De Adrian Grauenfels
O introducere
”De aceea nu sîntem, în lume, decît ceea ce se întîmplă să fim. Un prieten, o dragoste, cărţile, luna de ieri-noapte, astea toate ne construiesc. Noi ne facem din propria noastră risipire. Fiecare om este dezordinea sa.”
(Constantin Noica)
Poate că mulți dintre pasionații consumatori de artă non-conformistă, dar și mulți dintre cei care doar se interesează de aceasta, pentru a-și satisface dorința de informare, nu au putut să nu-și pună o întrebare formulată cam de genul: Ce anume îi determină pe artiștii care sparg reguli și canoane instaurate până la un moment dat, în modul de a imagina, crea și în rezultatul palpabil al creației, sub toate formele ei, pentru a da drumul unor „nereguli”, unei revolte și unui „libertinism” împins până la a încălca toate cenzurile, a friza serii întregi de principii din educația și morala instituite anterior – cel puțin teoretic – în cadrul unei societăți, până la a exaspera politicieni, sociologi, gardieni, clerici, administratori, industriași, judecători, cetățeni de diverse poziții și statuturi…? Fără îndoială, însă, că au avut și au adepți și admiratori, aceștia făcând parte din grupuri restrânse, în raport cu masele extinse, ale populațiilor din care provin.
Ne punem des această întrebare. Aș spune că unii dintre semenii noștri, „creaturi” dotate cu cele mai complexe și sofisticate atribute date de natură, peste care concretul vieții le-a așezat multiple dezaxări – în sens creator – posedă o imaginație fără hotar, cât și o poftă dublată de o nevoie incontrolabilă de a sări în afara ”cercului”, în afara turmelor, în afara destinului banal, de a crea o ruptură, o nebunie – nu întotdeauna inofensivă, aceea de a face și a expune la lumina zilei cât se poate de mult și chiar tot, din ceea ce nu s-a mai făcut și nu s-a mai înfățișat vreodată. Poate să fie consecința revoltei la adresa condiției umane, împotriva cârmuirilor, regimurilor politice, războiului, slăbiciunilor omenești, mediocrității, o încercare de compensare a neîmplinirilor din propria viață, din planul amoros, social, poate fi și urmarea unor serii de frustrări, o tendință spre descătușare din dogme și principii impuse de conviețuirea în „cirezi”, o încălcare a tot, o opoziție la tot, o apocalipsă… Iar lista nu se va opri aici…
S-a tras concluzia nu o dată că, într-un anume fel, există o ciclicitate, valul schimbării apare periodic, ca și revoltele, războaiele, în înaintarea prin vremi a societății omenești. Iar în artă – locul cel mai generos ca amplitudine de manifestare a ingeniozității omului – evadarea din tipare a marcat serii de curente artistice anarhice. Când s-a produs o turnură la scară mică, au apărut rapid și adepți, iar mișcările au luat amploare, cu toate consecințele ce au decurs din modul lor de a contraveni – până la haos – ordinii și rutinei împământenite. Artiștii și-au permis, în acest fel, trăirea fără limite, erupția pasiunii, dezlănțuirea, libertatea supremă.
Opoziția, uneori ostilitatea față de norme îndeobște acceptate, au dus la eliberarea de tensiuni interne, prin artă: tensiuni din interiorul fizic și spiritual al artistului, din interiorul grupului de creatori și susținători. Cel mai adesea, s-au însoțit de excese în toate privințele. Nonconformiștii au dat curs propriilor reguli, declarații și manifeste, propriilor filosofii, fiind considerați individualiști, egoiști, egocentriști.
Mulți s-au sacrificat pe altarul artei lor anticipative, renăscătoare, dadaiste, avangardiste, decadente, expresioniste, abstracționiste, moderniste…, trăind arzând. (Ordinea dintre virgule este absolut întâmplătoare, căci curentele „neascultătoare” ar fi putut avea, după modesta mea părere, orice altă plasare în timp și spațiu, la cât de rebele, șocante, necumpătate și revoluționare au fost, fiecare cu specificul propriu, identitatea, marca și religia proprie…). Dar ceea ce a dus la perenitate a fost întotdeauna autenticitatea. Pentru că artistul răzvrătit a crezut în arta sa, a muncit pentru ea, concretizând chiar imposibilul, cu sacrificii și lipsuri, i-a dat conținutul care a preluat crezul său, rostul său, reprezentarea spiritualității sale, cu totul aparte.
Iată că apare o nouă carte care să arunce lumina in chestiune: ” Necunoscuta Avangarda” Editura Saga 2020.
Ce încântare! Aflu despre asta abia acum, dar nu este decât un mare câștig. Îmi plac surprizele de acest gen și le mulțumesc celor care au contribuit la încropirea acestei culegeri, sub orchestrarea lui Adrian Grauenfels. Inginerul, jurnalistul și artistul, omul însetat de cunoaștere, de revelație, de analizare și sintetizare, nu teoretizează. Pur și simplu el nu poate trăi altfel decât savurând astfel de creații ieșite din orice tipare și scoțând la suprafață propriile lave efervescente. Alături de alți creatori pe care îi sondează și ni-i înfățișează, Adrian se desfată, iar contaminarea se produce ușor: lecturând, cazi în patima regalului oferit de o astfel de incursiune într-un dadaism extins.
Cum să nu ne uimim de „sclavii cardiaci ai stelelor”, cum îi numește Alvaro de Campos, când ” versurile sunt portic dând spre imposibil”, iar „metafizica e consecința unei proaste dispoziții”? Să ne servim „o mătură și o fântână” (AG), „tremurând profetic măturoiul ca un profesor universitar” (Aurel Zaremba), copleșiți de „raze infraverzi și ultraportocalii”, ” ciment cu lapte”, „orizonturi care-și vând pieile de bună voie în obor” (Sașa Pană), supunându-ne „talentului fantastic de a-ți introduce un cui în cap” – parafrază după Kooning, vorbind despre pictorul Arshile Gorky.
După cum reia Adrian ideea lui Tristan Tzara, ”grilajul care înconjoară limbajul fiind strâmt și sărac”, mă voi opri aici cu încercarea de scanare – atât de timidă și modestă, practic nereușită – a codului secret, bine ascuns în volumul de față. Sub imperiul încântării și satisfacției intelectuale cu totul speciale, provocate de lectura textelor și vizualizarea imaginilor, n-aș putea decât să reiau studiul, pentru că ar fi unic dătător de acea senzație de libertate pe care, muritor de rând fiind, o pot trăi doar consumând din când în când și în doze minuțios echilibrate, artă dezlănțuită. N-ar fi vreodată necesar un alt drog, dar dependența s-a instalat. Și trebuie să declar că Adrian Grauenfels este cel mai vinovat, pentru asta.
Anica Andrei-Fraschini
GHERMAN LUCA
Ăia din noapte
publicat în revista Alge
Tăcere oameni buni!
azi noapte este noaptea nopților,
hoții și vagabonzii sunt atârnați de grinda caselor
și sinucigașii din mine sunt sus pe stâlpi, sus.
Ssst, tăcere! azi e noaptea nopților,
ssst tăcere!
Lăeții cu turmele lor trec calmi și calzi
pe alee sunt brazi
și lumea-i ascunsă în cripte
ssst, tăcere!
În balonul orașului mârâie vântul
Închis și tăcut
balonul se sparge,
toți hoții se aruncă și fură cu toții
toți vagabonzii își smulg ochii și-și întorc șepcile,
sinucigașii, otrăvurile, stâlpii, etajele,
sforile și săpunurile,
cuțitele, apele, farmaciile sunt sparte,
lumea umblă nebună
se zbat și se bat
se mușcă și mârâie
Numai lăeții sunt domnii pământului
și umblă cu turmele calzi cu pletele…
Cuvânt de deschidere la o expoziție de pictură
publicat în revista Alge
doamnelor și domnilor
astăzi vi-l vom aduce în fața dumneavoastră pe cel mai tare om din lume
intrați, domnilor, intrați doamnelor
omul ăsta-i mai tare ca piatra
omul ăsta-i mai tare ca săgeata
omul ăsta-i mai tare ca maciste
domnilor
într-o singură mână duce patruzeci și patru de femei una și una
într-un singur cap duce doi ochi unu și unu
și ochii sunt plini cu păcură și cu pumnale, domnilor
nu vă uitați la el că e mic și pipernicit ca o râie
el scoate oamenii din pământ
el rupe cerul
și se luptă cu morții
cine nu l-a văzut noaptea urlând cu câinii
îl va vedea aici, domnilor
cine nu l-a văzut noaptea mușcând cocoanele
îl va vedea aici, domnilor
în capul lui s-au strâns toți dracii
în deget are sânge și o pisică care plânge
noaptea el se mai joacă în bețe cu stafiile
și cu muierile,
hei tu de colo cu cușma pe-o ureche
hei tu cocoană cu țâțele mai deschise ca la o panoramă
și tu hei gunoierule
hei negustorule
hei cerșetorule
nu vă mai căutați prin buzunare
că spectacolul cel mare e pe gratis
mai gratis decât iarba cucului
mai gratis decât frunza nucului
mai gratis decât fesul turcului
ha ha ha ce se vor veseli nebunii
