ALTculture 6/2019 – Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos
De Radu Botiș
ASPECTE PEDAGOGICE ȘI CATEHETICE ÎN LUCRAREA DE MÂNTUIRE A DOMNULUI IISUS HRISTOS – CONLUCRAREA OMULUI CU HARUL LUI DUMNEZEU
Prof. dr. Mihaela Rotaru
Salutăm cu deosebit respect și cu toată aprecierea de care se poate bucura o carte cu adevărat valoroasă, apariția lucrării Aspecte pedagogice și catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos, la Editura Inspirescu, Satu Mare, 2013. Cartea de care pomenim este rodul mai multor eforturi de creație, prin aceasta înțelegând nu numai produs al muncii creatoare, talent și har dăruit celor Aleși, ci și cercetare, ceea ce implică muncă asiduă, eforturi uneori mai presus de om și de puterile lui limitate, sacrificiu de sine și de ceilalți, în descendența unui Manole, creator și constructor, sau, de ce nu? a unui Sisif veșnic suitor. Părintele Radu Botiș știe ce presupune jertfa pe altar (-ul creației), sudoarea frunții și lacrima gândului. Dar, cum roadele nu întârzie să apară, din mila lui Dumnezeu care îi călăuzește pașii , demersurile – atât de variate și de complexe, în plan spiritual-duhovnicesc, prin vocația de preot duhovnic, dascăl pentru generația tânără, mentor celor ce vor să urmeze (și să urmărească prin tot ceea ce gândesc, rostesc și întreprind) calea însemnată de Dumnezeu, cât și prin apostolatul la care este chemat (și de care este, vedem prea bine, profund conștient). Fără umbră de îndoială, cei chemați pentru scris sunt apostoli, discipoli și propagatori ai ideilor menite să ajute pe calea trudnică înspre mântuire. Scrisul pentru semeni, pentru edificare lăuntrică, pentru luminare, văzută ca transformare în timp, prefacere continuă întru și pentru Hristos.
Premiată la Cărțile Anului, secțiunea Didactică, Baia Mare, 2012, Ediția a II-a, cartea părintelui Radu Botiș devine un compendiu de religie, gândit și elaborat în așa fel încât să se poată adresa cu ușurința cititorilor interesați, indiferent de vârstă sau de statut social. Cu toate că scrisul este pretențios, în sensul că își alege singur grupul-țintă, lucrat, „frământat mii de săptămâni”, arghezian formulat, mesajul surprinde prin transparența și accesibilitatea sa. Cuvântul lui Iisus, dascăl neîntrecut, călăuză pentru copii, tineri, adulți, bătrâni, trebuie să fie pe înțelesul tuturor, explicat clar, concis, limpede, fără ambiguitate sau echivoc. Studiul nostru ține cont de această perspectivă, de transparență și de lumină, menită să pună… în lumină însăși Lumina – Hristos însuși, „Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume.” (Ioan1, 9) Îmbrățișăm cu sufletul inițiativa preotului-scriitor, a cărui activitate de mecenat (nu ne sfiim să recunoaștem meritul Domniei Sale, depășind de mult granițele teologice, ajungând departe, în variate domenii culturale) continuă să ne surprindă, desigur, într-o lume în care nu se încurajează astfel de atitudini și în care se desconsideră orice activitate de ordin intelectual sau spiritual – în fond, acestea merg mână în mână, sunt inidisolubil legate, fuzionează și rodesc numai laolaltă).
Avem în față un tratat teologic, în adevăratul sens al cuvântului, mijloc, procedeu la îndemână pentru a descoperi învățăturile lui Hristos, fie ca elev, fie ca student, fie ca cititor interesat de activitatea hristică, cu tot ce presupune un astfel de proiect. Această lucrare cu caracter special se adresează, așadar, tuturora, fără deosebire, întrucât, în mod evident, nu suntem limitați în dreptul de… a-L căuta pe Hristos prin ceea ce gândim, cugetăm, rostim și, mai ales, întreprindem în viața noastră de zi cu zi. Cartea devine astfel un prinos, o ofrandă, rod al jertfei celui care s-a ostenit să o conceapă, să-i dea viață. Cartea nu e un obiect lipsit de viață, static, inert, modest și umil pe un raft de bibliotecă. Ea, cartea, prinde viață, se însuflețește cu fiecare deschidere; se hrănește și crește din lumina ochilor celui care o citește. Tratatul de față se va bucura de atenția tinerilor studioși (nu numai a celor care au ales teologia, ca și cale spre mântuirea lor și a semenilor pentru care, de altfel, au și fost chemați, ci a tuturor celor care sunt stăpâniți de dorința lăuntrică de a-L urma pe Hristos în viața lor, indiferent de domeniul în care au ales să studieze, să se desăvârșească). De asemenea, cartea devine un îndreptar util pentru acea categorie de cititori interesați să își lămurească eventualele nedumeriri, informații și cunoștințe precare privind Învățăturile Mântuitorului, care, suntem obligați să recunoaștem, necesită îndrăzneală din partea novicelui, efort sporit și trudă pentru a fi pătrunse și înțelese în toată plenitudinea și complexitatea lor. Cert este faptul că prezentul studiu țintește și publicul mai larg, dincolo de tineretul sârguitor în învățătură, cercetători direct interesați și implicați cu fervoare în terenul minat și dur al investigației și al studiului amănunțit. El vizează deopotrivă și pe cei mai puțin inițiați, să le spunem așa, dar care caută să-și satisfacă setea de cunoaștere. Nu orice cunoaștere, ci adevărata cunoaștere.
Cuvântul părintelui Botiș rostit la amvon, se întregește prin cuvântul scris. După cum bine știm deja, maestrului nu îi sunt străine nici versul, nici eseul, nici alte moduri de exprimare artistică. Domnia Sa are ample manifestări în planul scrisului, condeiul său este deja unul extrem de exigent, pretențios, cum aminteam anterior, supus unor reguli lăuntrice mistuitoare. Acest lucru se vede clar, cu fiecare carte nou apărută.
Revenind la „atelierul de creație”, vom aminti bogatul palier bibliografic, compus din izvoare, manuale, dicționare, enciclopedii, cărți, studii și articole ce acoperă un câmp de cercetare extrem de vast, de la istorie, la literatură, de la antropologie la studiul mentalităților, al limbii, al sufletului omului. Desigur, teritorii conexe, am spune noi, în lucrarea de luminare a celor ce vor să pășească frumos pe calea pe care am fost îndrumați, cea a mântuirii. Astfel, perspectivele din care privim, învățăm și cunoaștem sunt cinci, Iisus, ca persoană divino-umană, ca pedagog și modelator al omului, ca model pentru exegeții vremurilor postmoderne pe care anevoios le traversăm, și, în final, ca dascăl care ne vorbește în pilde, chemându-ne la o matură și lucidă abordare a aspectelor cu adevărat importante: lumină, adevăr, bine, frumos, valori perene, dar supuse parcă azi, mai mult ca oricând, unor redimensionări profunde, zguduitoare. Fără excese pedagogice, scrisul curge lin, deloc ostentativ, lipsit de orice urmă de prețiozități inutile, fără redundanțe stridente sau alte asemenea goluri care ar impieta actul sacru al scrisului. Din contră, pana, tocul alunecă firesc, pornit dintr-un preaplin interior, apanaj al sufletelor-de-aur, conștiente de menirea și de chemarea lor pe acest pământ. Rostirea devine rugăminte, invitație, îndemn – la deșteptare, la rugăciune, la curățire sufletească, la urcare conștientă și responsabilă pe treptele desăvârșirii. „Dumnezeu este izvorul adevărului și învățăturii noastre. De aceea El singur are de la sine capacitatea de a se face Învățătorul desăvârșit al credincioșilor”, dar, desigur, învățăturile Lui se cer lămurite, analizate cu mintea, cu inima pentru a izbuti să-L cunoaștem bine, să-I urmăm, să fim fiecare un Alter Hristus, prin tot ceea ce suntem și facem.
Asociația Cultural Creștin Umanitară Ars Vivat, sub egida căreia sunt scoase la lumină bogate și ample învățături, devine reper capital în sfera culturală actuală. Prin vasta sa activitate, părintele Radu Botiș, de numele căruia se leagă, reprezintă o figură marcabilă a spațiului cultural contemporan românesc. Se impune să amintim în acest context că numele său a transgresat de mult granițele țării. Lumina nu poate fi pusă sub obroc, oricât de smerită, de umilă ar fi, ea tot… luminează. Pentru că trebuie să lumineze, nu pentru sine, în trufie și proprie înălțare, ci pentru ceilalți – far călăuzitor spre izbăvire. Studiul prezent, lucrat cu ardoare, cu implicare, cu corectitudinea și cu rigoarea ce se impun unei veritabile cercetări științifice, este încununat cu „gânduri despre carte”, binevenite și inspirat selectate. Gânduri ce vin dinspre noi, cei mulți, îndreptate cu sinceritate, cu căldură și cu largă deschidere înspre semeni. Căci, ce altceva vrea sa ne învețe cartea dacă nu altruismul și principiile etice care preconizează o atitudine binevoitoare, plină de iubire, dezinteresată, curată și demnă manifestată în favoarea celorlalți? Oare nu pentru aceasta am și fost chemați? Cartea vine să răspundă cu succes acestor vechi și tulburătoare întrebări, propunând noi și cuceritoare perspective de analiză și de interpretare. O nouă abordare pentru care îi mulțumim părintelui Radu Botiș, cu ferma convingere că, citind, am mai urcat o treaptă…
Inițierea Sfinților Apostoli ca propovăduitori ai Cuvântului
De Radu Botiș
Evanghelistul Marcu spunea precis că Mântuitorul a rânduit cu Sine pe cei doisprezece Apostoli, cu scopul ca, mai apoi, să-i trimită la propovăduire (Marcu 3, 14). I-a instruit şi educat, pentru ca apoi să fie şi ei, la rândul lor, educatori.
Un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie mai întâi un om cu un bun caracter moral şi cu o vădită viaţă religioasă. Predicatorul creştin trebuie sa facă cunoscut tezaurul doctrinar al Bisericii, mai ales prin cuvânt, dar şi prin faptele lui şi prin exemplul personal.
Iniţierea specială în arta de a cuvânta, şi profilul spiritual deosebit pe care trebuie să şi-l formeze un predicator al Evangheliei, Sfinţii Apostoli au avut în Domnul nostru Iisus Hristos un Învăţător neîntrecut. În cuvintele Lui simple se ascundeau şi se descopereau adevărurile fundamentale ale creştinismului. Referitor la calităţile care trebuie să caracterizeze pe aceia care sunt trimişi să vestească în lume Evanghelia, Mântuitorul le cere să se facă mai întâi cunoscuţi înaintea oamenilor din dragostea pentru ei (Ioan 13, 35), prin dragostea faţă de semeni şi de Dumnezeu, şi nu în cele din urmă, le mai cere să fie statornici în credinţă. Uneori El îi mustră pentru necredinţa lor. Imperativele apostolatului creştin sunt statornicia în credinţa faţă de Dumnezeu şi statornicia în iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni[1].
Smerenia, lepădarea de sine şi devotamentul până la sacrificiul fără de margini pentru slujirea Cuvântului erau condiţii pe care trebuiau să le îndeplinească cei doisprezece chemaţi la apostolat. Împlinirea acestei misiuni pretindea o jertfă supremă.[2]
Învăţătorul a mai socotit că e bine ca atunci când îi va trimite la toate neamurile pentru sublima lor misiune, de slujitori ai Cuvântului, Sfinţii Apostoli să aibă o experienţă temeinică pe tărâmul propovăduirii Evangheliei. Iisus a trimis pe cei doisprezece Apostoli, mai întâi într-o misiune de probă, numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 10, 5-6). Domnul trimite înaintea Lui pe cei şaptezeci de ucenici „doi câte doi” (Luca 10, 1), şi tot doi apostoli merg să-i pregătească Cina cea de Taină (Marcu 14, 13; Luca 22, 8). Tot aşa au plecat şi cei doisprezece în misiunea de probă (Marcu 11, 7)[3].
După ce s-au format duhovniceşte în preajma divinului Învăţător, întăriţi fiind de Duhul Sfânt, Sfinţii Apostoli au pornit să înveţe de acum şi să boteze, după porunca primită de aceştia pe Tabor (Matei 28, 20). Ei au propovăduit Evanghelia, convinşi că Domnul era cu ei, aşa cum le făgăduise[4].
Mântuitorul, Logosul întrupat, care îşi arăta lumii şi mai înainte pedagogia Sa prin Lege şi profeţii, S-a făcut om pentru ca El Însuşi să fie Profet şi Dascăl între oameni. Datorită minunatelor mijloace educative întrebuinţate de Mântuitorul, El a reuşit să transforme pe acei pescari simpli din Galileea, în uriaşe personalităţi religioase morale[5]. Mântuitorul a fost într-adevăr Marele Învăţător al oamenilor dornici de mântuire, şi acest lucru apare în cea mai vie lumină atunci când Îl privim în cercul celor doisprezece ucenici pe care i-a consacrat Apostoli.
* Fragment din cartea „Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos”
NOTE
[1] Dumitru Călugăr, op. cit., p. 29
[2] Mihail Gabriel Popescu, op. cit., p. 35
[3] Ibidem, p. 37
[4] Petru Rezuş, op. cit., p. 7
[5] Dumitru Călugăr, op. cit., p.30
