă disprețuim doar că nu vă înțelegem… Noi aducem țării valori, bunuri, capitaluri, venituri, construim, reparăm, rentabilizăm, prosperăm, fără munca noastră, patria tuturor ar pieri ruinată! Dumneavoastră știți cât de greu se câștigă un gologan, cât de greu se păstrează, cât de greu se obține un profit?… Nu știți! Dumneavoastră, niște risipitori prin vocație, habar n-aveți la câte renunțăm noi, da, noi, capitaliștii, ca să obținem o cât de mică plus valoare…
AL DOILEA ARTIST: Aștia ori vor să ne țină un curs de economie politică, ori trag de timp… De ce?
PRIM ACȚIONAR: Trebuie să renunțăm tot timpul! Într-un anume sens chiar suntem mai săraci decât cel mai sărac sărăntoc! Căci el consumă tot ce are, în timp ce noi îi preluăm consumul, doar pentru a prezerva… Iată de pildă, recent, am finanțat o anchetă delicată… Și rezultatul ei a fost concludent… Primii 60 de patroni din țara asta, au mai puține amante decât primii 60 de artiști din țara asta! (rumoare!) Iată, pe cine huliți dumneavoastră… Pe niște abstinenți…
AL TREILEA ARTIST: Pe niște sfinți…
PRIMUL ACȚIONAR: Sfinți, domnule! Ai nimerit-o! Disciplina capitalului ne copleșește! Răspunderea lui ne copleșește! Căci noi ducem în cârcă întreaga Franță! Și degeaba a fugit domnul Gauguin de aici… Dar a fugit îmbrăcat… Zău, credeți-mă prezentul ne este îndatorat, domnilor… Noi datorăm acestuia, talentul nostru, vocația noastră plicticoasă, meschină… Dar dumneavoastră nu datorați nimic, nimănui nimic, doar dumneavoastră… Doar noi trăim prezentul, dumneavoastră tot restul… Și în numele acestui prezent, care reclamă atâtea sacrificii, mda, ce facem noi, burghezii, vă invităm aici, (intră mai mulți chelneri cu senviciuri și băutură). Poftiți, proftiți…
AL TREILEA ARTIST: Se lasă lată… Dacă mai aduc și femei…
PRIMUL ACȚIONAR: Dacă doriți, suntem la dispoziția dumneavoastră…
AL DOILEA ARTIST: Ce ureche are… Spune, ai observat că toți ceilalți burgheji, tac, tac și toți tac…
AL TREILEA ARTIST: E bosul lor… Sau chestie de disciplină…
PRIMUL ACȚIONAR: Vă invităm aici să discutăm, să ne înțelegem, să găsim o soluție, și note, cerându-vă puțin, vă dăm mai mult… Oricum, nici vorbă să așteptăm să moară…
AL DOILEA ACȚIONAR: Odată!
AL TREILEA ACȚIONAR: Dacă trăiește o sută de ani?
PRIMUL ACȚIONAR: Vă rog liniște. Și acum dau cuvântul domnului Antreprenor al construcției…
ANTREPRENORUL: Am fost smuls lucrărilor de pe șantier ca să ascult discuții, care nu vă supărați, nu mă interesează… Eu am fost învățat să fac doar gesturi și să respect doar gesturile! Chiar dacă uneori sunt brutale… De aceea, vă spun… Am două sute de muncitori de plătit și trebuie să continui să construiesc ceea ce odată am început, să continui să construiesc pentru a putea să continui să pot plăti lefurile acestor oameni, parizieni de-ai noștri… Eu am copii, rate, dobânzi, viața muncitorului e grea domnilor artiști, e goarte grea, căci ei muncesc de patru, cinci ore, la ore la care dumneavoastră binevoiți să vă treziți! Ei FAC în timp ce dumneavoastră VĂ PREFACEȚI! Ați venit aici cu cheile dumneavoastră, cu bărbile dumneavoastră, dar nu mă sperii! Eu știu doar una! Luați-vă poetul sau de nu…
AL DOILEA ARTIST: Spune, spune…
ANTREPRENORUL: Îl evacuez! Îl dărâm! Chiar în noaptea asta! Cu pietroaiele lui cu tot… Căci numai artă nu-s alea… Am aruncat un ochi înăuntru, și m-am îngrozit, asta faceți voi toată ziua și toată viața, alea semănau mai degrabă cu ancorele de piatră cu care se fixează digurile în port… Sparge valurile! Și pentru niște chestii din astea să-mi moară oamenii de foame în iarna asta? Chiar Michelangelo, de-ar fi și tot l-aș da afară! Pentru mine, dacă ar trebui să aleg între zece artiști și un bun lopătar, ei bine, aș alege fără să ezit!
AL TREILEA ARTIST : Lopătarul!
ANTREPRENORUL: Da, domnilor, lopătarul. El, care ține societatea pe umerii săi, care sapă gropile și ridică palatele… Atât am avut de spus.
AL TREILEA ARTIST: Bravo, bravo!
ANTREPRENORUL: Vă sfătuiesc să n-o luați razna…
AL TREILEA ARTIST: Nu glumesc deloc! Ați fost autentic!
PRIMUL ACȚIONAR: Și acum are cuvântul…
CAPITALISTUL: Eu domnilor. Un rentier. Cum s-ar spune nu fac nimic. Și totuși eu iubesc arta, respect arta, vreau să ajut arta. Să finanțez arta. M-am deplasat la atelierul domnului oferindu-i protecția mea, francii mei, orice, dar m-a respins, pentru că… Pentru ce, domnilor artiști?… Să nu ne mai învinuiți de rea voință… Noi am binevoit… O, nu mă credeți, poftim, un martor… (îl arată pe… artistul trădător)
AL DOILEA ARTIST: Tu?
ARTISTUL T.: Colegi, eu, nu mi-e rușine, deși… Am vrut să-l salvez… Fără onoare e drept… dar cu bani, bani… Ceea ce nu aveți, nu avem, nu avem, și nu vom avea… Nu mai puteam aștepta… Patronul meu care, să nu se supere, nu se pricepe la avangardă, l-am sfătuit să… a vrut sincer să-l cumpere, tot, în zadar…
AL TREILEA ARTIST: Ești un rahat capitalist, asta ești… Porcule…
CAPITALISTUL: Confrații dumitale o zic și în numele meu…
ARTISTUL T.: Ce vreți voi?
PRIMUL ACȚIONAR: Are cuvântul reprezentantul Muzeului Municipal, domnul…
REPREZENTANTUL: Domnilor, interesele sunt necruțătoare. Noi le înțelegem și nu ne opunem. Dar vrem înțelegere, clemență.
AL TREILEA ARTIST: Ho, că doar nu urmează să ne taie capul…
REPREZENTANTUL M.: Capul financiar da, ce știi dumneata. Vrem o soluție pașnică, demnă de Franța, de tradiția ei, de respectul ei pentru geniu și normă, ori soluții există…
AL DOILEA ACȚIONAR: Eu nu mai am răbdare!
AL DOILEA ARTIST: Ba să avem!
PRIMUL ACȚIONAR: Dar domnule…
AL TREILEA ARTIST: Știu nu am cuvântul… Ba îl am! Omul este un geniu! Stă la al șaptelea cer de aici în sus. Noi nu îi vedem decât turul și îl lățim. De am ști cu adevărat cine este, l-am ruga să trăiască și o mie de ani! Dar nu știm. Nu simțim asta. Incultura ne apasă ne trage în jos. Omul ăsta a sculptat avioane însă nu sunt, chipul ei care nu s-au născut încă, muzica pe care n-am auzit-o niciodată. Este un Mare Mut pentru că a reușit să vorbească! Noi vrem să fie lăsată să trăiască acolo unde s-a adaptat, s-a modelat, de unde odată smuls, s-ar putea dezechilibra! Când va fi înțeles, pietricelele lui vor valora milioane… Și vă asigur că va fi înțeles și obiectele vor atinge valoarea de la care nu mai pot fi cumpărate. Uitați-vă, în urmă… (burghezii se uită neliniștiți în spatele sălii). În urma istoriei domnilor… Să învățăm să ne temem de sentința ei… Peste o sută de ani, nepoțeii ne vor scuipa și memoria… Am sentimentul că ziua de azi ne-a orbit gustul pentru viitor. Toți trăim, învățând de fapt să murim. Și să fim uitați… Ca o strofă de poezie falsă! Vă convoc la impactul cu secolul nou, care vine, vine ca un bolid! Dacă antreprenorul are și un pic de dreptate, să-i oferiți Lui un alt loc pentru Construcția dânsului… Dar să-l lăsăm pe sculptor, ca pe o sculptură însuflețită, în arca lui, în care s-au adunat, ca la o fântână, animalele care trebuie să supraviețuiască zoologiei lumii! Să îi lăsăm marea liberă…
AL TREILEA ACȚIONAR: Domnul își permite, nu are un sfânt!
AL DOILEA ACȚIONAR: Domnul artist ne sfătuiește să ne ruinăm!
PRIMUL ACȚIONAR: Domnule e prea artist…
AL TREILEA ARTIST: Așa cum alții sunt rațe…
PRIMUL ACȚIONAR: Să fim civilizați… Să fim rezonabili…
AL TREILEA ARTIST: Să plecăm de aici… Nu mai suport, miroase și nu mai suport… miroase…
RENTIERUL: A ce?…
PRIMUL ACȚIONAR: O, nu plecați, încă puțin, poate găsim o soluție…
AL DOILEA ARTIST: Simt că ne trag pe sfoară… Ne rețin aici…
AL TREILEA ARTIST (în direcția rentierului): Pentru că m-ai întrebat…
RENTIERUL: Îmi amintesc că v-am întrebat…
AL TREILEA ARTIST: A capitalism! Adică, m-ai rău ca la latrină!
AL TREILEA ACȚIONAR: Lichelelor!
AL PATRULEA CAPITALIST: V-aș pune la galere…
AL DOILEA ACȚIONAR: Zdrențăroșii…
AL DOILEA ARTIST: Ascultă-i… După ce ne-au arătat dinții de lux, ne arată colții de hienă!
PRIMUL CAPITASLIST (uitându-se la ceas, în direcția rentierului): Cred că au ajuns… Și că au început… Oare?…
RENTIERUL: Oricum, oamenii mei sunt acolo…
PRIMUL CAPITALIST: Și ai noștri… Să nu se încurce… Să terminăm și cu ăștia… (către Reprezentantul muzeului). Asta e… Consiliul a decis să-l evacueze… Eu m-am spălat pe mâini…
AL TREILEA ARTIST: Cu dolari…
PRIMUL ACȚIONAR: Încearcă și dumneata dacă îți dă mâna…
AL TREILEA ARTIST: Mâna mea se spală cu mutrele astea ale voastre de săpun răpciugos…
REPREZENTANTUL M.: Și când s-a decis?
PRIMUL CAPITALIST: Azi, după-amiază, la cinci!
REPREZENTANTUL M.: Și acum e miezul nopții… Nu văd restul…
AL DOILEA ACȚIONAR: A fost un rost…
AL DOILEA ARTIST: Ți-am spus că ăștia ne-au…
REPREZENTANTUL M.: Dar este inadmisibil… Protestez…
AL DOILEA ACȚIONAR: Protestează. Hai să mergem și noi… Să-l lăsăm să facă mitingul… Doar sunt într-o țară liberă…
PRIMUL ARTIST: Cât cinism…
PRIMUL ACȚIONAR: Regret, dar a fost necesar…
PRIMUL ARTIST: Ce?
PRIMUL ACȚIONAR: Oricum nu ne puteam înțelege…
AL TREILEA ARTIST: Uită-te la fețele lor… Uită-te… Ca într-o galerie de cretini… Și numai viclenia le mai ține loc de inteligență. Mi-e scârbă…
ACȚIONARII: Afară! Afară! Chemați poliția!
AL DOILEA ARTIST: Plecăm noi singuri. Ne ducem să vă învingem!
ACȚIONARII (CONTRARIAȚI): Să ne învingeți?… Cum?…
AL DOILEA ARTIST: Scriind, pictând, sculptând… Omenirea nu trebuie să uite că specimene ca voi au existat…
AL TREILEA ACȚIONAR: (către gorilă) : Arde-i una!
GORILA: Dar cui?
AL TREILEA ACȚIONAR: Ăluia cu barbă…
GORILA: Dar toți au barbă…
AL TREILEA: Tâmpitule, descurcă-te! Dă-i ăleia…
GORILA: Dar e un ziarist…
AL TREILEA ACȚIONAR: Atunci ăluillalt…
GORILA: E domnul de la Muzeu…
AL TREILEA ACȚIONAR: Atunci oricui… dă-le una! Să le aud pârâind scăfârliile… Mișcă-te, pentru ce te plătesc… (Gorila se repede la întîmplare, în grupul artiștilor, și lovește în față un tânăr. Acesta cade. Se ridică încet. Își scoate batista și atingându-și-o de gura însângerată o împurpurează. Apoi brusc o ridică în sus! Ca pe o emblemă roșie!
GRUPUL ACȚIONARILOR: Comunism! Comunism!
În sală intră SERGE gâfâind…
SERGE: Fraților, Fraților! Burghezii vor să-l… distrugă… Vor să… Au adus oameni ca să-l evacueze, să-l… o armată de nenorociți… Să mergem repede…
AL DOILEA ARTIST: Iată, secretul… Ne-au fixat aici, trăgând de timp, și în vremea asta, ei acolo…
GRUPUL ARTIȘTILOR SE PRECIPITA SPRE IEȘIRE: Intră un muncitor îmbrăcat în salopetă.
MUNCITORUL : Domnule patron… Ne-am dus acolo, după cum ați dispus, să evacuăm, să demolăm construcția, să…
PRIMUL ACȚIONAR: Și?
MUNCITORUL: S-a întâmplat o minune… O vrajă…
PRIMUL ACȚIONAR: Ești beat…
MUNCITORUL: Casa, căsuța, baraca, domnule…
AL DOILEA ACȚIONAR: Ce-i cu ea?
MUNCITORUL: Ne-am apropiat de ea… Și ea a început să se miște… să se miște…
PRIMUL ACȚIONAR: E nebun…
MUNCITORUL: Și să se înalțe… E mâna lui Dumnezeu… Să se înalțe (Toți dau buzna afară. În sală a mai rămas un tip care și-a tot luat notițe în timpul ședinței și al Treilea artist…)
AL TREILEA ARTIST: Dumneata, nu vii?
TIPUL: Eu sunt scriitor, domnule…
AL TREILEA ARTIST: Și ce-i cu asta…
SCRIITORUL: Tocmai! Sper că știți să înțelegeți diferența dintre cel care scrie, care con-sem-nea-ză și un banal comunard cățărat pe baricada lui… Ce imagine sugestivă, domnule… Pe movila lui de dulapuri vechi, și paturi ruginite, înfruntând burghezia cu o mătură în mână.
AL TREILEA ARTIST: Dumneata…
SCRIITORUL: Mi-a ajuns… Eroismul ăsta… Eu am câștigat deja ceea ce dumneavoastră doar pierdeți. Da, Gloria… Ce orgoliu superb, să ai de partea ta gloria! O, nu gloria aceea a fotoliilor academice, nu gloria laurului sau a titlului… Ci gloria intimă, domnule, gloria neștearsă, nedetronabilă, gloria de a fi!
AL TREILEA ARTIST : Ești un ratat! Da, un ratat! Transpari și vorbești ca un ratat! Te-ai înmuiat și puți ca un… Cu manșetele dumitale scrobite și cu ochii dumitale de hârtie igenică… Ptui… (dă să plece).
SCRIITORUL: Du-te! Du-te! Vei veni mort! Înfrânt! Umilit. Căci ce poți face dumneata împotriva statului care ne apără pe toți cu aerul că ne supraveghează pe toți… Ah, statul ăsta… Am scris și o carte. Citadela necruțătoare! Ei, ce părere ai, de titlu, exploziv, nu?! Dumneata îți expui trupul ca un desperados. Nu te gândești la tot ceea ce nu vei mai putea fi, după aceea?… La ce nu vei mai putea picta niciodată… Fără viața dumitale pe umăr, ești un biet sfârșit oarecare, gândește-te, un mic glonte, și-ți amorțesc ochii pentru eternitate!…
AL TREILEA ARTIST: Nu te-am chemat să lupți, căci văd că nu poți… Dar măcar să fii solidar…
SCRIITORUL: Cu ce? Cu cine? Ce înseamnă și chestia aia, solidaritate. Să ne mirosim șosetele, să ne consimțim cariile, să ne împungem cu coatele?… Domnul acela al vostru a devenit neapărabil! Dacă burghezii au hotărât să-l evacueze, aleluia…
AL TREILEA ARTIST: Să îi înfrunt, nu. Să îi disprețuiesc. Scriind. Eu am curajul meu… mai durabil… Eu scriu… Scriu și zgudui imperiile! Scriu și rod! Rod picioarele monstrului! Sunt o furnică, o termită insațiabilă! Eu combat sistemul și nu persoana, principiul și nu detaliile. Să mă alătur bârfei de a cârti, de a urla la manifestația unor prăpădiți de artiști avortați… Eu am instinctul umorului, dragă domnule… (reintră al doilea artist).
AL DOILEA ARTIST: Te caut peste tot! André
AL TREILEA ARTIST: Mai stai puțin. Am întâlnit un monstru ascuns într-o gânganie. Și zi-i, nu vii?
SCRIITORUL: Vezi, dumneata mă jignești în timp ce eu te consolez!
AL TREILEA ARTIST: Bă! Omule! Nu simți că dacă bătrânul acela va fi evacuat, vom fi și noi evacuați odată cu el? Chiar dumneata! Da! Nu-ți dai seama ce vrea burghezia asta care ne-a subțiat oasele prin înfometare, ca să renunțăm nu la scris, ci la acțiune… Ce le pasă lor, de rechizitoriul tău, de eternitate? Lor le pasă, de acum, de acum, au spus-o chiar ei! De un șut în cur, dat, în 16 octombrie, 19… ora 0 și 38 de minute… De clipa asta! Să-i lovim chiar în clipa asta!
SCRIITORUL: Păi, eu…
AL DOILEA ARTIST: Lasă-l, e de paie…
AL TREILEA ARTIST: Tocmai. De aceea nu-l las! Din frontul nostru nu mai trebuie să abdice nimeni…
SCRIITORUL: Dar nu știu să mă bat… Cu ochelarii mei…
AL TREILEA ARTIST: Nici eu, domnule. Nu știu decât să desenez coapse, rotule și sfârcuri și totuși merg, merg… Ca la Verdun! Ca la o Sărbătoare! Am onoarea de a fi un om liber alegând să apăr universul pierdut! Cu orice preț! Burghezii, cei care ți-au vândut stofa dumitale pretențioasă, și care au omis să-mi plăteasscă schimbarea peticelor din coatele mele, vor să ne dea afară din lume! Ei domnule cârpă, ei care arestează Opera la orice preț vor să distrugă Omul la orice preț! Ei nu ne vor oameni, ci șerbi, sclavi, salariați, agățați de interesul lor până la moarte! Eu înțeleg că arta nu trebuie plătită și ei o plătesc, o dresează, o fac să meargă pe sârmă, sau o încarcerează! Iar pe noi, proletarii ei, ne izolează în mansardele noastre, în beciurile noastre, și ne trimit oftica și înfometarea, ne-ar ucide dacă ar putea, dumneata nu știi ce simte un burghez în fața unei frumuseți adevărate? Eu știu și e secretul nostru, haide prietene…
SCRIITORUL (Din urma lor) Ce simte? Ce simte?
AL TREILEA ARTIST: Vino și ai să înțelegi!… (Ies).
ATELIERUL SCULPTORULUI. ULTIMUL MONOLOG.
SCULPTORUL: A câta noapte se risipește, se duce și nu mai pot lucra, mi-au înghețat mâinile, degetele astea care abia mi se mai mișcă… Ce vâjâit, ce curgere, de pietriș sau de lavă, curge, curge, iar și-au mișcat mașinile împotriva mea, oh câtă importanță îmi mai dau ei, dacă eu, mi-am pierdut tot respectul, la sfârșitul vârstei am ajuns ca un pod neclădit, și apa curge, curge și o auzi, și vrei să treacă cineva pe malul lui și în tine nu mai este decât zăpadă… odată era să mă înec pe râu, înghețase, el nu eu, ca acum când eu, sunt rece, rece și el curge acolo, pe pământ dulce, ducându-și clipa în țara sa, și eu îmi apăsam tălpile de oglindă și așteptam să se ivească imaginea paștelui arestat acolo sub sticla de apă, și atunci am auzit un uruit, ca acum, da, ca acum, parcă se scurgea pământul sub cer, și cerul tremura, și omul între fugă și ezitare se minuna că moare, și podeaua înghețată s-a despicat și a alunecat, și m-am prăbușit, și am simțit că zbor, că zbor, că zbor, că zbor… Am fost atunci atât de ușor… Ca o ceață… Când m-au scos țăranii, am început să plâng că m-a întors îndărăt, căci fugisem de acasă și mă ajunseseră, pământenii… Și am fugit din nou, din nou, și n-am mai zburat, sculpturile mele, bietele mele, poate vor mai arăta unde m-am prăbușit, și unde nu mai nădăjduiesc… Doamne, doamne… Limba minții mi s-a pietrificat. Și nu mai pot gândi fără starea de vomă… Și nu mai simt încotro să o iau… Să părăsesc tot ceea ce am făcut, nefăcând… Nu, nu, e treaba altora… Le-aș da oricui, dar cui, cui, dacă ar putea lumina mintea cuiva, cui, cui, doar țării mele, dar acolo e încă întuneric, și ele au nevoie de soare să însorească… doar nevoia de soare… Le-am trimis acolo carte, și nu mi-au răspuns, viața mea a murit, nu-mi mai rămâne decât să fug din ea, ca dintr-o haină, veche, veche, să îmi iau Atelierul în spate și să o șterg, în lumea stelelor, să străbat sticla și să aud sunetul sferelor goale, grăunțele de grâu presărate pe cer ca să încolțească amăgeli de lumini, toată clipa am căutat cât mai sus, cât mai sus, o clipă lungă de… ani… iar când m-am obosit m-am coborât tot mai jos, până la adânc, până la uitarea de piatră, parcă sunt rupt, frânt, atârnat în văzduh cu pământul de gleznă, ca un fericit ocnaș, care a vrut să fure cunoașterea și a fost condamnat să o simtă în trup și agățat de osia Carului Mare, auzi, auzi, cum scârțâie, neunsă, neîngrijită, scârțâie, scârțâie, ca o șoricioaică după care aleargă o mâță ca vocea mea… Mama mea spunea că vorbesc ca un cocoșel, m-am purtat ca un cocoș, și am trăit în trufia Cocoșului atâția zeci de ani prăpădiți, am plecat ca să am de unde mă întoarce cu fruntea sus, ca la o nuntă, ca la nunta din sătucul Zamfirei, ca egalul lui Eminescu, ca egalul lui Eminescu, vanitate, vanitate, putreziciune din adâncul ambiției, de-aș fi murit atunci în mânăstirea aceea, poate că astăzi aș fi încolțit. Aș putea să le sfărâm pe toate… Pe toate! Să le trimit înapoi în magma din care le-am sprijinit fuga, fuga, de acasă, să-mi strivesc mâna cu fapta ei?
Ce-am vrut, ce am vrut și ce vreau?… Puțină biată armonie… Să pipăi doar o clipă lumina și sunetul… Abia acum știu că am greșit, că am greșit enorm? Abia acum, acum, ca un miner am greșit, ca dizlocând cărbunele crede că a scos la suprafață pâinea lui meritată… Totul nu îmi mai place, nimic din tot ce am putut să fiu, când mă uit la ele, mă oglindesc, mă deformează, ca pe un măscărici, ca pe un saltimbanc, le-aș da pe toate pentru o clipă de vis alături de mama mea cea vie… În casa ei, iar eu, cu briceagul crestându-i chipul și iar crescând până ce lemnul devenea… un ou. Ou și… pasăre… Și zbor… Și nemurire… Și nemărginire… măsurată pe sfârșita ei ne coloană până la amuțit… Și săruturile acelea de bărbat flămând ce eram rămase acolo împletite și masa goală pe care Mama vie în blide calde ne-a adus tăcerea la cină… Să am puterea să încep, din nou să încep, și să încep din nou, începutul… Și iarba, să sculptez, și vântul de clopote și vâna râului despicată de un păstrăv tăcut, am simțit toate astea și nu le-am gândit! Le-am simțit! Mi-au furnicat degetele, s-au ispitit și m-au chemat după ele, și m-au robit, și uite, uite, nimic, nimic, și acum vor să mi se fure nimicul meu, să-mi jefuiască Nimicul, să mi-l distrugă ca pe o Carte, vei pleca de aici, să părăsesc, să le dau naibii, ei, bine, mă voi duce, mă duc, mă duc, de-aș putea muri așa cum stingi lumina… Să-mi iau doar Casa în spate ca pe o straiță! Să fac doar drumul invers. Străpungând Europa așa cum sturionii se întorc să piară în umbra mătcii lor, s-o iau în spate, doar sunt țăran, cu vână tare și voinic, s-o iau ca pe o baniță cu mere, cu grâu, s-o duc acasă, orice s-ar întâmpla, orice ar fi, s-o duc acasă… Acasă, acasă, cum mai sună fluierul în fiecare literă, acasă… Ca Uriașul să o iau în cârcă și acasă… Cât mai am puterea asta de piatră, de a mai trăi, hai, lasă-ți Opera aici, lasă-ți ouăle, bătrâne vultur și du-te în cerul tău… La steaua care a răsărit… Lasă-le pe toate în lumea străină și du-te… Fii liber … Și eliberează păsările astea captive, captive, dă drumul zborului din coliviile tale, fii ca un tiran care abdică și se întoarce pe jos acasă, privindu-și poporul fericit de sărbătoarea libertății regăsite… Fii ceea ce n-ai reușit să sculptezi niciodată! Fii libertatea ta! Ea însăși… Puțin va mai rămâne din mine aici, cenușă din viața arsă… Simt cum crește iar fericirea în lume…Mă pot întoarce așa cum am plecat, cinstit și încrezător și curat și neîmpăcat, acum sunt demn de tine pământule, dacă vor întreba străinii de mine, tu să le spui că am plecat la Nuntă cu Patria mea.
Încet, încet, se ivesc din umbre personajele piesei, apropiindu-se hoții, afaceriștii, oamenii cinstiți, și deodată împietrind împreună… Acolo unde odată era Atelierul, nu se mai vede nimic… Nu mai e nimeni… In afara unor sculpturi rămase parcă să sprijine cu muțenia lor ireală eternitatea.
NU VA MAI URMA…
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe.
Atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
