De Gabriel Anghelescu
Să pornim de la ideea că existența universului material este determinată de două forțe opuse – activ-pasiv, bine-rău, lumină-întuneric, masculin-feminin, a căror tainică uniune produce un al treilea element neutru care reprezintă echilibrul dintre acestea două, idee reprezentată simbolic în esoterism de hexagramă, yin și yang, soarele și luna, caduceul lui Hermes și susținută de filosofia hermetică.
Trecem prin Legea Polarității din Kybalion:
„Totul este dublu; orice lucru are doi poli; totul are doua extreme; asemănătorul și neasemănătorul au aceeași semnificație; polii opuși au o natura identică, însă de grade diferite; extremele se ating; toate adevărurile nu sunt decât semi adevăruri; toate paradoxurile pot fi conciliate”…
Într-un final, ajungem la concluzia că cele două forțe, respectiv principiile aflate în antiteză, masculinul și femininul, se definesc unul prin intermediul celuilalt, sunt complementare și necesare pentru funcționarea universului.
Aceasta este o idee susținută mai departe și de manuscrise gnostice, precum Evanghelia lui Toma: „Când veți face din doi unu, și veți face interiorul totuna cu exteriorul si exteriorul totuna cu interiorul, și partea de sus totuna cu partea de jos, și veți face din bărbat și din femeie unul și același, încât bărbatul să nu mai fie bărbat și femeia să nu mai fie femeie, și, când veți avea ochi în locul ochilor și mâini în locul mâinilor, picioare în locul picioarelor și chip în locul chipului, atunci veți intra în împărăție”, dar și de conceptul de Adam Kadmon al kabbaliștilor, Omul Primordial, androgin.
Așadar, principiul masculin nu este atât de diferit precum pare față de principiul feminin, ambele fiind, de fapt, părți divizate ale aceluiași întreg.
Principiul feminin, pasivul, este purtătorul de viață al întregului univers și cel fără de care activul, principiul masculin, nu ar avea posibilitatea să creeze nimic.
În analogie cu universul, același lucru îl putem spune și despre om. Femeia poartă viață în pântece, femeia susține întreaga existență și fără ea, reproducerea sau „crearea” de viață ar fi imposibilă. De asemenea, în compoziția omului se găsesc atât aspecte feminine, cât și aspecte masculine.
Putem afirma cu ușurință că orice bărbat a fost la un moment dat femeie.
Încă dinainte să ne naștem, în timpul primelor stadii de dezvoltare ale fetusului se dezvoltă doar cromozomul X specific sexului feminin ca mai apoi să intervină și cromozomul Y care conferă bărbatului un aspect fizic diferit față de cel al femeii.
Nu numai că bărbatul nu este în întregime bărbat, dar nici femeia nu este în întregime femeie, întrucât dacă analizăm modul în care este format creierul uman, găsim cele două emisfere: cea stângă – masculină, rațională; respectiv cea dreaptă – feminină, emoțională, creativă.
Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice, utiliza termenii de „Animus” și „Anima” pentru a descrie principiile masculin si feminin din subconștientul nostru, cealaltă jumătate a ființei noastre. „Animus” – principiul masculin, reprezintă puterea, acțiunea, rațiunea, forța, lumina, în timp ce „Anima” – principiul feminin, reprezintă sensibilitatea, creativitatea, emoția, slăbiciunea, întunericul, receptivitatea.
Atât femeile, cât și bărbații, au o parte masculină, respectiv feminină, a ființei lor.
„Animus” este partea masculină din fiecare femeie, iar „Anima” este partea feminină din fiecare bărbat. Jung spunea că „animus și „anima” există în mintea noastră subconștientă.
Ori de câte ori refuzăm să recunoaștem sau să admitem partea masculină, în cazul femeilor, sau partea feminină, în cazul bărbaților, din ființa noastră, subconștientul nostru reacționează iar noi acționăm conduși de „animus” sau de „anima”.
Cele mai reprezentative lucrări poartă semnătura unor maeștri precum Giovanni Bellini, Gentile Bellini, Lorenzo di Niccolò, Giampietrino și Bernardo Zenale.