De Gabriel Anghelescu
Ciclicitatea a fost reprezentată încă din vremurile antice prin diferite simboluri, ca fiind o caracteristică a universului material, a vieții umane și a oricărei alte forme de viață.
Întâlnim astfel în panteonul egiptean trei aspecte ale zeului Soare: Khepri, Ra și Atum.
Dimineața, sub forma unui scarabeu, Soarele este Khepri. Apoi, urcă pe bolta cerească pentru a fi Ra strălucitorul. Sfârșește ca Atum, care preia Soarele pe timpul nopții și îl redă cerului a doua zi, în zori.
Se pot aminti, de altfel, Pasărea Phoenix din mitologia greacă, asociată cu Soarele – care după moartea sa, renaște din propria cenușă și se regenerează, ca și Ouroborus, șarpele care își devorează coada, pentru a-și susține viața într-un etern ciclu de reînnoire.
Șarpele care își devorează coada a fost folosit încă din jurul anului 1600 î.Hr. de către egipteni pentru a reprezenta Soarele și călătoria discului solar. De la egipteni, el a ajuns la fenicieni, apoi la greci, care i-au dat numele sub care este cunoscut până în ziua de azi. De asemenea, acesta mai este găsit în câteva ramuri ale gnosticismului și în alchimie, reprezentând natura ciclică a vieții și uniunea opuselor. În alchimie, el reprezintă spiritul lui Mercur și simbolizează reînnoirea continuă, armonia dintre opuse și ciclul vieții și al morții.
În interiorul unor ordine inițiatice oculte, precum „Hermetic Order of The Golden Dawn“, „A:.A:.“ sau „Ordo Templi Orientis“, se întâlnesc formulele magice ”L.V.X.” și ”IAO”. Fiecare dintre literele L, V și X sunt asociate cu postura fizică utilizată pentru a invoca un anumit zeu egiptean.
Magicianul stă în această postură timp ce recită numele divin și îl invocă: L pentru Isis, mama divină; V pentru Apophis, șarpele haosului; X pentru Osiris, soțul lui Isis, zeul ucis și înviat. Literele cu care încep numele lor formează IAO, formulă a nașterii, a morții și a renașterii. „I“ este Isis, natura distrusă de „A“, Apophis Distrugătorul și readusă la viață de „O“, Osiris, mântuitorul.
Alături de acestea, este prezentă formula I.N.R.I , care își pierde conotațiile creștine și capătă un înțeles alchimic: ”Igne Natura Renovatur Integra” (prin foc, natura este perfect reînnoită). Formula este produsă prin traducerea L.V.X. în corespondențe kabbalistice folosind diagrama cunoscută drept Arborele Vieții. „I” este litera ebraică „Iod”, care este atribuită semnului astrologic al Fecioarei, simbolizează fertilitatea și prin urmare este corespunzătoare lui Isis. „N” este litera „Nun”, asociată cu semnul astrologic al Scorpionului, semnificând sărutul morții și îl reprezintă pe Apophis, „R” este „Resh“, Soarele, semnificând zeul ucis și înviat, Osiris. Formula se încheie așa cum a început, revenind la „Iod“, sămânța vieții, fertilitatea.
Același concept îl întâlnim și în hinduismul esoteric în cuvântul mistic „Aum“. Acesta cuprinde întreaga treime hindusă – Brahma, creatorul (A); Vishnu, păstrătorul (U); Shiva, distrugătorul (M), simbolizând astfel nașterea, viața și moartea.
Tarotul oferă în Arcana Majoră un simbolism identic prin Roata Destinului, inspirată din iconografia medievală, roată care înfățișează urcarea graduală a omului în ierarhia socială, apoi decăderea sa, până la stadiul în care ajunge strivit dedesubtul roții. Valoarea numerică a cărții de tarot este 10, dar și 4 deoarece prin adunare teosofică (1+2+3+4) rezultă 10. Urcarea și căderea omului simbolizează mișcarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească, iar cifra 4 cu care este asociată cartea de tarot, răsăritul, meridianul, apusul, miezul nopții, dar și cele 4 anotimpuri din cursul unui ciclu solar anual.
Cele patru anotimpuri din timpul unui an reprezintă ciclul anual prin care un om trece, sau cele patru etape din viața sa: copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea. În ciclurile solare, extremele sunt reprezentate de două forțe opuse: cald și rece. Astfel, avem, în timpul anului: jumătatea caldă a anului și jumătatea rece a acestuia, respectiv creștere și descreștere. La fel, în timpul unei zile: drumul în ascensiune al Soarelui până la orele amiezii, urmat de drumul în descensiune până la apus, toate acestea asemănându-se vieții.
În timpul anului, lumina începe să crească de la solstițiul de iarnă, când Soarele începe să se deplaseze spre emisfera nordică, până la solstițiul de vară, zilele devenind mai lungi. Apoi, de la solstițiul de vară până la cel de iarnă, zilele se scurtează, iar nopțile se lungesc.
Asemenea Soarelui, omul trece prin mai multe cicluri de viață. Omul se trezește odată cu răsăritul, născându-se, își desfășoară munca, apoi noaptea, când se culcă, moare. În ziua următoare, trezindu-se din nou, renaște, evident, într-un mod simbolic.