Colonia Minerva, capitala districtului european de pe Lună, este un adevărat oraș la suprafața satelitului datorită șantierului de nave inter-sistem. Situat undeva în apropierea sa se află în subteran Centrul de Cercetare Noul Kiev, probabil cel mai securizat loc din Sistemul Solar. Nimeni nu știe locația sa certă la suprafață, accesul făcându-se doar printr-un complicat sistem aleatoriu de tuneluri care îl leagă de restul coloniilor lunare ale bătrânului continent. Proprietarii săi teoretici sunt cetățenii europeni, dar sforile sale sunt clar în mâinile administrației numite de conglomeratul industrial Krupp-Meltov.

În biroul mic erau trei oameni supli, clar obișnuiți cu gravitatea redusă a Lunii, dar nu născuți pe satelitul natural. Atipic pentru obiceiurile locului, cel cu pielea măslinie fuma o țigară de foi.

– Avem nevoie de mai mult aur Serghei. Navele de generația a treia nu sunt gata la termen din această cauză. Iar în curând vom câștiga probabil comanda lui Hermes pentru expediția spre Proxima Centauri. Atunci ce vom face?

– Am suplimentat deja echipajele de mineri din Centură, Werner. Dar toată lumea are nevoie de așa ceva, iar concurența e acerbă și iute la degetul de pe trăgaci.

Fețele lor spuneau totul. Nici unul nu dorea să meargă în chingile gravitației de pe planeta albastră pentru a da explicații. Nu astăzi, nu mâine, dar momentul era la orizontul apropiat. Asta ca să nu vorbim de o retrogradare sau eliminare fizică permanentă. Cel care avea cel mai mult de pierdut era încruntatul șef al operațiunilor europene extraplanetare, senor Pena.

– Acordați o recompensă. Ceva de domeniul fantasticului real. 3000 de euro guldeni în cristale directorum liber convertibili pentru o soluție practică și implementabilă, spuse cu voce joasă omul de origine hispanică.

– Exorbitant. Mai mult decât profitul Minervei pe un an. Consiliul de administrație nu va fi de acord, afirmă neamțul.

– Nu și în cazul în care nu sunt ei cei care plătesc. Hegemonia românească va dori rezolvată situația lui Hermes. Și ei plătesc întotdeauna ce este rațional și argumentat trecut în factură.

Știrea celor 3000 de euro guldeni puse pe jar întreaga comunitate științifică din Sistemul Solar. Mai ales când Hegemonia confirmă oferta și oferi suplimentar siguranță descoperitorului și rudelor sale. Firește că unii s-au ridicat și au mârâit a spionaj economic dar nimeni nu avea chef să glumească oficial cu misterioșii români. Dar problema nu era nouă și o soluție concretă întârzie să apară. Iar senor Pena dispăru fără urme din peisaj.

Yu Ping era unul dintre numeroșii membri ai comunității europene de origine asiatică. Născut și crescut pe satelitul natural al pământului, ajunsese în domeniul realizării hibrizilor din întâmplare. Teoretic era doar un tehnician de aer, clasa a patra.

În timpul liber avea drept hobby aprobat creșterea plantelor în micul său apartament. Iar într-o zi s-a înscris la concursul de horticultură din colonia Rin. Micii săi bonsai au făcut senzație, dar ce e mai important, a dat un interviu la un trander de care nu auzise nimeni.

A doua zi când a sosit de la muncă, omul era lipit de ușa sa și în două ore au realizat un documentar despre colecția sa de plante. Așa s-a trezit transferat la Institutul de horticultură din New Kiev. Nu ajunsese aici pentru studiile sale și în nici un caz datorită originii. Dar nimerise unde nici nu visase. Putea planta și încrucișa orice, atâta timp cât intr-un deceniu avea rezultate. În funcție de ele rămânea, era transferat sau… dispărea.

Arborii erau visul multor horticultori lunatici, dar puține erau locurile pe Lună unde o puteai face, iar vraful de autorizații necesare ocupa probabil luni din viață. Yu avea acum tot ce îi trebuie pentru așa ceva și nici nu avea nevoie de hârtii. Așa că mai mult petrecea timpul prin pădurea din caverna uriașă care-i era pusă la dispoziție. Nu era unicul ei posesor, dar ce contează amănuntele.

Pomi fructiferi fuseseră majoritatea bonsailor săi. Acum însă creștea și lemn de esență tare. Mândria sa erau nucii diverși care ocupau partea din spate a cavernei.

De o vreme fructele celor doi obținuți din încrucișarea cu tutunul aveau o trecere deosebită la cei din administrație. Și dorea să afle de ce.

Nu era ceva obișnuit să verifice la spectograf produsele sale. Dar când o făcu observă o mică concentrație anormală de aur. Verifică și alte produse din cavernă. Nimic nu era asemănător.

Apoi, cu ajutorul Inteligenței artificiale limitate, modifică un pic genele arborilor și simulă producția de aur a viitorilor hibrizi. Rezultatele erau clare, avea o nouă categorie de mineri de metal preţios. Și denumi noua clasă de copaci Pomii cu nucile de aur. Apoi trimise documentația în ierarhia superioară a Institutului.

Pădurea era liniștită, ca în fiecare zi din cavernă. Yu privi toporul, își ajustă poziția și începu să doboare un măr. O făcea rar și cu durere în suflet, dar spațiul era limitat și eșecurile evidente nu-și aveau locul. Copacul cedă rapid și cazu cam cum dorea el, atingând doar ușor coroana unui cais. Cu tot zgomotul, auzi pași în spatele său, dar nu le dădu importanță.

– Yu… Yu Ping?

Întorcându-se se trezi în fața a doi lunatici și un teran în costum de deplasare lunară completă. Nou, strâns și elegant. Posesorul era vorbărețul de serviciu.

– Da. Cum pot fi de folos?

– Mă numesc George Hobana și reprezint Hegemonia românească. Am dori să vedem și noi Nucul de aur. Am văzut studiul dumneavoastră și suntem interesați de arborele de la care ați pornit simularea.

– Practic sunt doi. Acolo în spatele cavernei sunt toți nucii. Cei care vă intrigă sunt în capătul lateral stânga. Cei mai din spate.

Grupul ajunse rapid la nuci. Pământeanul scoase un tricorder miniatural și scană țintele. Apoi rupse o nucă încă necoaptă și o băgă în buzunar.

– Am tot ce-mi trebuie. Pot fi transplantați?

– Fară dificultăți majore.

– Hegemonia dorește să ofere un prim parc oamenilor care trăiesc pe Lună. Acești arbori vor fi primii lui locatari. Din dosarul dumneavoastră am înțeles că vă este dor de Noul Rin. Afirmația mea e corectă?

– Da.

– Atunci cred că vom găsi sau realiza o cavernă spațiosă pentru proiect în apropiere. Ar fi ideal să acceptaţi să-l coordonați. Credem de asemenea că a sosit momentul să avem o reprezentanță permanentă pe Lună. O ambasadă.

Cei doi lunatici aprobară din cap cu zâmbete uriașe pe față. Yu era curios dacă cei doi vizitaseră sau știau unde e fundătura numită pompos Noul Rin. Firește, ideile le păstră în gând.

– Parcul va fi deschis publicului, dar va fi parte integrantă a teritoriului ambasadei. Domnule Yu, vă mulțumesc în numele Hegemoniei pentru aportul la cercetare în interesul speciei. Firește 3000 de euro guldeni sunt deja la acest moment în conturile dumneavoastră personale. Pentru realizarea parcului vă stăm la dispoziție cu orice ajutor posibil. Şi de asemenea vă putem îndeplini vreo altă dorinţă?

– Lista de pasageri spre Proxima este finalizată?

Lunatici deveniră îngroziți. Toată lumea știa că subiectul era tabu, doar puțini oameni din afara Hegemoniei puteau spera să fie invitați în călătorie. Nimeni nu știa de un caz confirmat.

– Nu la acest moment. Candidatura dumneavoastră este deja depusă și va fi examinată cu toată atenția. Altceva?

– Aș dori să fac un mic bar în noul parc.

Hobana se întoarse spre nucii speciali și privi încruntat câteva zeci de secunde copacii. Nu erau nici prea mari, nici prea masivi, nici prea frumoşi. Parcă se consulta cu o autoritate superioară.

– În mod normal nu poate fi vorba de așa ceva. Dar am înțeles că ce aveți voi echivalent aici e… Așadar o să puteți deține personal un local de maxim zece locuri. Cum doriți să se numească?

– La Nucul de Aur, firește…