De Eugen MATZOTA

Într-un articol publicat în Southeast European Times, Misko Taleski spune că ”UE a salutat ideea constituirii unei structuri noi şi permanente – un Benelux balcanic format din Albania, Kosovo, Macedonia şi Muntenegru – dar a stârnit o dezbatere vehementă cu privire la posibilitatea ca aceasta să susţină, în mod indirect, crearea Albaniei Mari. “Suntem absolut în favoarea oricărei modalităţi de integrare şi de acţiune comună a acestor ţări”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru extindere, Stefan Fule. Obiectivul este acela de impulsiona relaţiile politice şi economice şi de a accelera aderarea la UE, potrivit economistului austriac Gunter Fehlinger şi jurnalistului kosovar Ekrem Krasniqi, care au iniţiat această idee.” 
Sigur că obiectivele prezentate de Fehlinger şi Krasniqi, care propun semnarea unui tratat interguvernamental între Albania şi Kosovo, la care Macedonia şi Muntenegru urmează a fi invitate să adere, par a fi cu totul dezinteresate. Aşa să fie?
Se pare că acest proiect ar folosi doar regiunii Kosovo şi, evident, Albaniei, care ar face un pas spre visul tuturor popoarelor din Balcani, numit, de la caz la caz: Albania Mare, Bulgaria Mare, Serbia Mare etc.
Poate că această idee n-ar fi stârnit atâtea controverse dacă n-ar fi apărut în momentul în care cineva propune nici mai mult nici mai puţin decât reconfigurarea graniţelor în Balcani!
Adevărul este că de mult nu s-a mai întâmplat nimic în zona asta ce era numită “butoiul de pulbere al Europei”. Cel mai puternic stat din zonă, mă refer aici la Iugoslavia, a fost terminat repede, imediat cum s-a ivit momentul potrivit, adică după 1990. S-a încercat ceva în acest sens şi la Târgu Mureş, dar se pare că n-a ţinut, dacă nu mă înşel…
A urmat încercarea de îngenunchiere a poporului sârb, un popor mândru, care şi-a apărat podurile din Belgrad cu scuturi umane, imagine ce nu cred că se va vedea vreodată pe meleagurile mioritice, prin joaca de-a bombardamentul de la mare înălţime, de parcă era un joc pe computer, nu atacarea unei ţări suverane.
S-a făcut cum s-a făcut şi-a mai fost creată o problemă: Kosovo.
Cum nici asta nu ajunge, se încearcă discret crearea Albaniei Mari. Cel puţin aşa spun oamenii de-acolo, care înţeleg mai bine cum stă treaba. Pentru restul lumii, care habar n-are pe unde sunt aceste punctişoare pe hartă, nici nu contează, la urma urmei…

Ideea unui Benelux balcanic este nefondată, spune Nikola Poposki, ministrul de externe al Macedoniei, pentru că procesul de integrare europeană se află deja într-un stadiu avansat în zonă. Macedonia n-ar trebui să se mulţumească doar cu o cooperare economică cu Albania, Kosovo şi Muntenegru, ci să se concentreze pe beneficiile cooperării cu mult mai multe ţări.
“În principiu, Macedonia favorizează orice fel de integrare, pentru că vede ţările din regiune ca făcând parte din familia europeană. Ceea ce este important să o facem în aceeaşi manieră şi abordare faţă de toate ţările regionale, fără a n elimita la două trei sau patru ţări,” a spus ministrul de externe al Macedoniei la o conferinţă de presă.

Revenind la Kosovo, a cărui statut nu-l discutăm aici, crearea unei asemenea uniuni ar face să se piardă orice discuţie legată de recunoaşterea sa, şi-ar permite aderarea sa la Uniunea Europeană, aşa, pe şest, la grămadă, odată cu alte ţări care ar legitima, de fapt, acest lucru.
Congresul Mondial Macedonean a respins categoric această uniune de tip Benelux unde macedonenii, muntenegrenii şi sârbii ar reprezenta o minoritate de 2,5 milioane de persoane, faţă de o majoritate zdrobitoare de 5,5 de milioane de albanezi, declarând că “O uniune dominată de o singură etnie indică faptul că aceasta este un substitut al Albaniei Mari şi că va avea soarta fostei Iugoslavii, care a fost un înlocuitor al Serbiei Mari”.
Ideea asta cu Beneluxul balcanici a venit într-un total nepotrivit, un moment de sensibilitate sporită, exact când o personalitate care cunoaşte problemele zonei Balcanilor, Sir Ivor Roberts,  preşedinte la Trinity College, Oxford, şi un fost ambasador britanic în Irlanda, Italia şi Iugoslavia propune ajustarea frontierelor balcanice printr-o nouă Conferinţă de la Berlin, cum s-a făcut la 1878.
Albanezii kosovari sunt nemulţumiţi că aderarea lor la Naţiunile Unite nu se vede deloc în zare, Serbia nu poate renunţa la 18 la sută din teritoriul său, Bosnia-Herţegovina nu funcţionează, şi nimeni nu înţelege de ce unele popoare din fosta Iugoslavie pot să organizeze un referendum pentru auto-determinare, în timp ce altora li se refuză acest drept, a spus Sir Ivor Roberts într-un interviu din Politika.
El propune o conferinţă internaţională unde, cu sprijinul, prezenţa şi de garantare a UE, Statelor Unite şi a Rusiei, reprezentanţi ai Serbiei, Croaţiei, Macedoniei, Bosniei-Herţegovina şi din Priştina (de fapt, toate ţările din fosta Iugoslavie, cu excepţia Sloveniei), s-ar semna un nou Acord mai funcţional privind frontierele, fără a fi legat de soluţiile provizorii de la Jajce din 1943.

Roberts s-a exprimat foarte critic referitor la politica Statelor Unite în zonă, amintind de promisiunea făcută de fostul preşedinte George W. Bush în 2007, când le-a spus albanezilor din Pristina că pot obţine tot ce vor!!!
Sigur, este uşor să trasezi pe hârtie noi frontiere, mai ales atunci când este vorba de ceva nebulos, aflat la capătul lumii, mă rog, la capătul lumii civilizate, undeva unde se mai încearcă armele ca la poligon.
Cam cum am vorbi noi de Wales, că tot are pe drapel un dragon, un draco sau drac, cum vreţi să-i spuneţi, ca simbol, care e walah, valah, vlah, dar tot dacic este. Ei, cum ar fi?

Leave a Reply