De Liviu Druguș

Povestea descrierii elefantului de la Zoo de către copiii veniți în vizită spre a cunoaște REALITATEA animalieră pe viu este modelul perfect (și) pentru descrierea a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 în România. Copiii, în sinceritatea lor adorabilă, au descris elefantul strict din poziția în care se aflau în preajma elefantului: unii au spus că elefantul este ca un stâlp (îi văzuseră un picior), alții că este ca un șarpe (îi văzuseră trompa), alții că este ca un perete (îi văzuseră burta din lateral). Și nimeni nu i-a putut acuza că nu au văzut întregul, pentru că spațiul era foarte îngust, iar libertatea de mișcare era cvasinulă.

La fel se întâmplă și cu viziunea/ descrierea unora sau altora despre REALITATEA ROMÂNEASCĂ din decembrie 1989, văzută de cei care fie participaseră la eveniment, fie îl trăiseră la televizor, fie au aflat apoi mai multe din ziare și cărți. Unii nici nu erau născuți atunci, dar calitatea de istorici îi obligă să studieze documentele și să se pronunțe sine ira et studio. Așadar, departe de a avea o singură realitate, un singur adevăr ”obiectiv”, avem o pluralitate de opinii, unele documentate, altele deduse logic, altele pur și simplu preluate și ventilate mai departe. Nici elementarele definiri ale conceptelor de ”lovitură de stat” și de ”revoluție” nu sunt prezente în nenumăratele cărți dedicate evenimentelor din decembrie. Pentru mine o lovitură de stat este acțiunea de înlocuire brutală a conducerii uui stat, după principiul: ”Scoală-te tu, ca să mă așez eu (pe tronul puterii)”. În esență acest lucru s-a întâmplat în ziua de 22 decembrie 1989, ziua mitingului fatidic, organizat, zice-se, doar de Ceaușescu fără a se mai consulta cu nimeni. Tocmai această precizare ridică semne de întrebare, mai plauzibil fiind varianta că a fost convins să facă acel miting.


Până nu definim cu minuțiozitate contextul spațial și temporal al părăsirii sediului PCR de către cuplul dictatorial nu vom avea suficientă claritate și înțelegere a ceea ce s-a întâmplat și, mai ales, de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Apoi vom avea de ales între cele două concepte care vor să descrie schimbarea de regim: a) conceptul bolșevic de ”revoluție”, respectiv ridicarea maselor largi populare, conduse de comunistul de omenie Ion Iliescu sau b) conceptul ”burghez” (sau chiar ”menșevic”) al complotului (loviturii de stat) conceput(e) de un grup de tovarăși bine organizați, în frunte cu tovarășul Ion Iliescu și cu susținere externă (Gorbaciov) evidentă.
Context spațial înseamnă ceea ce s-a întâmplat semnificativ în România, în jurul imediat al României (adică în URSS și în țările satelite) și în lume (înțelegerea Bush-Gorbaciov privind reformarea integrală a spațiului sovietic și de influență sovietică. Acest continuum micro-macro-mondo trebuie să existe permanent în mintea noastră atunci când încercăm să înțelegem vectorii de forță ai schimbării conducerii României. Orice concentrare pe micro (România) va obliga la încropeli logice. Teza pașoptistă că ”revoluția poporul a făcut-o” nu mai ține în anii noștri. Nu este mai puțin adevărat că poporul a dorit schimbarea (clanului Ceaușescu și a dictaturii comuniste) și a susținut masiv (post factum) noua conducere prosovietică reprezentată de Ion Iliescu. (deși doar un procent relativ mic din întreaga populație realiza ce însemna revenirea în sfera de influență sovietică, de care Ceaușescu reușise se se îndepărteze cu câțiva pași importanți).
Context temporal înseamnă ce s-a întâmplat înainte de momentul 22 decembrie, în timpul și după aceea. În România schimbarea era pregătită de multă vreme. Armata a dat toate semnele necesare (am scris despre asta în mai multe rânduri) că Ceaușescu va fi istorie până la Crăciun. Alții avansau data de 1 ianuarie (un nou început!): în rândul securiștilor și nomenclaturiștilor circula această ”parolă”: mai vorbim în ianuarie…
Strict cronologic, primele semnale ale schimbării au venit de la încercarea (voit?) nereușită de la Iași. Nereușita a fost asigurată și de confuzia convocării unei manifestații de către un Front al Salvării Naționale cu sediul la Chișinău. Dar, la niciuna dintre chemări nu s-a adunat o masă critică pentru a însemna o mișcare revoluționară. Unii au încă lipsa de simț al istoriei și clamează pentru Iași momentul zero al ”revoluției române” și titlul de oraș martir. Ca și cum nu ar exista deja destulă ipocrizie în politica românească…


Meritul major și realmente istoric ca importanță a fost Timișoara, cu jertfa de sânge, cu organizarea puterii ”libere de comunism”, dar și cu infiltrarea reprezentanților vechii puteri în noile forme de conducere alternativă. Dar revolta de la Timișoara a fost un eveniment local care ar fi fost rapid eliminat dacă nu ar fi venit mitingul de la București, mediul cel mai propice pentru preluarea puterii de către noile centre de putere paralele deja formate, dar din care trebuia să rămână doar cel susținut de Ambasada URSS la București și de trupele sovietice din Basarabia, gata să intervină dacă ar fi fost strict necesar. Foarte probabil, acest scenariu ar fi permis dezintegrarea României, unul dintre visele țariste, dar și în ton cu dezmembrările Cehoslovaciei, URSS și Iugoslaviei.
Evenimentul schimbării conducerii țării a fost botezat, cu cel puțin doi ani înainte, de către Securitate, cu numele rotund, reverberant și romantic ”revoluția română”, cu varianta globalistă de rit american ”Romanian Revolution”. Prin jurul nostru (al României), revoluțiile se derulau rapid, frumos și cu folos, grație verificatelor metode subterane stimulate și aplicate de Marele Urs. Demisii surprinzătoare la vârful partidelor și statelor aflate sub directa păstorire a Moscovei au făcut loc rapid cetățenilor de tip nou, neobolșevici cu convingeri leninist-perestroikiste, gorbacioviste și social-democrate. Pentru că am amintit de romantism, mesajul lui Gorby către Nicolae Ceaușescu suna cam așa: ”O lume-ntreagă-nțelegea/ Tu nu mai înțeles!”. Sau, în varianta prozaică, Nicolae I-ul l-a înțeles, dar nu s-a lăsat convins pentru că el avea adevărul său numit național-comunism, o dulce utopie marxist-asiatică în costum popular românesc cu ajutorul căreia s-a păstrat feudalismul clanurilor mafiote comuniste. De reținut că structura pe clanuri nu numai că nu a fost desființată, ci ea a fost continuată și consolidată financiar de către urmașul PCR, actualul PSD.
Unora le-a plăcut modelul franco-sovietic (Revoluția franceză din 1879 și Revoluția rusă din 1917). Asaltul Palatului de iarnă s-a regăsit în asaltarea Comitetului Central în iarna anului 1989. Unii au văzut cu maximă claritate, o lovitură de stat. Alții, conciliatori și practicanți ai compromisului au zis că este vorba despre o revoluție care a fost furată de către autorii loviturii de stat, drept pentru care au numit evenimentul ”loviluție”. Așadar, viziunile sunt diferite, parțiale și respinse cu mânie de ceilalți ”participanți” la Istorie. Dar, oricare ar fi varianta acceptată (revoluție sau complot), neclaritățile vor rămâne dacă nu găsim răspunsuri bine documentate la un set de întrebări.
Întrebări la care nu am găsit răspuns: 1. Cum au intrat revoluționarii în Comitetul Central și cum au urcat imediat la balconul de unde cuvântase ”tovarășul”? (Ușile de la intrare erau blindate și nu se puteau sparge decât cu tancul sau cu explozivi). 2. De ce a trebuit ca evenimentele din decembrie 89 să fie definite prin Constituție ca ”revoluție”? Dacă se dorește neapărat să înscriem acest eveniment istoric atunci el trebuie definit clar: ”Marea Revoluție Socialistă din Decembrie, leninistă, pro-sovietică și pro-gorbaciovistă, perfect pașnică și sută la sută făcută de poporul unic muncitor al României independente și prietenă cu marele popor sovietic frate eliberator dezinteresat etc etc.” 3. De ce nu se bucură de aceeași recunoaștere și ”revoluționarii” lui Miron Cozma care vroiau și ei să răstoarne guvernul bolșevic prin forță/ mijloace nedemocratice? 4. De ce se insistă pe termenul de revoluție, dacă aceasta a suferit un eșec fiind înăbușită în sânge de autorii loviturii de stat? 5. Putem sărbători un eșec epocal (revoluția furată)? Preaslăvirea unui eșec se dorește a fi evidențiată ca o caracteristică a poporului român? 6. De ce a fost nevoie de un Institut pentru Studierea Revoluției, atât timp cât aceasta nu a reușit, fiind confiscată de autorii loviturii de stat gorbacioviste și prosovietice?
Lovitura de stat organizată de comuniștii reformați sub conducerea tandemului Gorbaciov – Iliescu s-a produs ca urmare a faptului că ”Ceaușescu a întinat mărețele idealuri ale socialismului și comunismului” așa cum a declarat victoriosul Ion Iliescu înainte de execuția Ceaușeștilor. Bucuros că-și poate construi un socialism fără pată și prihană, Iliescu a semnat, împreună cu tovarășul Gorbaciov ”Tratatul de prietenie și colaborare dintre România și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”, tratat ce nu a mai fost ratificat de parlamentele celor două țări deoarece URSS s-a dizolvat pe 26 decembrie 1991. Ce s-ar fi întâmplat cu România condusă de Ion Iliescu dacă regimul comunist al lui Gorbaciov nu ar fi sucombat este ușor de imaginat. Oricum, între decembrie 1989 și decembrie 1991 au fost doi ani plini de subordonare masivă și totală a României față de URSS, țara care ne-a scăpat de dictator, iar (răs)plata pentru acest ajutor a fost exorbitantă. Un exemplu grăitor: DRAMA ROMÂNIEI! UN FILM CUTREMURĂTORI! Plantarea spionilor sovietici în funcții de conducere (generalul Militaru la Armată, generalul Caraman la SIE etc etc.) a consfințit recuperarea de către Moscova a coloniei numite România. Lovitura de stat a fost încununată de succes!

Photo credit: Reuters / Getty Images / Denoel Paris – “1989 Libertate Roumanie”
https://rarehistoricalphotos.com/romanian-revolution-pictures-1989/