De Ion Bogdan Martin
1 august 2019, am luat autobuzul 104, made în Turkey, de la Operă, îndreptându-mă spre casă, şi mă bucuram că nu este aglomerat – Pandemia asta! –, am luat loc, spre spatele maşinii, priveam pe geam şi nici nu mai ştiu la ce mă gândeam…
La staţia de la magazinul Unirii se urcă o persoană… O persoană?! O persoană, da! Am rămas pur şi simplu blocat. Catatonic. Rigoris mortis. O priveam pe acea persoană şi aveam senzaţia că mă priveam în oglindă, da, dar în oglinda de când aveam 30 de ani!!! Semăna leit cu mine, aşa ceva… Dar imediat mai urcă o persoană care semăna izbitor cu cea de dinainte!!! ’Ai să-mi… Nu, îmi zic, aici se întâmplă ceva! M-am dat cu capul de geam, nu, nu visam. Chiar m-a durut!!! Cele două persoane, s-au oprit în mijlocul autobuzului şi vorbeau privind, cu un aer superior, persoanele din jur.
Revenit în acea stare catatonică, abia mai respiram… Nu ştiam ce să… Şi cum să… Cu greu, am reuşit să mă redresez şi m-am uitat repede în telefon… 1 august 2019!!! Păi, da, căci atunci când aveam 30 de ani nu existau telefoane mobile!
Stăteam şi nu ştiam ce să cred. Uşor-uşor, mi-am adunat toate forţele minţii (!) încercând să-mi imaginez dacă şi, mai ales, cu cine aş fi putut avea două fiice, căci femei erau cele două persoane care semănau atât de mult cu mine.
Cu inima bătând cu putere, reuşesc să mă ridic şi să mă apropii de cele două gemene, bine, atemporal, eram chiar trei gemeni! Cu spatele, aproape că m-am lipit de una dintre ele, să ascult. Nu, nu vorbeau româneşte. Aha! Aha, ce?! Vorbeau englezeşte! În Marea Britanie nu fusesem niciodată, doar în Ungaria, de câteva ori, în Ucraina, în Cehia, în Polonia, în Monaco, prin Germania şi Olanda, dar nu… Nu avusesem de-a face cu nicio englezoiacă.
Era clar, după accent, că erau englezoaice, şi, plus de asta, se spune că englezoaicele sunt şi printre cele mai urâte femei din lume!!! Drăguţele de ele, de aceea semănau aşa de mult cu mine!