În fața unui zid înalt de beton în care era închisă o ușă de fier
un avizier într-o cutie de lemn cu vitrină și afișe cu portretele retușate
ale unor personaje care vor evolua
pe ecran în acea seară caldă în vară
– cu vânzătoare de semințe așezate pe scăunele
– cornete subțiri din foile caietelor de școala ale unor copii anonimi
cerneală albastră și pete șterse vag cu sugativa
aliniamente și compartimentări pentru cadrul literelor care
se răsuceau închizând cornetul cu un fel de capișon
strivit și apăsat cu degetul peste semințele sărate și negre de floarea soarelui
sau cele gălbui de dovleac – că sunt sărate
fiindcă țigăncile obișnuiesc să le înmoaie
în apa cu sare dintr-un lighean în care se pișă – spuneau unii făcându-i greață
– convulsii ale gâtului înghițind aer și efortul de a nu vomita –
– bine prăjite semințele care vor produce mici grămăjoare de coji
pe sub băncile de lemn și
printre rândurile de bănci de lemn din grădina de vară
– scârțâitul lor cuminte și docil
sub pantofii călcând în pauză sau înainte
în căutarea unui loc mai către mijloc
de unde sevedecelmaibine și de unde
deasupra spectatorilor în lumina proiectorului se ridicau norișori de fum
jerbe ale țigărilor supte de nerăbdarea de a afla ce se petrece
în scena următoare
– rula de altfel un film rusesc
ceva promis comic și revoluționar fiindcă trebuia să primească alături de bilet
niște ochelari ciudați cu elastic fără de care filmul nu avea nici o noimă
– vedea adică tridimensional și trebuia să se apere de imaginile invadatoare
ferindu-se cu mâna și trăgându-se brusc înapoi
înghesuindu-se în Ea
cea de atunci
dispărută apoi fără de urmă în nebulosul labirint dintre
atunci și acum
– ei bine din câte își amintea
asta se petrecea după scena din fața porții de la intrarea în grădina de vară
a cinematografului
– o poartă mică de fier în corpul unor mari porți scorojite
și ele ca și băncile de pe malul râului Bega
unde odată se consumase o iubire care făcuse imposibilă alegerea
primei sale prezențe la examenul de bacalaureat (dar asta este o altă istorie…)
– acolo
în fața porții de la intrarea în grădina de vară a cinematografului
printre mulțimea în așteptare
s-a întâlnit cu poeții germani Willi, Richard și Helmuth
care stăteau la taclale
și-apoi și Herta care părea sătulă de toate poveștile lor
– cumva distrată privind în jur la ceilalți cumpărători de bilete
cu care nici atât nu părea interesată să schimbe impresii
și poate nici cu el
retras cu Herta la doi pași de cei trei dușmani ai poporului
peste care planau invizibil
în miros discret de Denim avatarurile
Direcției I și III (investigare și contraspionaj – aflase pe urmă)
fiindcă el nu știa mare lucru în germană
iar cei trei o vorbeau împreună cu ceva ce suna a blazare
și câteodată cu o silă neagră și iz secret de politică
neo marxistă se spunea aiurea pe atunci
– prin birourile unde anchetau indivizi în civil
ore în șir
intrând și ieșind cu rândul
îngerul rău și îngerul bun
cel care șoptea blând la ureche
răspunsul mult așteptat
– și apoi totuși s-au conversat
el și Herta
probabil despre ceva muzică și despre omniprezentul Ceaușescu
despre zvonurile anemice ale săptămânii și ceva banalități
– ea era o tipă slabă și mică de statură
și nu prea căuta să-ți atragă atenția
– din când în când
flegmatică și din când în când apăsând cuvintele
cu disprețul accentului ei nemțesc abia simțit
și cu ce avea ea în minte atunci și nu părea să încline spre a împărtăși
– un amestec de lipsă de considerație pentru Epoca de Aur
repulsie
dezacord
înverșunare
aversiune
– senzație vădită de neplăcere de a trăi – a aflat el mereu – într-o țară
atât de nenorocită
pângărită de mitocănie
abandonare
lașitate și fariseism
– îmbuibată cu o ciorbă din limbi de lemn și
activiști de partid cu gura plină de scuipatul lui Ceaușescu dând din mână
pe o estradă înfiptă în telejurnalul Televiziunii Române
care trăia două ore pe seară cu tot cu filmele ciopârțite
și eterna muzică populară
– o vedea pe Herta detașându-se ușor de mulțimea
de cumpărători de bilete din fața intrării în grădina cinematografului
înălțându-se și mișcându-se la o palmă de pavaj
în aer
răspândindu-se într-un spațiu numai de ea știut
și reintrând în trupul unei tipe mică de statură
subțire
cu parul roșcat și nasul ascuțit pe o faţă unde pulsa lehamitea
și complicitatea discretă cu Richard
parafrazând ironic fraze
pe manșetele cenușii ale cotidianului România Liberă
și pregătind combustia viitoarei diaspore
– fără să anticipeze în vreun fel Berlinul și Premiul Nobel
și nici fața sa albă de mai târziu în puternic contrast
cu părul vopsit în negru și buzele negre și ochii negri mereu
în vânătoarea vulpii care era vânător
– au stat de vorbă sau mai bine spus au flecărit până ce
poarta mică de fier a grădinii cinematografului s-a deschis
și s-au văzut luminile stridente din vârful stâlpilor din interior
– s-a auzit muzica „la pachet” urlând cu ecou
din pâlniile de tablă ale difuzoarelor atârnate la marginea clădirii
de unde
pe o ferestruică urma să țâșnească raza aparatului de proiecție
– și lumea s-a așezat la coadă strecurându-se
încet
pas cu pas
în șir indian
printre balustradele ruginite spre pântecul grădinii
dând taxatoarei să rupă în jumătate biletul
și grăbindu-se apoi să-și găsească un loc mai spre mijlocul
rândurilor de bănci
rotindu-și privirea în jur
așezându-se și ridicându-se apoi în picioare
rotindu-și privirea în jur
și salutând zgomotos de la distanță
– Ciao Erji
– Ciao Țulu
– Ciao Miha
– Salu’ Erwin
– Seaos Jarko
– să-și aprindă una din alta țigări fără filtru
și să scuipe cojile de semințe prăjite la picioare
în timp ce întreg amfiteatrul se umple și este cuprins de vânzoleală
febrilitate
și un amestec zumzăitor de muzică distorsionantă și frânturi de conversații
până ce luminile de însoțire încep să se stingă
una câte una
și o clipa totul se cufundă apoi în beznă
pentru ca deodată
raza proiectorului să țâșnească și să lipească pe ecran Jurnalul
cu batozele care treieră grâu și cu pionierii în vacanță la munte
și cu imaginile din fabricile de țevi în ploaie de scântei
și cu tovarășul Ceaușescu
în vizite de lucru și purtând cu el povara unei priviri
plină de responsabilitate
așa cum arăta cu mâna întorcându-și palma în sus
și mișcând-o sacadat și parcă protector
de sub șapca sa cenușie
reflectată în ochelarii însoțitorilor ce pășeau în grup în jur
plini de ascultare interes și umilință scrobită
– ochelari ce trebuie să fi fost aburiți de emoție
– dar asta nu se vedea ci doar i se năzărea
tânărului cu părul lung care încerca să-și scoată cu dinții din vârful degetului
o așchie agățată din banca de lemn din mijlocul grădinii cinematografului
pe fond de muzică triumfătoare
– tocmai când deasupra spectatorilor începuseră deja să se ridice norișori de
fum
jerbe ale țigărilor supte de nerăbdarea de a se încheia Jurnalul
pentru ca după câteva secunde de peliculă fâșâitoare
și brăzdată de dungi cenușii și zdrențuite
– Momentul!
dar iată și momentul de începere al filmului rusesc
despre ceva promis comic și revoluționar
pentru care trebuia să-și pună ochelarii primiți împrumut
la cumpărarea biletului
și să audă vuietul de uaaaaaaa al spectatorilor pătrunși de acțiune
și trăind odată cu el o dimensiune tridimensională
în care s-au pierdut pe cine știe ce bancă din rândurile din față
poeții germani cu Herta și următorii câțiva ani
acum însă asimilați în aerul
străbătut de fascicolul de lumină al proiectorului
de insecte și norișori de fum
de sunete și umbre ale imaginilor
care îmbăiau spectatorii și se înecau în arborii crescuți în interiorul
centurii zidurilor grădinii de cinematograf
– de după care orașul aluneca într-un întuneric pământiu
și străzile mureau una câte una
surpându-se ca și cenușa unui timp
în mijlocul căruia a continuat să ardă cu o flacără
firav pâlpâitoare
– o minusculă constelație
despre care astăzi poate că nu mai vrea să știe
nimeni
