Site icon ALTculture Magazine

ALTculture 01/2020 – HEGEMONIA, EPISODUL 5 Vânătoarea

De Lucian Cristian OANCEA

 

Hegemonia / Sighișoara / Centrul Spațial Prunariu

Centura de asteroizi / Colonia Țepeș / Închisoarea de maximă securitate a Hegemoniei

Ariciul / Centrul de pregătire prin simulare a misiunilor spațiale

Simulările erau de obicei fără incidente. Nu și acum. Două morți definitive din partea personalului auxiliar în cadrul unei încercări de evadare a unui anumit senor Pena nu puteau fi trecute cu vederea. Așadar testele fură oprite, iar deținuții echipajului problemă informați că urma o simulare de tip Beta. Așadar posibilități ridicate de prăjire definitivă a creierului. Colac peste pupăză, senor Pena era comandantul operațiunii de această dată.

Diana, Inteligența artificială auxiliară a navetei spre Mercur îi trezi în acorduri de Eiji Nokawa… Dar din cei șapte membri ai echipajului nu se dezmeticeau toți.

Drumul spre Hillal4 nu era lung.
De călăuza lor, Cristescu, scăpară rapid după pătrunderea în cavernă. Nimeni nu era bucuros să rămână prea mult sub scoarța lui Mercur. Nici zonele sigure nu erau plăcute pentru veterani. Parpanghel activă canalul local de comunicare cu supraviețuitorii misiunii Mercur 309 – Elena, Vasile și Werner.

Mutul grupului, Vasile, se prăbuși pe neașteptate. Casca lui Parpanghel îl informă că semnele sale vitale intraseră brusc pe 0. Și nici măcar nu ajunseseră la bifurcația situată la trei kilometri și 872 de metri.
Dar drumul era clar utilizat. Cineva se chinuise insistent să-l facă practicabil. Dar mult și divers echipament uman era abandonat.
“Ce păcat de atâtea aliaje nobile pe coclauri…” – filozofă în gând Parpanghel.
Pătrunseră în zona lor de țintă și continuară. Nimic nu se modifică în călătoria lor deocamdată. Și apoi scuturile personale ale costumelor fură lovite de arme energetice. Și orizonturile tuturor se întunecară.
Parpanghel reuși să mai gândească doar “Afurisită călătorie reală. Dacă…”.
Din umbră ieșiră patru mecanoizi cu forme de gorile care apucară cu delicatețe cele trei prăzi de astăzi.
Apoi pășiră în pereți.
Vânătoarea fusese bună.

Exit mobile version