De Dr. Viorel Roman
1000
Creștinarea bulgarilor și sârbilor, a rușilor sub Vladimir, de către greco-bizantini i-a pus pe toți, după Marea Schismă, pe picior de război cu Roma. Sub presiunea exterminatoare greco-slavă, proto-românii sunt asimilați la Sud de Dunăre, iar la Nord, în România de azi, sunt siliți de bulgari să preia ierarhia greco-slavă, să renunțe la limba și ierarhia latină – altfel le tăia popa limba.
De atunci, ei împărtășesc – nolens, volens – soarta greco-pravoslavnicilor, cu toată deosebirea între ortodoxia pragmatică a românilor, cea speculativă a grecilor și cea mistică, a neofiților slavi.
1500
Roma urmarea refacerea unității creștine, dar rușii luptă împotriva teutonilor, valahii împotriva romano-catolicilor maghiari, greco-bizantinii împotriva cruciaților, dar la Conciliul de la Florența greco-ortodocșii și romano-catolicii se „unesc“.
A „doua Roma“, Constantinopolul, cade sub turci și Moscova preia ideea, misiunea celei de a „treia Rome”.
1700
Petru cel Mare modernizează Rusia și luptă pentru eliberarea ortodocșilor de sub turci. Dimitrie Cantemir este alături de el, nu de românii din Transilvania, când se unesc cu Roma. Petru I și Cantemir (ca Stalin și Ceaușescu) erau pentru „modernizare fără occidentalizare“, o strategie sortită mereu eșecului fără unitatea de credință creștină.
1800
Unde eșuează Petru I, continuă marii intelectuali ai sec. XIX, “formele fără fond,” ca și cele opt „cruciade” ruso-ortodoxe contra turcilor. După Napoleon, „raționalitatea statală” s-a dovedit insuficientă pentru o cooperare autentică cu occidentalii, așa că rușii, ca și pașoptiștii moldo-valahi, apelează la cultură.
Avântul în receptarea culturii vestice era enorm. La Berlin, Bakunin, Turgheniev și Herzen erau hotărați să se sinucidă, dacă nu se vor mântui prin aprofundarea Logicii lui Hegel.
Orientarea spre Vest a îmbogățit cultural atât Moscova și Petersburgul (Tolstoi, Dostoievski), cât și Bucureștiul și Iașul (Eminescu, Bălcescu), fără ca falia spirituală Est-Vest să fie depășită la ruși sau la moldo-valahi cuceriți mai mult de cultură, decât de ideea refacerea unității creștine. Moldo-valahi rămân așadar în „lanțurile grele ale duhovniciei constantinopolitane și moscovite”.
1918
Eșecul lui Petru I și al intelectualilor generează romantismul slavofil, nihilismul rus radical și o Revoluție proletară. Ideologia ortodox-comunistă inspirată de Proorocul Amos și de emulii săi Marx, Lenin, Stalin, de mesajul mesianic al celei de a „treia Romă”, era hotărâtă să mântuiască întreaga omenire de influența nefastă occidentală.
1920
România Mare nu s-a unit, orientat, spre Roma, cum sperau ardelenii la Alba Iulia, așa că s-a perpetuat conflictul sat-oraș, de o parte și cealaltă a Carpaților.
„Orașul parazitar“ (Ștefan Zeletin, 1882-1934) interbelic – câte un milion de maghiari, germani, evrei, români occidentalizați – a blocat și cu ajutorul noii Patriarhii ortodoxe de la București, dușmana catolicilor și a Concordatului, emanciparea celor 16 milioane de țărani români.
Totuși, copiii lor vin la oraș, școli unde „orașul parazitar“ nu-i acceptă, așa că ei se grupează în Legiunea „Arhanghelului Mihail“, cu ortodoxia ca măduvă.
După război, Stalin reorientează cu forța două mii de biserici unite cu Roma spre București, Moscova, România e dezmembrată și elita pro-occidentală lichidată după Cortina de Fier, la Canal.
1989
Gorbaciov renunță la tot acest construct ideologic bazat pe teroare, la „Cortina de fier”, la „Lagărul” european și la Războiul Rece. Românii ortodocși urmează – nolens, volens – linia pravoslavnică.
Nicolae și Elena Ceaușescu sunt lichidați după un proces stalinist.
2000
Mileniul începe cu reorientarea țărilor ortodoxe spre valorile și instituțiile UE.
Papa Ioan Paul II vine în România, Grecia, Ucraina și Caucazul și îndeamnă la refacerea unității în diversitate – creștinismul să respire cu doi plămâni, din Orient și Occident.
Vladimir Putin se botează, rușii se ridică din genunchi.
Dintotdeauna în gura lupului, din Basarabia și Bucovina până în Bulgaria și Serbia, românii prinși în clește caută împreună cu slavii alternative după (1) cruciade, (2) Unirea Conciliului Florentin, (3) modernizarea sub Petru cel Mare, (4) strălucirea intelectualilor ortodocși din sec. XIX și (5) dictatura de dezvoltare ortodox-comunistă din secolul XX.
2016
După „formele fără fond“ și paliativele modernizatoare (Țarul Petru cel Mare, regii Carol I și II), culturale (Pușkin, Eminescu), dictatoriale (Stalin, Ceaușescu), de tranziție (Gorbaciov, Iliescu), Putin, „o minune Dumnezeiască“, Patriarhul său Chiril, împreună cu Papa Francisc, depășesc blocajul de la Marea Schismă, când constată lapidar: „nu suntem concurenți, ci frați“.
2018
Această perspectivă istorică deschisă de Papa Francisc și Putin/Patriarhul Chiril, apoi de Sinodul Pan-ortodox, lipsește încă la București.
După aderarea la UE/NATO, criza actuală e generată de o duplicitatea bine-cunoscută încă din vremea lui Mihai Viteazu, Cantemir, Cuza, a fanarioților, a micii si marii unirii, a regilor germani, a președinților ortodox-comuniști moldo-valahi. Nu este prima dată când Occidentul întinde o mână de ajutor românilor, care, când își văd ei sacii în căruță, întorc spatele Romei.
2019
Papa Francisc vine în România…
VIOREL ROMAN, 20.03.1942, Lovrin, jud. Timiş. A absovit, în anul 1965, Institutul de Studii Economice şi Planificare „V.I. Lenin“ din Bucureşti şi o şcoală de ofiţeri de rezervă. A lucrat că economist la mai multe instituţii din Timişoara, la Radio Bucureşti şi cadru didactic la Universitatea din Timişoara. Plecat în Germania Federală în 1972, s-a specializat la Universitatea din Frankfurt / M şi şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Bremen, unde a devenit consilier academic pe viaţă. A organizat Biblioteca Universităţii şi i-a adăugat o colecţie de românistică. Corespondent pentru Vocea Americii, Washington.
Expert al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Profesor asociat la Academia de Studii Eeconomice din Bucureşti şi Chişinău, la Universitatea din Timişoara şi din Baia Mare. Membru al Academiei Româno-Americane (ARA). Lucrări: Rumänien im Spannungsfeld der Großmächte / România în sfera de interese a marilor puteri, 1774–1991, 3 vol., 1987–1991 (în limba germană); Politica economică românească. Strategia unei politici de dezvoltare, 1988 (în germană, engleză, franceză, română); Revoluţia din decembrie 1989, 1990; România spre Piaţa Comună, 1992; Imperiul, evreii şi românii, 1994; România în Europa, 1995; Transilvania. Românii la încrucişarea intereselor imperiale, 1998 (în german şi română); Imperium & Limes, 1999 (în română şi serbo-croata); Capitalism ortodox, 1999; Tranziţia. De la revoluţia din România 1989 la războiul din Iugoslavia 1999, 2000; Bucovina şi Basarabia, 2002 (în germană, rusă şi română); România, Articole, interviuri, opinii ; Aufsätze, Interviews, Meinungen,
29 vol., 1990 – 2019 (în limba română, germană, engleză, serbo-croata). Din Ecaterina Ţarălungă: Enciclopedia identităţii româneşti. Personalităţi. Bucureşti 2011, p. 679
