De Eugen Matzota

În Golf, războiul e în plină desfăşurare. La aeroportul internaţional Otopeni, controlul neaşteptat al puţinilor pasageri este strict, adaptat situaţiei. Încercăm să luăm contactul cu cineva din sindicatul navigatorilor, dar suntem refuzaţi, cu precizarea că un eventual dialog poate avea loc doar la tribunal. 


Comandantul aeroportului este mai cooperant şi, cu amabilitate, declinându-şi competenţa, însă, ne conduce la domnul Mihai Pastia, înlocuitor al şefului de sector, de la care primim informaţii despre situaţia la zi a zborurilor TAROM.

Aflăm, cu această ocazie, că totul a intrat în normal, în afara zborurilor long courier. Piloţii celor două curse programate pentru ziua respectivă, la Frankfurt şi Atena, aparţin companiei TAROM. Până marţi fuseseră folosite serviciile ROMAVIA, cu aeronave IL-18, AN-24, AN-26 şi BAC 1-11. Cursa de miercuri seara către Singapore nu a plecat, ca de altel nici una dintre cele care survolează zona de conflagraţie din Golf.
Împreună cu domnul Alexandru Gheorghe, lider al Sindicatului tehnic, dezavuat de navigatori pentru neparticipare la grevă, ne însoţeşte la sediul companiei TAROM, unde stăm de vorbă cu domnul director general Lorin Dumitrescu. Domnia sa ne precizează că prima cursă long courier are loc luni, 28 ianuarie, spre New York. Cursele spre Extremul Orient urmează a fi reluate când va fi stabilit traseul rutelor ocolitoare. Reluarea curselor se face urmând cererea călătorilor pentru că, activitatea fiind întreruptă vreme de o lună, nimeni nu a mai vândut sau cumpărat bilete. De asemenea, cursele către Extremul Orient, care aduceau o mare parte din trafic spre Europa sunt suspendate.
Activitatea unei companii aeriene este una cu foc continuu. Odată stins focul, e greu să revii la normal. Să sperăm că focul reaprins va fi pentru TAROM ceea ce a fost pentru pasărea PHOENIX.
Libertatea, 26 ianuarie 1991