Paranteze și digresiuni

De Eugen Matzota

Un român
care încearcă
să descopere
ce înseamnă
să fii român…

„Fiat justitia, et pereat mundus!”

Să se facă dreptate, chiar de ar pieri lumea!

A fost motto-ul lui Ferdinand I, Împărat al Imperiului (Sfânt) Roman, probabil preluat din cartea lui Johannes Manlius – Loci Communes (1563). Copiată/plagiată probabil din „Fiat justitia ruat caelum” (Să se facă dreptate chiar de s-ar prăbuși cerul), regăsită la comediantul Romei antice, Publius Terentius Afer (195/185–159 E.N.).

Terentius, probabil a copiat-o de la Seneca. În cartea De Ira (Despre Furie, Cartea I, Cap. XVIII) Seneca povestește cum guvernatorul roman Gnaeus Piso s-a înfuriat când un soldat s-a întors dintr-o permisie fără prietenul său cu care plecase, suspectându-l pe acesta că l-ar fi asasinat. Judecată sumară, nervi mulți și imediat condamnare la moarte. A se pune în aplicare imediat. În timp ce condamnatul își pune capul sub sabia călăului, dispărutul apare. Întârziase. Centurionul oprește execuția, dar apare guvernatorul care ordonă continuarea execuției, deoarece un verdict fusese deja dat. Justiția își spusese cuvântul. Mai mult, a ordonat și executarea centurionului care a oprit inițial execuția, deoarece nu a dus la împlinire ordinele date. Ca să fie însă satisfăcut, a ordonat și omorârea întârziatului, deoarece acțiunile lui au dus la omorârea a doi oameni nevinovați. Și atunci a simțit Guvernatorul că s-a făcut dreptate.

Oare de câte ori pe zi aceeași mentalitate absurdă condamnă oameni nevinovați în apărarea unei justiții intangibile?! Justiția este legată la ochi… nu-i așa?

Oare i-am făcut dreptate lui Seneca, chiar dacă v-am plictisit / amuzat?
Probabil însă de aici expresia populară românească: facerea de bine…

 

 

Auto-osândire

„Fă-mă, Doamne, furia unui neam care a cunoscut prea mulți sfinți și prea puțini Arhangheli.
Fă-mă furia celor care au întors de atât de multe ori și celălalt obraz, încât au uitat că palmele provin din nedreptăți.
Fă-mă revolta unui neam care nu mai are nevoie de torționari. Am devenit noi torționarii semenilor noștri. Portărei, acuzatori, supraveghetori și călăi. Ne-am obișnuit atât în asuprirea celorlalți, încât am devenit asupritorii fraților noștri.
Fă-mă, Doamne, sabia ta necruțătoare, să pot apăra generațiile neîntinate de sclavia mediocrității.
Lasă, Doamne, furia mea nepedepsită, căci este strigătul de ajutor al unui neam ce piere.
Fă-mă, Doamne, ultima redută în fața aroganței găunoase, a fățărniciei care devine normă socială și comportament plebeu.
Fă-mă, Doamne, Justiția unui neam de hoți. Furat de-a lungul secolelor am deveni propriii hoți ai buzunarelor noastre și ale fraților noștri.
Ridică-mă deasupra păcatelor pe care trebuie să le comit pentru a salva ființa unui neam.
Salvați vom fi cu neamul nostru. La fel și osândiți cu neamul păcătos care am ajuns.
Fă-mă, Doamne, biciul tău necruțător, să spăl cu sânge păcatele mediocrității.
Fă-mă, Doamne, arhanghelul tău, să zdrobesc portăreii și vătafii care fură acest neam din obișnuință și lene. Vorbitori fățarnici ai unei dreptăți pe care nu au cunoscut-o, judecători fără drept, fără dreptate, fără minte. Sclavi ai unor stăpâni pe care îi disprețuiesc.
Facă-se voia Ta, lasă-mi libertatea de a pedepsi în numele unui neam vândut, dar necumpărat.

Malo mori quam feodari. „

Damaschin Ponticus, 1470

 

 

 

Legea talionului

Prima dată însă apare în chiar Codul lui Hammurabi (1792-1749 î.e.n.), unde Legea talionului avea mai multe forme: dinte pentru dinte, vânătaie pentru vânătaie, picior pentru picior, mână pentru mână, os pentru os, ochi pentru ochi.
Umanitatea este blocată de aproape 2000 de ani în conceptul Dreptului Roman (extins în toată lumea civilizată și care, încă, este piatra de temelie a sistemelor de drept moderne). El nu poate fi îmbunătățit, în esența lui. El trebuie schimbat deoarece trebuie schimbată paradigma: sistemul de drept să revină asupra realizării Dreptății, a Justiției și să lase în plan secund moderarea relațiilor sociale și interumane. Astăzi ar fi posibil, căci, după 2000 de ani de Drept, societatea umană a înțeles necesitatea aplicării acestor reguli de coabitare. Aproape că aș lăsa redactarea legilor la mâna sociologilor, căci ei ar putea avea o idee mai clară asupra necesităților societății și cum ar putea fi reflectate acestea în sistemul de Drept juridic.
Expresiile (după diverse judecăți) „nu s-a făcut Dreptate” sunt lipsite de fundament, deoarece Judecătorul nu a dorit aprioric să facă Dreptate ci doar a aplicat regulile sistemului de Drept pentru refacerea legăturilor sociale.
Pentru a evita confuziile aș redenumi „dreptul” „coabitarea”. Sistemul de coabitare civilă, sistemul de coabitare penală, sistemul de coabitare fiscală.
Societatea umană nu ar fi putut apărea, prospera sau exista fără sistemul dreptului juridic, fapt de necontestat. Ceea ce însă nu îl face mai puțin imperfect.
Vina principală este a filosofilor: în definitiv cine poate crea sisteme și propune noi modele sociale? După Republica lui Platon și Legile lui Lycurg, puține idei și puține soluții. Vina filosofiei este că, devenind arogantă, autosuficientă, s-a izolat într-un turn de fildeș în care pare să nu mai furnizeze soluții, sisteme și idei de aplicarea practică a eticii.