De Ion Bogdan Martin
În gospodăria unor oameni din Bărăgan este tristețe mare pentru că s-a stins cel care a viețuit, în acea bătătură, 89 de ani bătuți pe muche cum se zice!
Nea Vasile, cum îi spuneau cei mai apropiați, sau „Vasile a’ lu’ Friptu”, așa cum îl știa tot satul, neavând ce face, într-o sfântă zi de vineri, s-a prăpădit, în fundul curții, stând pe vine… La closet, mai precis!
„Bine că n-a căzut, boalii, înăuntru, că cum îl mai scotea’ d-acolo!?” Așa comenta, pe marginea șanțului, baba Rița, mătușa din partea lui Ulmică, vărul primar, după tată, al brusc decedatului!!!
Lume multă în curte, când e de pomană, adunată, după obicei, la priveghi. Bărbați cu cămăși albe necălcate, stând sub nucul bătrân, pe care nea Vasile tot voia să-l taie „că are iod și iodu’ nu-i bun”, așa citise el într-o revistă de bucate la closet!!! Dar uite că nu-i veni de hac și nucul, astăzi, sub un soare arzător, făcea umbră celor care veniseră să-l pomenească. E drept, bărbații mai trăgeau, întru pomenirea sufletului lui nea Vasile, și câte un pahar de țuică de corcodușă, țuică din care răposatul, deși muncise din greu la ea, nu apucă să guste nici măcar un pahar, că-i plăcea, de ce să nu spunem! Şi mai spunea nea Vasile că țuica e bună fiindcă „bate” iodu’!!! Așa o fi căci, astăzi, toată lumea se pricepe la chimie și fotbal!!! Ah, și la politică, desigur.
Femeile, vreo nouă la număr, în jurul sicriului, vegheau să nu ia foc giulgiul de la vreo lumânare gata să se topească. Şi tot ele o compătimeau, care cum putea fiecare, pe văduva îndoliată și aparent întristată.
– Tușă Frusino, că ce bărbat ai avut, zău! i se adresă una cam „chiombalie”, cu un batic mare și negru, ros pe la colțuri, tras peste gură pe post de mască sanitară!!!
– Heee, așa ieste Zamfiro, bărbat ca al mieu mai rar! În tot județu’ dacă cătai nu găseai! O aprobă prea necăjita vădană.
Om mai gospodar nu cred să fi fost altu’! Cu noaptea în cap, începea treaba dis de dimineață, ș-abia în crucea nopții să opria! Mai completă în timp ce se uita pe geamul care dădea spre poartă, probabil să vadă cine mai vine.
– Noaptea, da, că-l auzeam dă la marnea satului cum striga!, să băgă în vorbă și Didina lui nea Zoarcă „poștarul”!
– Uitați-vă, dară, parcă doarme așa-i dă frumos!!! se minună văduva aranjându-i, cu o delicatețe de care n-ai fi crezut-o-n stare, pălăria de paie, care stătea să-i cadă peste nas!
Dân cauza la căldura asta, mai adăugă tușa Frusina.
– Doamne, parcă-i viu! se minună și Neaga lui nea Petre „vetelinaru”, scărpinându-se, pe furiș, în zona inghinală!!! Că numai ea știa de ce!?
– Şi ce pantofi frumoși i-ai luat? Dă unde-i găsiși, fă? se minună și întrebă o femeie înaltă cu o mustață pronunțată și cu un tic la ochiul stâng.
– Fii-mea, i-a luat dă la bărba’su, că i-a cumpărat dă noi (!), dă la un ”Secand hant”, și nu i-a purtat. I-am îndesat un pic, că iera’ cu două numere mai mici, da’ nu mai avea rost să cumpăr alții, c-acum nu mai simte!!!
– Da’ n-avea niciun rost, cumnată, zău. Pantofi ca ăștia mai rar. Să vede că-s de la oraș!
– Ca un pui, dă abator (!), s-a dus, săracu’! Şi era vorba aia, în putere, abia împlinise 89 dă ani! îl mai plânse văduva aranjându-i din nou pălăria de paie. Parcă vrea să plece pă drum, nebunu’ (!), zău!
– Fruntea satului, tușă, zău! Așa dă rău îmi pare, parcă mai ieri… Dar nu mai continuă pentru că o podidi plânsul.
– Mulțumesc lui Dumnezeu, Marcelo, pentru așa dar ce mi-a dat! Îi mai aranjă o dată pălăria și începu să plângă în hohote. Fără lacrimi, de data aceasta, de fapt, ca și în celelalte dăți.
– Toate fomiiile să uita’ după iel! mai spuse cu năduf tușa Frusina, privindu-le pe rând pe cel nouă femei adunate în jurul sicriului, în sufrageria din casa veche de la drum.
– Recunosc, chiar și io m-am uitat o dată după iel, c-avea un găinaț mare (!) pă umer, da-mi fu rușine să-i spui! se băgă în vorbă cea mai tânără dintre ele, o septuagenară durdulie și roșie la față!
– Ăl mai brava bărbat dân sat! Doamne, de ce mi l-ai luat în puterea vărstei taman cân’ iera pă closet, io nu știu?
– Anșa a vrut Dumnezeu, spuse Marcela și trase o închinăciune, urmată de o gură zdravănă de țuică!
– Auzi fa, i se adresă brusc văduva unei femei care stătea mai retrasă, sprijinită cu un cot pe lavița veche din lemn de dud, da’ noi, pă cinstite, nu prea vorbirăm în viața asta, că mai mult pă la biserică ne văzurăm, tu dân partea cui ziceai că iești?!
– Dân partea răposatului, tușă, tata la el și cu tata la mine era’ nepoții de verișoară ai unchiului Mardare dă la Plevna!
– Aha, dă la Plevna! Adicătelea, noi am hi rude!
– Pân alianța dă la unchiu’ Mardare, care a ținut-o pe tanti Săndina lu’ Titel Ursu dân Belciugatele, de muri în iarna trecută, călcat dă cal taman pă trecerea dă pietoni!
– Aha! Şi calu’?
– Şi calu’, ce?!
– Ai lasă, da’ io nu știu cum te chiamă, așa după polocru…
– Mda, așa ieste, toată lumea îmi zice Beșinica lu’ Tăvălug!!!
– Hai, că Beșinica, mai treacă meargă (!), da’ Tăvălug?
– Dă la alde bunicu’ din partea dă la tata, că când iera iel mic îi plăcea să să dea d-a dura pă miriște, așa cum fuge tăvălugii toamna pă câmp!
– Beșinico, înseamnă că suntem rude bune, fă!
– Ăsta-i polocru, pă mine mă chiamă Lisăndrina Chirpic.
– Chirpic?! Doamne, că ce-am mai muncit la chirpici când am făcut casa dă dăvale…
Şi tot așa s-a desfășurat priveghiul, după datina străbună, până a doua zi, când nea Vasile, bețivul, leneșul și scandalagiul satului, că numai în pumni și picioare o ținuse pe săraca lui soție, acum, o văduvă parțial bucuroasă, probabil, fu condus la groapă cu alai și popă. Şi alaiul și preotul rămânând în afara gropii!!
Chiar de a treia zi, printr-un anunț în presa locală, aservită politic, primarul îi retrase, post-mortem (!), titlul de Cetățean Model al Comunei, fiindcă în urmă cu doi ani, nea Vasile, beat fiind, căzut într-un șanț plin cu apă, salvase de la înec o gâscă, peste care căzuse, reușind să o determine, prin resuscitare cardio-pulmonară involuntară (!), să expulzeze corpul străin înghițit! O sticlă tip „pet”, de 50 cl, plină cu țuică „dă” corcodușă!
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe,
cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it?
DONATE
THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
