ALTculture 01/2020 – Eminescu pe armânește

Mihai Eminescu tradus în armânește de Steluța Titu

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

Shi cara lumăki batu tu firidâ,
Shi s-cutreamburâ ploki,
Îi ca tu minti sâ-nji ti amu
Shi-pi anarga s-ti aproki.

Shi cara steali tu-abaltâ batu
Shi ahândosu u-lunjineadzâ,
Îi ca ponlu a meu s-lu ampacu
shi mintea nji-u însirineadzâ.

Shi cara niorii deshi fugu
Di iasi tu lustru luna
Îi ca aminti sâ-nji aducu
Di tini- totna.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
íst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

Cu mâni dzâlili tsâ-adavdzâ,
Cu aseara bana sâ shcurteadzâ.
shi ai cu tuti aestea dininti
Ti totna dzua atsea di adzâ.

Danda unu treatsi, altu yini
Dupa elu câ ashii bana,
Ashi cum soarli danda ascapitâ,
Ditu alu locu elu va s-da.

Shi s-pari cum câ alti aundi
Daima s-alasâ pi arâu,
Shi s-pari cum câ-i altâ toamnâ,
Shi daima atseali frandzâ dipunu.

Dininti di noaptea noastâ alagâ
vâsiloanjia tu dultsea tahina;
Shi ea moartea-i unâ spuneari
Tsi nâ adunâ la tutsâ bana.

Ditu oara tsi s-pirindâ
Aestu averu îl dizlegu
Câ andrupashti bana- tutâ
Shi anvârteashti cozmul întregu.

Ti-atsea azboairâ anlu-aestu
shi s-dutsi ti niturnari,
Tini ai shi tora primitlu-tutu
Tsi tu suflitu i-adrahi cali.

Cu mâni dzâlili tsâ-adavdzâ,
Cu aseara bana sâ shcurteadzâ.
shi ai cu tuti aestea dininti
Ti totna dzua atsea di adzâ.

Cadurli anyilicioasi,
Tsi dipunu bairi piri,
tu amoarti ti totna
Sumu lunjinata daima dukiri.

Vezi, rândunele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii –
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte, cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei…
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii…
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Vedzâ, lândârushili cumu s-ducu,
S-ascuturâ frândza di nucu
S-ashtearni bruma pisti ayinji –
Ti tsi nu-nji yinji, ti tsi nu-nji yini?

O, yina iara tu a meu bratsu,
Cu mutrita sâ-njiu ti acatsu,
S-nji aprokiu dultsi caplu a meu,
Di sinlu a tău , di sinlu a tău.

Tsâ adutsâ aminti cum vârnâoarâ
Danda nâ priimnamu pitu virdetsâ shi vai,
Ti mutamu di sumsoarâ
Di ahâtea ori, di ahâtea ori?

Tu lumea aesta suntu mnjieri
Cu oclyi tsi azvomu ascâpirări…
Ama, câtu siba eali`n susu,
Ca tini nu-su, ca tini nu-su!

Câ tini lunjinedzâ daima
Suflitlu shi bana mea,
Ma îmshatâ di steaua atsea,
Vruta mea, vruta mea!

Tora iasti toamnâ mari,
S-ascuturâ frandzâ pi cali,
Shi briketsli suntu pustii…
Ti tsi nu yinji, ti tsi nu yinji?