Pentru cei care n-au auzit de Gura Râului,
povestea aceasta ar putea deveni o invitație de a vedea o altfel de Românie,
una care face, nu una care așteaptă pomană.
E un loc binecuvântat din Mărginimea Sibiului,
și asta înseamnă ceva deosebit, așa este,
dar să vezi că-n mijlocul comunității nu e cârciuma,
ci biserica și Centrul Cultural, ei, asta te pune pe gânduri.
Nu e greu de ajuns acolo, nici nu e departe de autostradă,
și, dacă spun că trebuie să treci pe lângă Poplaca spre a ajunge la Gura de Rai
de care vorbesc, lucrurile devin mai clare.
Mai încolo, e doar muntele…
Când intri pe acest tărâm minunat, pe care-am îndrăznit a-l numi altfel,
așa cum am simțit eu acolo, treci printr-o superbă poartă,
maramureșeană, e drept, dar tot superbă rămâne!
Dincolo de ea, e o altă Românie, una care-și vede de treabă,
care nu cerșește și care, culmea!, nu fură,
pentru c-am văzut mașini lăsate nu deschise, ci chiar și cu cheia-n contact!!!
Și, pentru că natura nu ajunge, cu toată frumusețea ei, să ne uimească peste poate, mai sunt și oamenii cu totul altfel, care fac mai multe festivaluri, ba unul cu port popular, ba unul al bujorului, dar cel mai tare e cel unde se cântă muzică clasică tocmai acolo, la poalele muntelui, ca să vezi minunea minunilor.
Ei, la așa ceva, zău, cu greu te-ai aștepta aici, la acest capăt de lume a noastră!
N-aș fi ajuns aici, probabil, poate niciodată, dacă n-ar fi fost un coleg din tinerețe de pe când studiam muzica la Cluj, cel care a fost și cu ideea acestui festival de muzică clasică pentru amatori. Este vorba de dirijorul Radu Gabriel Ciorei, care a activat o viață la Constanța.
înainte de spectacolul final
Alături de el a fost mereu Cristina Ciorei Oprean, președinta Fundației Musae, inima acestui eveniment ce devine deja o tradiție.
Cred că sunt deja câțiva ani de când discutăm de acest proiect, dar programul meu nu mi-a permis, din păcate, să vin aici. Și iată a sosit acel moment, mi-am găsit și timp și dispoziție să vin să mă alătur celor sosiți de pe tot mapamondul.
Anul acesta a fost un an deosebit, unde am avut surpriza de a-mi regăsi colegi pe care nu i-am văzut de zeci de ani. Astfel, din Franța a sosit pianista Corina Simcovici, însoțită de mai mulți muzicieni francezi instrumentiști și coriști.
Fiind un festival de anvergură internațională, din SUA a venit violonista Rodica Gonzales, însoțită de soțul ei, un remarcabil chitarist și cântăreț specializat pe muzica tradițională mexicană, ba chiar și din Coreea de Sud.
Ultima seară a fost cu totul și cu totul deosebită. Concertul în sine a fost unul extraordinar, dar poate și mai mult decât acest lucru contează ceea ce au făcut oamenii locului. Aici vorbim nu numai de implicarea Primăriei, care a fost una pe cât de constantă, pe atât de importantă, ci și de cea a lui Dumitru Câmpeanu, unul dintre organizatori, ca de altfel și întreaga lui familie.
De fapt, toată comunitatea a muncit și a trăit pentru acest festival, drept care a și fost un nou succes, în spiritul tradiției deja create.
Cu amintirea acestor oameni minunați, dar și a colegilor profesioniști din țară pe care i-am întâlnit prima oară, sosiți de la Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești, am plecat cu durerea în suflet că toate aceste zile au durat atât de puțin.
Dar nu-i nimic, poate ne vedem la anul!
