Traducere: Maximilian Dengg
MAX JACOB
din volumul CORNETUL CU ZARURI
( LE CORNET À DÉS )
Războiul
Bulevardele exterioare, noaptea, sunt pline de zăpadă; bandiții sunt soldații; sunt atacat cu râsete și săbii, sunt despuiat: mă salvez, ca să mă întorc într-un alt pătrat. Este o curte de cazarmă, sau curtea unui han? doar săbii! numai lăncieri! ninge! mă înțeapă cu o seringă: este otravă, ca să mă ucidă; țeasta unui schelet, învelită în voal, îmi mușcă degetul. Lămpi slabe reflectă vag lumina morții mele pe zăpadă.
Cerșetoarea din Napoli
Pe când trăiam la Napoli, la intrarea palatului meu stătea o cerșetoare, căreia, înainte de a urca în trăsură, îi aruncam mărunțiș. Mirat de faptul că niciodată nu mulțumea, într-o bună zi am privit-o atent. Privind-o, am constatat că ceea ce credeam eu că este o cerșetoare, era de fapt o cutie de lemn vopsită verde, conținând pământ roșu și câteva banane pe jumătate putrede.
Sacrificiul lui Abraham
În timpul foametei din Irlanda, un adorator focos spuse cu ardoare unei văduve: ”Un șnitzel de la tine, zeița mea!” – „- Nu!” spuse văduva, „ nu vreau să desfigurez acest corp pe care cu zel îl admirați.” Dar ea și-a chemat fiul să vină și i-a tăiat o bucată frumoasă în sânge din pulpă. I-a rămas copilului o cicatrice? Nu știu, a urlat însă biblic, când s-a tăiat câte o bucată din șnițel.
Despre Biblie
În ciuda opreliștei Celui de Sus, peștii din cursul Cedronului au voit neapărat dezinfectarea albiei râului, și…au murit. Curtezana care se afla în apropierea râului deturnat, a făcut din albie, propriul ei pat. În ciuda opreliștei Celui de Sus, a mâncat un pește, iar pentru că acest pește era otrăvit, a murit și ea.
Fabulă fără morală
A fost odată o locomotivă, care era atât de binevoitoare, încât se oprea lăsând pietonii să traverseze șinele. Într-o zi, o mașină s-a defectat pe calea ferată. Șoferul îi șopti la ureche automobilului său: „Oare ne vor avertiza cu un proces-verbal?”. „ E încă prea tânăr” spuse locomotiva, „ mai bine nu știe“. Și s-a limitat doar la a sufla un pic de abur disprețuitor peste pilotul rămas încremenit și fără suflare.
Miracole adevărate
. . Bunul preot bătrân! după ce ne-a părăsit, l-am văzut plutind deasupra lacului ca un liliac. . . Era atât de absorbit în gândurile sale, încât nici măcar n-a observat miracolul. A fost însă tare surprins de umezeala de la tivului sutanei.
Vinul
Potirul din care buzele lui
Dumnezeu au băut vin
este potirul din care preoții beau dimineața.
Dacă vinul este Duhul, atunci dă-mi să beau
din pocalul
tău,
Doamne!
Dacă urmează agonia și moartea
după această
băutură, atunci să bem
până la sânge și până la fierbințeală.
Agonia și moartea nu cruță pe nimeni.
La fel de mult ca băutura!
Dacă vinul e
din vița ta de vie
Doamne
este cel mai bun, și vreau să-l beau,
apoi du-mă acolo.
Băuturile produc zarvă.
Vinul Tău Doamne însă
este liniște, umilință, bucurie intimă.
Atingând stomacul nostru atinge
și sufletul nostru! și asta pentru
o zi întreagă
de seninătate și uniune
cu alții și cu
Tine.
Mama Domnului
„Unde este fiul meu, căci nu-l văd?, spuse mama
Regelui
Regilor.
De când au jertfit mielul, el a plecat de acasă.
—
O grindă pe umărul său,
Fiul vostru
este cel pe care l-au sacrificat,
Priviți așadar înspre munte.
—
Ce! Eu lâncezesc aici în vreme ce
Fiul Spiritului va muri!
Lasă-mă să mă apropii, nu vă deranjați, a spus mama lui
Dumnezeu către soldați.
Sire! mama voastră este la picioarele voastre!
Dacă nu vă pasă de moarte, gândiți-vă că sunteți singura ei comoară, faceți încă un miracol, astfel încât Tatăl să vă salveze.
—
Sângele
Domnului este trebuincios pentru pacea omului de pe pământ. „
MAX JACOB
Max Jacob, s-a născut la 12 iulie 1876 în Quimper (Bretagne) și a decedat la 5 martie 1944 în Drancy. Este unul dintre poeții moderniști, eseist, romancier și pictor francez din prima jumătate a secolului al XX-lea, precursor al curentului literar Dada, mai apoi al suprarealismului, fără însă să fie aderat la niciunul dintre ele.
El a bulversat cu versul său liber, grotesc și extravagant, poezia franceză a anilor 1917, mai ales după ce a renunțat la cariera de jurnalist și s-a împrietenit cu Alphonse Allais. Mai apoi a devenit foarte apropiat de Pablo Picasso, Guillaume Apollinaire, Marie Laurencin, Andre Salmon și Amedeo Modigliani.
Autorul s-a născut într-o familie evreiască voltariană, care însă nu a practicat iudaismul. Max Jacob, s-a convertit la catolicism în 1915, după ce a avut mai multe viziuni reliogioase, continuând în această perioadă să anime avangarda montmartriană și montparnassiană.
Din 1936, renunță la viața laică, dedicându-se vieții monahale la Saint-Benoît-sur-Loire, la mănăstirea Fleury. În poezia acestei perioade, Max Jacob își mărturisește astfel cvasi-quietismul și își asumă dureros viața păcătoasă ca o condiție a răscumpărării sale.
Originile sale eveiești (așkenazi) au făcut ca, cu șase luni înainte de Eliberarea Parisului, să fie arestat de Gestapo, soartă pe care o acceptă ca martir eliberator. Internat de jandarmeria franceză în lagărul de la Drancy, Max Jacob a murit acolo, cu cinci zile și treisprezece ore, înainte de planificata deportare la Auschwitz.
În 1907, Max Jacob a creat noținea de cubism și a practicat, ca și Pierre Reverdy, o „literatură cubistă”, adică o scriere în care metonimia, aliterația, calamburul, aluzia, aforismul, elipsa și antiteza, multiplică sensurile, semnificația. El se explică. „Cubismul în pictură, este arta de a picta tabloul în sine, dincolo de ceea ce reprezintă și de a da construcției geometrice primul plan, realizând doar o aluzie la viața reală.”
Cu toate că ar mai fi foarte multe de spus despre viața și opera lui Max Jacob, îmi îngădui să mă opresc aici, încheind cu un vers memorabil al poetului.
„Caracteristica lirismului este inconștiența, dar o inconștiență supravegheată”.
Max Jacob, Sfat pentru un tânăr poet, postum.