Radu Câmpeanu, obişnuit să dea ordine, pardon, lecţii…
Două filiere importante, relativ diferite, adulmecau atmosfera din România de după decembrie 1989.

Una era filiera franceză, care ar fi putut fi justificată de Lumina ţinută aprinsă la Paris de către Marcel Schapira, ca şi de preferinţa celor care conduceau România pentru sora cea mare, Franţa.

Varianta germană, propusă de unii mai destupaţi la minte, a fost dată la o parte de cei care aveau planurile făcute dianainte.

Cealaltă filieră ar fi trebuit neapărat să vină pe filieră anglo-saxonă, indiferent din ce ţară ar fi aterizat practic.

Era o perioadă propice lansărilor pe o piaţă virgină. Aici conta cine apărea primul la Televiziunea Română. Acela lua caimacul!
Cam aşa fusese cu Radu Câmpeanu, după cum îmi povesteau cu doar câţiva ani mai târziu colegii lui liberali de la Paris. Pare-se, după cum spun aceştia, că el nu era nici pe departe cel mai autorizat să aducă în ţară stindardul liberalismului din Franţa.
Totuşi, după o şedinţă în care se discutaseră variante de abordare a noilor realităţi din România, a doua zi acesta n-a mai fost de găsit prin Paris. În schimb, apărea la Televiziunea Română, luând caimacul, cum se zice…
Nu spun aici că Radu Câmpeanu ar fi avut vreo legătură cu Securitatea, Doamne fereşte!, cum al putea spune aşa ceva chiar dacă există mărturii în acest sens, doar am dat un exemplu mai cunoscut…
Prietenii ştiu foarte bine de ce.
În fine…
Câţi dintre cei care se înghesuiau să ia caimacul Masoneriei prin 1990 aveau vreo legătură cu Securitatea, asta nu putem spune cu siguranţă.
Este de luat în considerare, însă, ipoteza revenirii în ţară a unora plecaţi sau trimişi în străinătate, cu treabă sau cu misiune, ca să fim cu ceva mai clari.

Fragment din cartea Masoneria, viaţa mea discretă, Eugen Matzota, 2015
REVISITED