De Ion Bogdan Martin
Fiecare zi de muncă era ca un fel de ritual, totul decurgea după un anumit tipic, chestie de organizare occidentală… Dar, sincer să fiu, despre zilele de muncă, lungi şi plictisitoare, nu-mi mai aduc bine aminte, ci doar despre ceea ce făceam în afara lor. În orele ori în zilele libere. Aşa că…
Se întâmpla des să merg, după orele de lucru, să plimb câinele familiei la care şi pentru care lucram, situaţie în care a trebuit să învăţ câteva comenzi în flamandă… Eram extrem de bucuros să fac acest lucru, mai ales că iubeam enorm animalele, inclusiv golden-retriever-ul auriu al amicilor mei olandezi, pe care trebuia să-l duc în păduricea de la marginea localităţii, drum cam de 10 minute. Locul lui preferat, devenit, între timp, şi al meu.
Mă bucuram să ies cu el la plimbare şi din alt motiv… Motivul? Cunoscusem o domnişoară, pe nume Marijan, care îşi scotea şi ea, când şi când, câinele în acelaşi loc… Adevărul că o pândeam şi, când o vedeam că trece cu câinele prin dreptul ferestrei, luam zgarda în grabă, „împachetam” animalul, şi-i luam urma!
Într-o seară frumoasă, dar rece, m-am întâlnit, ca din întâmplare (!), pe alee, cu Marijan, am mers împreună spre pădurice sporovăind despre una, despre alta…
Stelele străluceau puternic în lipsa astrului nopţii, poate acoperit de vreun nor! Le admiram şi mai aruncam o metaforă, mai un compliment, mai un zâmbet… Dădeam cu piciorul la ramuri şi frunze… Ba, odată, ca prostul, am dat şi-ntr-o bordură!!! Îmi venea să fac pe mine de durere, dar m-am abţinut, masculul Alfa, nu?! La un moment dat, retriever-ul ei se repezi, în joacă, la al meu, făcând ca lesele să ne împresoare şi să ne împingă unul în celălalt, exact ca într-una dintre secvenţele filmului de desene animate „101 dalmaţieni”…
Ne priveam şi… amuţisem. Simţeam sânii ei tari şi încordaţi cum îmi împungeau pieptul… Să mă uit la stele sau să… Sau! Şi ne-am sărutat, şi ne-am sărutat… până ce câinii noştri, cei mai buni prieteni ai omului, încurcaţi rău în lese, au tras de hamuri, fiecare înspre un alt punct cardinal, punându-ne un fel de laţ de picioare şi culcându-ne într-o clipă la pământ… Eu peste… domnişoara. Ne-am amuzat… Ne-am amuzat… ce ne-am amuzat, dar eram prea excitaţi şi am mai tras o rundă de sărutări fierbinţi… Fără număr!… Fără număr
În fine, într-un târziu, după ce câinii nu se mai opreau din lătrat, ne-am descurcat din laţul ad-hoc, ne-am ridicat şi, ţinându-ne de mână, am pornit în drumul către casă… Apăruse şi astrul nopţii… Era un semn magic, ne-am spus! Ne ţineam strâns şi ne priveam întruna, pe furiş. Eram… Pluteam, ce mai! Pluteam şi simţeam cum bóxerii îmi devin cu două numere mai mici! Gata! În sfârşit, puteam să-mi descarc şi eu… nervii ţinuţi la obroc aproape 47 de zile, de când plecasem din ţară.
Tot ţinându-ne de mână, am pătruns pe strada principală din localitate şi, la un moment dat, Marijan se opreşte, se întoarce spre mine şi, cu un zâmbet înnebunitor, mă întreabă de unde sunt din Marea Britanie!?
De unde… fată!? Din… Din Marea Britanie!?… Dar de Marea Românie sau de România Mare n-ai auzit?!
Cumva rănit, am răspuns fără să gândesc: „Sunt din Bucureşti… şi mai adaug mândru, capitala României!”
Parc-o văd şi astăzi… cum mă priveşte prostită în mijlocul drumului, cum îmi dă drumul la mână, cum ia distanţă, cum îmi întoarce spatele şi cum o ia repede la picior către casă.
În p… mă-sii… N-aveam pedigree occidental… De Marea Britanie, frate, căci altul îi stătea în gât.
Urâta dracului… Şi nici măcar nu era frumoasă… Plus că era şi grasă! Oribilă, pe cuvânt! Şi mersul ăla de gâscă de gâscă şchioapă!!!
De-atunci, nu ne-am mai întâlnit în păduricea de la marginea localităţii, domnişoara schimbase locul de plimbare, doar de câteva ori, accidental, pe stradă… Şi nici măcar nu ne mai salutam… Doar câinii îşi trimiteau bezele şi se adulmecau sub coadă… În flamandă, bineînţeles!!!
Uite cum era să am eu o aventură cu cea mai urâtă olandeză…
Păi, ce? Se pune cu soţia mea!? Cu românca mea superbă!? Mai bine rabd, decât să… Decât să… Sau mai bine mă duceam la baie… Loc sigur şi intim unde puteam depăna aminitiri…