KAFE ME NËNËN / CAFEA CU MAMA
De Petrit Ruka
Petrit Ruka s-a născut la 21 august 1954, în orașul Tepelena, Albania. În 1976 a absolvit Institutul Superior de Pedagogie, iar în 1986 s-a specializat în cadrul Universității de Arte Frumoase în dramaturgie cinematografică. A lucrat ca profesor, scenarist, regizor, director de Teatru sau al Centrului Național de Cinematografie etc. Publică încă din 1978 poezie, având mai multe volume reprezentative pentru literatura albaneză, semnează, de asemenea, în decursul anilor numeroase scenarii sau regii de filme artistice, documentare, desene animate. A obținut numeroase premii și recunoașteri naționale pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea culturii albaneze. În acest sens, în anul 2015, președintele albanez, Bujar Nishani, îi acordă titlul de MARE MAESTRU – pentru întreaga creație literară și cinematografică.
(Prezentare și traducere: Oana GLASU)
KAFE ME NËNËN
Një nate të prilltë, plasur prej malli
bëra dy kafe, dola në ballkon,
ditëlindjen kish nëna, tani hije varri
të çmallem pak, thashë, me të shenjtin zakon.
Timen e piva dhe ika të fle,
filxhani i saj… vetëm nën hënë,
aty, në ag një flutur ngjyrë mjalti
brenda në kafe përmbys kish rënë…
O ç’bëra që fjeta (që fjeça të madhen!)
Po pse nuk më zgjove moj Nënë?!
CAFEA CU MAMA
Într-o noapte de aprilie, plesnind de dor
am făcut două cafele, am ieșit pe balcon.
Ar fi fost ziua de naștere a mamei, acum umbră mormântului
să-mi alin puțin dorul, mi-am spus, cu sfântul obicei.
Mi-am băut cafeaua și m-am dus să mă culc,
ceașca ei … singură sub lună,
și acolo, în zori, un fluture galben ca mierea
căzuse-n cafea, înecându-se …
Ce am făcut, de ce am adormit (marele somn să-l fi dormit)?
Dar tu, măi, mamă, de ce nu m-ai trezit ?!
NJË ËNDËRR HUA
A nuk më nis një ëndërr nga të tuat
se eh, më në fund u plaka!
Të miat si hiri, pa ngjyra, plot arna,
të tuat kërcasin si flaka.
Të tuat këndojnë si gotat me verë
para dashurisë,
të miat kanë erë të rëndë ilaçesh,
pa le të mërzisë!
Pse nuk më çon një natë me hënë,
me bar të shtypur te lumi,
këput dy komça nga bluza mbi gjinj
t’i pi si tableta gjumi…
M’i nis një natë me postën e hënës,
yshti si grua, ç’pret!
Si të palosje ylberët në kutinë e zemrës
shpëto një jetë…
Në të dhimbsen, zgjidh atë më të shpëlarën,
ato që teprojnë më nis.
E hidhur jeta që mua më ka mbetur
e s’di si ta gris…
Fundja, ma jep borxh, se borxhin
ta ruaj dhe në varr,
ta kthej me shiun që do derdhet mbi mua,
mbi barin e parë…
Të lutem, një ëndërr që mund ta paguaj
dhe me një sy!
Vetëm se po kuptova që e bën për mëshirë
t’u thafshin ëndrrat dhe ty!
UN VIS DE ÎMPRUMUT
Nu-mi trimiți un vis de-al tău
dacă, în cele din urmă, tot am îmbătrânit!?
Ale mele sunt cenușă incoloră, pline de petice,
ale tale se descarcă ca flăcările.
Ale tale cântă precum paharele cu vin
înainte de iubire,
ale mele au un puternic miros de medicamente,
nu știi cât mă deranjează!
De ce nu mă duci într-o noapte cu lună,
pe iarba culcată, la râu,
rupe-ți doi nasturi de la bluza ce-o porți peste sâni
să-i înghit ca pe pastile de somn …
Trimite-mi-le într-o noapte cu poșta lunii,
tămăduiește-mă ca o femeie, ce mai aștepți!
Precum ai împacheta curcubeiele în cutia inimii
salvează o viață …
Dacă îți pare rău, alege-le pe cele mai spălăcite,
Cele ce-ți prisosesc.
Mie, viața amară mi-a rămas
Și nu știu cum s-o sfâșii…
Până la urmă, dă-mi-le cu împrumut, pentru că datoria
o păstrez și în mormânt,
și ți-o înapoiez cu ploaia care se va revărsa peste mine,
pe iarba dintâi …
Te rog, un vis pe care să-l pot plăti
Cu un singur ochi!
Dar dacă am să înțeleg c-o faci din milă,
Usca-ți-s-ar și ție visele!
NË TË BËFSHA NJË LIBËR TË MADH DASHURIE
Nëse ty do të të bëja një libër dashurie,
sytë do të t’i vija
mbi kopertinën e gjerë,
bojës do t’i jepja aromën e frymës
parfumet e tërë botës
të ndjeheshin të mjerë.
Në faqen e parë do të shkruaja si fëmijë:
“…Të dua shumë,
që ti më do mua!”
Pastaj nëpër faqet e tjera…
Kjo dihet,
dashuri dhe shto dashuri
për një grua…
Nga mesi i atij libri
ca faqe të tëra bosh,
shkruar me bojë të padukshme
fjalë nga ato që lexuesi i merr vetë me mend.
Për dreq nuk botohen
se quhen të “turpshme.”
Ato fletë të bardha, të bardha sa ato
dhe dehja e rënkimi
që rrjedh mes për mes,
dy kryqet prej mishi
që mbushen me gjemba,
e asnjeri nuk vdes.
Tirazhi?
Kjo dihet, do jetë vetëm një kopje
dhe letra, ah letra e rubintë dhe mat.*
Çmimi?
Ajo puthja e fundit që s’bëmë,
pa numër, pa datë…
Në të bëfsha një libër të madh dashurie,
që do vdes në faqen e fundit
e di prej vjetësh,
prandaj s’e shkruaj.
Se cila shtëpi botimi
merret me funerale poetësh?!
DE TE-AȘ FACE O MARE CARTE DE DRAGOSTE
Dacă ar fi să te fac o carte de dragoste,
Aș pune ochii tăi
peste coperta largă,
Aș da cernelii aroma respirației
parfumurile întregii lumi
să se simtă mizere.
Pe prima pagină aș scrie ca un copil:
„…Te iubesc atât de mult,
fiindcă mă iubești! ”
Apoi în celelalte pagini …
Se știe,
despre iubire și iarăși iubire
pentru o femeie …
În mijlocul acelei cărți aș lăsa
câteva pagini complet goale,
scrise cu cerneală invizibilă,
cuvinte pe care cititorul să și le imagineze.
Nici de-ale naiba nu pot fi publicate
fiind considerate „jenante”.
Alte foi albe, la fel de albe ca acelea
și beția gemetelor
ce alunecă prin mijlocul
a două cruci de carne,
ce se umplu de spini
și nimeni nu moare.
Tirajul?
Se știe deja, va fi doar un exemplar
și hârtie, hârtie din rubine mate.
Prețul?
Ultimul sărut neîntâmplat,
fără număr, fără dată …
De te-aș fi făcut mare o carte de dragoste,
care să moară la ultima pagină…
Știu de ani buni că așa s-ar întâmpla,
de aceea n-o scriu.
Ce editură
se ocupă de funeraliile poeților ?!
NË ZGJEDHIME FOLJESH KAM RËNË
Më zuri malli,
po vdes prej malli,
paskësha kaq mall…
Në të gjitha zgjedhimet e foljeve shqipe
ti zgjedh të jesh gjallë.
Më kot të çoj në të kryerën e shkuar,
ti ecën së prapthi
si të ecje me thembra,
si gaforret mbi shkëmbin e çarë të detit-
ti kapur te zemra…
O vafsh në djall, torturë e ëmbël,
që s’paske harresë!
S’e dija që “hakmarrja” jote do ishte
kaq e pabesë.
Folje më folje tani do luftojmë
deri në fund.
Më deshe, të dua,
të paskësha dashur…
E ardhmja askund!
S’ka kohë të ardhme, të ardhmen e fshimë,
punë foljesh nuk qe.
Kundrinë e jetës
si thika mbi zemër
aty shkëlqe!
Se unë në zgjedhime foljesh kam rënë;
të desha, s’më deshe,
nuk di…
Tani shqipes për ty
nga malli do t’i nxjerr
ujë të zi…
DE CONJUGĂRI DE VERBE M-AM ÎNDRĂGOSTIT
Mi-e dor,
Mor de dor,
Mi-era atât de dor …
La toate conjugările verbelor albaneze
tu alegi să trăiești.
În zadar te trec la trecut,
Tu mergi înapoi
Ca și cum ai umbla pe călcâie,
precum crabii pe stânca crăpată a mării –
îmi ești prinsă de inimă …
Du-te la dracu dulce tortură,
ce nu ai uitare!
N-am crezut că răzbunarea ta va fi
atât de perfidă.
Verb cu verb ne vom lupta acum
până la sfârșit.
M-ai iubit, te iubesc,
Ce mult te-am iubit …
Viitorul niciunde!
Nu există viitor, l-am șters.
Nu era o chestiune de verbe.
Parte de vorbire secundară a vieții
precum cuțitul pe inimă,
acolo strălucește!
Că m-am îndrăgostit de conjugări;
Te-am iubit, nu m-ai iubit,
nu știu…
Acum, din dor de tine
voi stoarce toată limba albaneză
până la secătuire…
PËRGJIGJE E BABAIT
– përgjigjia e parë –
Çudia ndodhi, babai u përgjigj,
mbi xham të kompjuterit një zarf po flatron.
O Zot, më ruaj mendjen, po flas me vete,
kam frikë mos ëndrra veten kopjon…
„O bir, të paça, që letrën ma prure,
të mbushur me lot si mjegull vjeshtake.”
Zemra m’u çmend, filloi të punojë
si ora e prishur; shtrak – shtruke, shtrak – shtrake.
„O bir, më merr malli këndej nga kjo botë
dhe kartën ua lexova komshinjve me radhë.
T’i shihje, o djalë, tek mburreshin e qanin;
si ia doli të vijë, ku s’hyn një i gjallë?!
E dija, e dija, u mburrej jot ëmë
plakave të mëhallës, që e vunë në mes.
Që në bark e ndjeva se diç do të bëhej.
Dhe lotët vuuu… i shkonin kallogresë.”
…Pastaj babai më bën një mijë pyetje,
ca pyetje të thjeshta që më lënë si guak.
Sa vuaj, mor baba të kuptoj ç’kërkon,
vërtet më flet shqip, po është shqipe me gjak…
RĂSPUNSUL TATEI
– primul răspuns –
Minunea s-a întâmplat, tata a răspuns:
pe ecranul computerului flutură un plic.
O, Doamne, nu-mi lua mințile – îmi zic –
Mi-e teamă că visele mă copiază …
„Fiule, te-am văzut cum mi-a adus scrisoarea,
plină de lacrimi, precum o ceața de toamnă ”.
Inima mi-a luat-o razna, a început să funcționeze
ca un ceas stricat; tic – tac, tic – tac.
„Fiule, mi-e dor de aici, din această lume
iar scrisoarea le-am citit-o pe rând vecinilor mei
să-i fi văzut, băiete, cum se lăudau și plângeau;
Cum de-a reușit să pătrundă acolo unde niciun viu nu poate intra?
Știam, știam, că mama ta se lăuda
Bătrânelor mahalalei, care au așezat-o în mijlocul lor.
Și-n burtă am simțit ce avea să se întâmple.
Iar lacrimi de călugăriță au curs din ochii ei. „
… Pe urmă, tata mi-a pus o mie de întrebări,
întrebări simple care m-au lăsat mut.
Cât sufăr, tată, ca să-nțeleg ce cauți.
chiar îmi vorbești în albaneză, dar este o albaneză însângerată …
ZOT, JE I DYTI
Zot, të dua,
po mos e prit këtë fjalë
të ta them të parit.
Duhet t’ia them patjetër
kësaj gruaje të bukur
që gjakun më djeg mua të marrit.
Të duhet të presësh veç një sekondë
dhe ti nuk thinjesh
se je i pa-vdekje,
kjo grua po priti,
fryma i ndalet
deri në mekje…
Kjo grua nuk pret, se shpirti i thinjet
fije më fije pa fjalën „të dua”.
Ti bëj si të bësh, që je i dyti
se vetë e bëre
e ma dhe këtë grua…
Ti prapë do të bëhesh i pari një ditë,
po prit, ose merrmë
në viset e tua.
Po s’bindesh provoje njëherë ta shohësh
në të lëntë kjo grua!
DOAMNE, EȘTI AL DOILEA
Doamne, te iubesc,
dar nu aștepta să-ți spun întâi ție
acest cuvânt.
Trebuie să i-l spun
acestei frumoase femei
pentru care sângele îmi arde ca nebunul.
Trebuie doar să aștepți o secundă
căci tu nu vei încărunți
pentru că ești nemuritor.
Femeia aceasta dacă va aștepta,
respirația i se va opri
până la leșin …
Ea nu așteaptă, pentru că sufletul îi încărunțește
fir cu fir, fără cuvântul „te iubesc”.
Tu fă cum faci și rămâi al doilea
că tu ai făcut-o pe această femeie
și mi-ai dăruit-o…
Tu vei ajunge din nou primul într-o zi,
dar așteaptă
sau ia-mă în cerurile tale.
Dacă nu ești convins, încearcă să-o privești o dată
pe această femeie, dacă te va lăsa!