de Eugen D. Popin
PORTRET CU VULPE TOMNATICĂ
în vreme ce satul doarme
iar poetul întârzie la masa de scris
o vulpe –
care nu se deosebeşte cu nimic
de oricare alta –
se opreşte în faţa uşii de sticlă
şi priveşte curioasă înăuntru
pentru ca mai apoi
să revină mereu
şi mereu
până când
într-o seară
a dat de înţeles
ca a sosit momentul
să i se deschidă şi ei
abia după ce poetul
a pus punct
şi a tras perdeaua
şireata a rostit în limba ei:
“vulpoi nesuferit şi urât!”
ACASĂ
o să vi se pară ciudat
dar mie nu mi-e dor
nici de maidanul copilăriei
nici de birtul unde am băut întâia bere
nici de gârla unde am învăţat să înot
şi nici de biserica unde l-am întâlnit întâia oară pe Dumnezeu
toate astea
sunt tot timpul cu mine
şi eu
tot timpul cu ele
DOMICILIU DE REZERVĂ
am încetat să pun întrebări
să-mi mai pun întrebări
în consecinţă
mi-am construit un domiciliu de rezervă
locul unde să mă pot retrage
ori de câte ori
nu mai pot să aplaud
să zâmbesc euforic
să dansez pe sârmă
ori să cojesc la comandă castane fierbinţi
desigur
domiciliul meu de rezervă
e un loc doar de privit
la muze
la lilieci
la convingeri
şi de respirat –
care e şi nu e un lux
aşadar
evit să presupun
POEMELE
cei mai frumoşi prunci
sunt cei care vin pe lume
împreună cu zorile –
pe neaşteptate
pe neauzite
precum îngerii