Eternitate

ETERNITATE

De câte ori
Vreau să stau de vorbă
Cu infinitul,
Îmi tot răspunde clipa.

De câte ori,
Vreau să trăiesc clipa,
Mi-duc aminte de eternitate.

Vino şi tu,
Să învăţăm tangoul morţii,
Să nu ne mai sperie
Eternitatea!

– Uită-te!
Se face din nou ziuă…
– Hai, avântă-te
Şi bate piciorul…
– Treci spre zarea luminată !

Zarathustra,
Tu cel care ai râs,
Când te-ai născut
Arată-ne şi nouă,
Cum trebuie să râdem,
Când apare fatalitatea…

Dar plouă în mod diferit.
Plouă în suflet atunci
Când sufletu-i cernit
Plouă pe câmpuri
Şi totul a rodit.

Plouă, plouă…
Vai cum mai plouă.
Şi iată,
Urgia a și venit!

Plouă în parcuri
Aleile sunt lacuri.
Plouă-n hambare,
Prin găuri uitate…

Ploaie rece de toamnă,
O bună vară cu iarnă.
Da, iar plouă…

Dar cât o să mai plouă?

Voi fi mereu cu tine
În gând… atâta tot !
Vei fi nemuritor şi rece.
Nu pot să te întorc.

Vei fi un astru pe pământ.
Nici mai puţin,
Şi nici mai mult.
Atâta tot !

Nu-ţi cer să vii la mine-n vis
Noapte de noape,
Precum,
Călin iubitul din poveste.

Rămâi acolo dragul meu,
Nemuritor… şi rece !

Sunt o rază de speranţă.
Un semn minunat.
Cât o clipă de iubire,
Fierbinte.

Sunt speranţă,
Pentru clipe de viaţă,
Ce construieşte poeme,
Cântate la harfă.

Poeme ce-ţi arată,
Că încă mai există
Iubire fierbinte.

Sunt tăcerea
Ce-ngroapă durerea,
În picăturile de rouă.

Lăsând raza de speranţă
Să vină la tine.

Eu sunt tăcerea,
sau gândul.

Prin amândouă
trecând.

Răstălmăcind prăbuşirea,
ori trumful,
fără-a te certa
pentru prăbuşirea ta.

Tu n-ai linguşit nicicând
şi nici nu mi-ai cerşit iubirea.

Şi nu te-ai plâns
nicicând,
de neizbânda ta…

Ci iarăşi,
De la capăt,
Ai început,
Aceeaşi cale…

O cale dură,
dar care
ducea la inima mea.