De Lucian Cristian OANCEA
Orbitele din preajma Pământului fuseseră de mult timp curățate de țigani români din cadrul Programului spațial de reciclare. Teoretic la acel moment ei ar fi trebuit să se întoarcă pe Terra, ei fiind în continuare cetățeni cu drepturi depline ai Hegemoniei române. Dar viața în spațiu li se potrivea mănușă unor nomazi. Așa că au preferat să se împartă în șatre și să cutreiere sistemul solar. Cu protecția cetățeniei ce nu ezitau să o afișeze. Firește că nu din toate boacănele scăpau basma curată, dar nimeni nu era nebun să jefuiască un transport de marfă operat de o șatră. În cazul unui act de piraterie al lor era bine să ai toate dovezile din lume că ei au început și că ai încercat să nu-i omori intenționat. Altfel apărea un vas al Hegemoniei și dispăreai.
Colonia Minerva, capitala districtului european de pe Lună, este un adevărat oraș la suprafața satelitului datorită șantierului de nave inter-sistem. Situat undeva în apropierea sa se află în subteran Centrul de Cercetare Noul Kiev, probabil cel mai securizat loc din Sistemul Solar. Nimeni nu știe locația sa certă la suprafață, accesul făcându-se doar printr-un complicat sistem aleatoriu de tuneluri care îl leagă de restul coloniilor lunare ale bătrânului continent. Proprietarii săi teoretici sunt cetățenii europeni, dar sforile sale sunt clar în mâinile administrației numite de conglomeratul industrial Krupp-Meltov.
Șatra Stallone nu era una nici puternică și nici foarte bogată. Dar lui Romeo Parpanghel îi plăcea să creadă că lingurarii săi aveau ceva special. De mult timp nu mai făceau linguri, doar cărau lucrurile cu onoare și, în funcție de oportunități, mai realizau câte un act de piraterie când și când. Unul dintre contactele sale neplăcute, contele Băsescu, îi făcuse rost de afacerea actuală – un transport de apă de pe Titan spre coloniile americane de pe Lună. Și din această cauză trebuia să trateze astăzi cu noul lor agent local – domnul Jack Ryan. Iar bodega aleasă era pe gustul său… Plină de negustori, piraţi, hoți, contrabandişti și fete drăguțe născute în spațiu care știau valoarea unui țigan. Dar individul întârzia…
- Domnul Romeo?
Americanul era clar născut pe bătrâna Terra. - Cine vrea să știe?
Răspunsul corect sosi. - Unchiul Sam. Cum vi se pare stația orbitală în această perioadă a anului?
- Neschimbată. Să fim scurți. Cum pot fi de folos?
- Cristalele directorum vă plac?
- Firește. De aceea veți face plata în ele.
- Cu siguranță. Dar pentru valoarea voastră cred că putem suplimenta recompensa dacă ne puteți face un serviciu.
- Bănuiam. Cum vă pot entuziasma?
- Ați frecventat Nucul de Aur?
- O rezervare costă cât un mic yacht. Nu. Nu văd rostul.
- Lângă bodegă sunt doi nuci. Am dori fructele unuia.
- Semințele și documentația tehnică sunt oferite gratuit de Hegemonie. Nu văd rostul acțiunii.
- Amănuntele nu sunt relevante. Suntem gata să vă plătim zece mii de euro guldeni în cristale directorum pentru o nucă. Sau douăzeci pentru trei nuci.
Discuția și târguiala mai dură vreo 4 ore. Dar concluzia fu simplă. Americanii le făcură rost de rezervare la cea mai exclusivistă bodegă din Sistemul Solar. Iar șatra urma să primească 50.000 de euro guldeni pentru patru nuci sau 15.000 pentru una. Şi parale de deranj sunau ameţitor – 10.000 de euro guldeni.
Parcul oferit de Hegemonie cetățenilor Lunii era cea mai spectaculoasă pădure din Sistem. Perla coroanei sale era localul puțin aglomerat Nucul de Aur. Acolo era barmanul preferat al universului, Yu Ping. Iar Parpanghel pătrunse în incintă mândru cu al său joben, baston și costum ca un păun. Alături de el păşea Naomi Cleopatra Stănescu, vara lui Rocky Stănescu, garda sa de corp preferată. Ea era o armă ascunsă sub înfățișare umană, suplă și plină de fibre de mușchi, astăzi tăcută ca un sfinx. Nu știa de ce se află acolo, dar nimeni pe o rază de un parsec nu venea degeaba la Nucul de Aur.
Muzica era realizată de niște adevărați maeștri, doi din cei cinci fiind pământeni în costume speciale ce le permiteau o viață mai bună pe Lună pentru cele câteva săptămâni petrecute pe satelit. Consultară meniul, iar prețurile îi amuțiră. Nimic nu mai întâlniseră atât de extravagant. Însă interiorul locației era realizat de faimosul van Gullit și pereții erau înnobilați de picturi diverse ale lui Iser, da Vinci și a altor mari maeștri. Așa că au cheltuit scurt echivalentul unei navete curier medii pentru un antreu bogat și o sticlă de vin de la începutul secolului. XVIII. Mâncau cu poftă când Mr. Ping îi vizită.
- Domnule Parpanghel și stimată doamnă, totul este pe gustul dumneavoastră?
- Firește. Am cutreierat bine Sistemul și calitatea are un singur bârlog, Nucul de Aur.
- Datorită Hegemoniei, firește. Prima dată la noi?
- Da… Sunt un pic nedumerit. Muzica e desăvârșită. Dar unde putem dansa?
- Lângâ local. Vom face totul ca să puteți savura sunetul și acolo.
Un gest uşor al patronului puse totul în mişcare. Un perete lateral coborâ în podea. Romeo și Cleopatra păşiră pe iarba parcului şi se unduira duios pe armoniile artiștilor. Nu doar pentru o melodie. Pentru vreo zece, poate chiar o duzină, cu o pauză, strict necesară lui Parpanghel să captureze vreo cinci nuci cu ajutorul rochiei speciale a însoțitoarei sale. Apoi comandă o pălincă de Săpânța de dres gâtlejul și ceru nota. Cleopatra era clar iritată înțelegând operațiunea, dar nimeni nu putea citi asta sub zâmbetul său ispititor. Iar al său Romeo o pipăia atât de vizibil încât seriosul patron Ping se oferi să le dea o cameră la Hillton-ul din Noul Rin. Gratuit, din partea casei.
Plata fu electronică, dar bacșișul fu lăsat ostentativ în smaralde de pe Titan şi falșii îndrăgostiți părăsiră bodega spre bucuria patronului. Ostentativ Parpanghel culesela vedere câteva nuci când trecu prin zona lor. Apoi o plimbă pe Cleopatra încă vreo jumate de oră prin parc până să se îndrepte spre ecluza ce ducea spre stația vetului spre Noul Rin. Acolo era așteptat cu zâmbetul pe buze de agenții de securitate. Confiscară nucile culese, justificarea fiind că nu sunt indicate pentru consumul uman.
Parpanghel era la cârma celei mai rapide dintre navele sale, yachtul Cobilița, alături de doar câțiva membri de încredere din șatră. Gonea rapid spre centura de asteroizi. Putea deja simţi mirosul banilor americani. Apoi primi un mesaj sec prin undele hiperloop.
- Aici Crucișătorul Mărăști al Hegemoniei către nava Cobilița. Opriți acum motoarele și pregătiți-vă de abordare.
Se opriră imediat. Și dezactivară armele. Chiar și cetățenii Hegemoniei nu glumeau cu armata ei.
La bord urcă un singur om pirpiriu. - Colonelul Kernbach. Parpanghel, as vrea și eu să gust un pic din Nucul de Aur.
- Nu știu la ce vă referiți.
- Mda, probabil. Mi-a plăcut lucrarea cu bastonul. Ne-am amuzat suficient cred. Șatra e cantonată confortabil. Deocamdată. Așadar ai ceva nuci care-ți prisosesc.
Romeo avea o față lungă. Corăbiile i se înecaseră aproape de mal. - Și apoi…?
- Nimic relevant pentru univers. Șatra își va urma călătoria sa, universul va merge înainte. Doar… tu vei veni cu noi. Cred că este o afacere rezonabilă pentru toată lumea.
Ce credea Parpanghel nu mai conta. Problema fu doar când la numărătoare una dintre nuci nu fu găsită. Iar Cleopatra lipsi la următorul apel de seară al șatrei.