ALTculture 5/2019 – suntem un război învelit în pace

De Radu Chiorean

atingere

 

 ai văzut că atunci când ne ținem de mână
șerpii fug din noi
înoată puțin prin văzduh și
se aruncă de pe poduri
ai simțit că intrăm în aceeași oglindă
ce reflectă lumea dinăuntru
în infraroșu
ne sprijim frunțile de o piatră
îndoită de emoția aerului
și clipa este un totem
la care se roagă în vis
două corpuri de ciocolată
cu aceleași buze

 

 

imersiune

 

este ca atunci când îl întrebi pe doctor
de ce au stins lumina
de atâta vreme
iar el nu este acolo să-ți răspundă
te tragi resemnat fără să urli
ascunzându-te printre așternuturi
tot ce simți e un ciot de lemn
înfundat pe esofag
când te trezești ești culcat
pe linoleumul rece și o strigi pe asistentă
să aprindă lumina
te târăști încet
parcă încerci să intri mai bine în corp
să-i coordonezi deficiența locomotorie
bâjbâi să atingi patul și prin golul
care crește treptat ajungi lângă perete
lemnul a crescut rădăcini prin piept
te sufocă
tăcerea e atât de puternică încât îți auzi neuronii
cum se scurt-circuitează
mirosul ars îți ajunge până în nări, adormi
peretele a dispărut
întinzi mâinile să apuci ceva
orice
pământul scrâșnește sub trupul întins
prezența scândurilor la o distanță apropiată
ca un sistem de apărare
îți auzi respirația undeva afară
și te întrebi
de ce nu poți să închizi ochii
sau dacă i-ai închis
de ce nu-ți mai este frică

 

suntem un război învelit în pace

 

armata ta sunt eu
armata mea eşti tu
împreună formăm sufixul unui dumnezeu
printre litere facem dragoste
ca un zbor de carne
supravieţuim fără oxigen
doar cu respiraţia muşcăturii
în cuvânt
te ţin pe genunchii împreunării

 

după ce-am făcut dragoste 

 

mi-ai zis că ţi-a plăcut
că i-au crescut cetăţii
ziduri de mătase
şi un animal blând
s-a aşezat la glezna lunii
eu am zâmbit
pe stânci stăteau resturi
de fiinţe piele şi os
pe partea stângă a scutului
sângele îţi scârţâia
printr-un cerc de fier
te-ai aşezat pe lemnul pianului
şi-ai început să scrii o poezie
eu i-am deschis fereastra
şi-am plecat cu muşcătura ta gemând
şi gustul buzelor în carne

 

cunoaştere

 

ne-am apropiat amândoi
ca un leu şi-o leoaică
înfometaţi
tu ai muşcat prima
au început să-mi cadă părţile superioare
apoi cele inferioare
şi mijlocul
centrul s-a dizolvat în
zeama dulce a mărului
apoi ai luat seminţele
şi le-ai împins adânc în buze
în acel cimitir al sărutului
iarna s-a lăsat să facă
dragoste cu lupii
departe

 

 

 

marea

 

de ziua ta ţi-am cumpărat o mare
cu deschidere la un bileţel de dragoste
am aşezat nisipul îmbrăţişării să ai plajă
tu
te încălzeai la soare
şi îţi făceai evantai din zborul pescăruşilor
eu
îţi priveam piciorul fin
cum se bronzează
şi mă jucam russian roulette
cu timpul
seara ne întâlneam la marginea stâncii
deschideam uşa de piatră
şi deveneam înăuntru
centrul lui doi
deveneam sângele care
îşi muşca buzele
iar sub pleoapa tremurândă
a nopţii
trandafirii de carne
începeau să se rupă

 

cinci

 

maşina noastră decapotabilă
avea culoarea lenjeriei tale
picături de ploaie îţi izbeau trupul
ca o grindină de ace fine
pe bancheta din spate rochia
flutura liberă
ca o durere pierdută
în cutele vântului
pantofii cu toc erau aruncaţi
lângă frâna stricată
tu schimbai manual cele cinci viteze
iar a cincea dura întotdeauna
cel mai mult
în oglinda retrovizoare
întreaga lume dispărea în urmă
ca un punct
închideai ochii lăsându-te pe spate
între cauciucurile încinse
care muşcau în jurul tău
totul

despre moarte 

 

am învățat că moartea nu este tristă
ci este oboseala dulce a luminii
garderoba cu articole de trăit s-a maturizat
simți că îți vine să-i înveți pe îngeri cum să trăiască
să le dai o palmă să se trezească
la realitatea sângelui
te întorci într-o parte și brusc cazi de pe cruce
ești un orfan al mântuirii
căprioarele te sărută pe obrazul amorțit
îți mănâncă iarba din privire
își fac cuib în inima ta
coarnele lor ridică spre cer o fată morgana
auzi chemarea blândă a mamei tale
care abia s-a născut
auzi apa în vântul încremenit
și ieși puțin în fața ta
am învățat că moartea este o poveste
unde la început
a fost sfârșitul cuvântului

 

 

era o noapte umedă

 

animalele coborâseră din copaci
şi umblau pe o câmpie moale
frecându-şi coastele de partea netedă a pietrei
când se atingeau între ele carnea lua foc
atunci li se vedeau ochii
în spatele flăcărilor
ovaluri sticloase
ce ne muşcau pântecele
lăsând un gust auriu de leu
într-o cuşcă întoarsă
pe dos

 

 

bătrânul

 

fusese profesor de matematică
acum număra clipele cenuşii de adagio
avea un aparat special de lemn
cu care îşi îmbunătăţea
circulaţia sângelui de la picioare
şi o pungă de plastic legată
cu un cordon de intestinul subţire
seara ieşea la plimbare
trupul gârbovit absorbea lumina palidă
cu bastonul pipăia colţurile străzilor
privea asfinţitul cu ochi de cârtiţă
simţindu-i doar căldura umbrei
venea acasă şi înainte de culcare
şoptea
uite! uite! femeia neagră urcă pe perete!
câteodată noaptea cădea din pat
dar nu zicea nimic
stătea întins ca un om paralizat
într-o dimineaţă l-au găsit mort
doar femeia neagră la căpătâi
cu degetele cioturi strângând tare
cearceaful
în bucătărie pe masă
un cuţit de apă
îngheţat
şi iarna
ascunzându-se
prin găurile de şoareci
din podea

felina

 

linia ciorapului tău cu dantelă
desparte locul pe unde treci
în gheață și foc
tocul pantofului negru
calcă nonșalant
printre doi stâlpi ai
unei mânăstiri abandonate
rochia mulată îți prinde șoldurile
într-un clește încins
umerii dezgoliți de nemișcare saltă ușor
pe spate un V larg deschis
în triunghiul Bermudelor
ai în privirea verde
o dâră de cocaină și un
shot de Jack Daniel
din care soarbe o ex-sfântă
rujată
ce stă picior peste picior
cu tatuajul unui demon pe sân
trupul ți se mișcă ca un
șarpe limuzină
ce-mi despică inima
în două nopți de cașmir
iar pe un eșafod de mătase
respirația mea sufocată
își cere iertare!

 

 

K1 

 

 
în acele vremuri
oamenii nu aveau
picioare
se deplasau în
cărucioare electrice
electricitatea se
vindea prin cartele
electronice
în turnul electronic
un copil trase la
imprimantă cerul
o creangă se
înfundă şi un înger
cade în cartuşul
cu cerneală
s-a făcut roşu
atât de roşu încât
secretara începuse
să facă dragoste
cu el
în timp ce-şi
contura buzele cu
ruj
şi işi ţinea ochii în
gaura din palme
afară
timpul albise