De Gheorghe Schwartz
Tradus de / Translated by Eugen / Eugene MATZOTA

POOLOURI
adică
Paranoia Schwartz

sau

pildele cele mai însemnate din viața plină de învățăminte și îndrăzneală a preacinstitului și prealuminatului Gough, precum și a nu mai puțin strălucitului său contemporan Finch, cu precizări asupra modului în care înțelepții de ieri, de alaltăieri și dintotdeauna au știut să răsfrîngă aceste întâmplări în subtilele lor maxime și cugetări. Și asta nu este încă nici pe departe totul…

PROLOG
Esența

”Totul învață oamenii prin relațiile dintre ei”. (Euripides, Andromache)

Simțind că trăiește la întâmplare, că în jurul lui se petrec atâtea lucruri pe care nu le înțelege, Gough hotărî să le caute esența.
Se retrase într-un miez de codru și duse o viață de ascet. Trăi 25 de ani dormind în tufișuri și mâncând rădăcini, dar meditând în toată această vreme la cele ce-l înconjurau. Douăzeci și cinci de ani de profundă cugetare l-au făcut să creadă că a obținut esența lucrurilor. Devenise înțelept.
Însă pentru a nu fi obligați toți oamenii să-și irosească douăzeci și cinci de ani de viață până să ajungă la aceeași concluzie, se întoarse printre semenii săi spre a le arăta ce adâncime au atins gândurile sale: le dezvălui miezul problemelor.
Încă înainte de a termina de vorbit, Finch, un ucenic de grăjdar, pistruiat și fără minte, îi replică:
– Nu-i așa! E chiar invers.
Gough căzu pe gânduri, apoi îi răspunse:
– Poate.

Îndreptări etimologice
”Numele tău este măsura faptelor tale” – (Ovidius, Fasti 1, 603)

Gough vine de la (a) găuri, găunos, băgău.
Finch vine de la cârciumă și fluieră. Nici că-i pasă de etimologia sa. De fapt, așa și arată.
Gough e grav pentru că poartă în el atâtea noțiune și concepte; Finch habar n-are ce poartă în el și nu-l interesează nici cu cine se întovărășește. Finch este un derbedeu uneori de treabă.
Gough, la fel de grav ca întotdeauna și Finch, ușor și inconștient ca un fluturaș, s-au oprit în fața unei agenții de bilete.
Gough cere un bilet în stalul întâi, stânga, dacă se poate mai la margine, nu chiar după rândul trei, dar nici mult mai în față.
Finch cere un bilet indiferent unde, când și cum.
Gough intră la spectacol grav, pieptănat cu puțină lavandă, cu o floare la butonieră și mustața bine aranjată; arată cam ca un bărbier mergând să se tundă la o frizerie dintr-un cartier în care speră ca nici un confrate de-al său să nu-l recunoască. Finch intră în sală pur și simplu.
Gough se așează, oftează, pufnește, tace solemn, ascultă în extaz.
Finch din contra.
Gough realizează filiații. Raportează piesa la operele citite, la propria experiență de viață, dospind de evenimente moralizatoare. (Viața lui Gough este un adevărat roman, chiar dacă un scriitor, căruia i-a povestit-o, a strâmbat din nas, dându-și astfel arama pe față.) Gough își dă seama că personajul cel rău îi amintește profund de propriul său tată și că personajul pozitiv de profesorul de chimie, care-l bătea mereu. Asta îi dă prilejul unui amplu proces de conștiință și, dacă n-ar fi învățat de atâția și atâția ani să se stăpânească demn, ar izbucni în plâns, acolo, față de străini. Piesa îl răvășește prin adâncile conexiuni deschise într-un mod atât de neașteptat în conștiința și-n sufletul său. Piesa îl răvășește întrucât se recunoaște și-n cele mai episodice personaje. Piesa îl răvășește fiindcă domnul Gough știe să facă asociații.
Finch doarme mai tot spectacolul. Gough – care cu un ochi sever vede totul, dar absolut totul – se și întreabă de ce naiba o mai fi venind Finch la teatru. (Dar asta-i numai o metaforă, deoarece Gough nu se întreabă atât de urât, nu, Gough nu s-ar exprima într-un asemenea hal niciodată!)
Gough trăiește în viață ca și actorii de pe scenă.
Finch trăiește în viață ca și ceea ce înțelege el din jocul actorilor de pe scenă.
Gough se întoarce la (a) găuri, găunos, băgău.
Finch se întoarce la ale lui.
Cititorul este rugat să țină seama de toate acestea, atunci când va rosti numele bunilor noștri eroi.

POOLOs
namely
Schwartz Paranoia

or

the most important parables of the life full of learning and boldness of the pre-eminent and pre-enlightened Gough, as well as of his no less brilliant contemporary Finch, with details on how the sages of yesterday, of the other day and always knew how to reflect these events in their maxims and thoughts. And that’s not all yet…

PROLOGUE
The essence

“Everything is learned by people through their relationships.” (Euripides, Andromache)

Feeling that he was living randomly, that so many things were happening around him that he did not understand, Gough decided to look for their core.
He retreated into the heart of the forest and led an ascetic life. He lived for 25 years sleeping in the bushes and eating roots, but meditating all the time on those around him. Twenty-five years of deep thought led him to believe that he had reached the essence of things. He had become wise.
But in order not to compel all men to waste twenty-five years of their lives until they came to the same conclusion, he turned among his fellows to show them how deep his thoughts had reached: he revealed the core of the problems to them.
Even before he had finished speaking, Finch, a freckled and mindless stableman’s apprentice, replied:

  • It is not like that! It’s just the opposite.
    Gough thought, then said,
  • Maybe.

Etymological corrections
“Thy name is the measure of thy works” – (Ovid, Fasti 1, 603)

Gough comes from drilling holes, piercing debries, a kind of residue.
Finch comes from the pub and whistles. He doesn’t even care about his etymology. In fact, that’s what he looks like.
Gough is serious because he carries so many notions and concepts in him; Finch has no idea what he’s wearing, and he doesn’t care who he hangs up with. Finch is a punk, sometimes a decent guy.
Gough, as serious as ever, and Finch, light and unconscious as a butterfly, stopped in front of a ticket agency.
Gough asks for a ticket in the first stall, left, if possible at the edge, not just after the third row, but not much further ahead.
Finch asks for a ticket no matter where, when and how.
Gough enters the show, combed with a little lavender, a flower on his buttonhole, and his mustache neatly arranged; it looks like a barber going to get a haircut at a barber shop in a neighborhood where he hopes no fellow of his will recognize him. Finch simply enters the room.
Gough sits down, sighs, snorts, stays solemnly silent, and listens in ecstasy.
Finch on the contrary.
Gough is making affiliations. He relates the play to the works he read, to his own life experience, fermenting moralizing events. (Gough’s life is a true novel, even if a writer, to whom he told it, twisted his nose, thus expressing his sincere opinion.)
Gough realizes that the bad character reminds him deeply of his own father and the positive character of the chemistry teacher, who always beat him. This gives him the opportunity for an ample process of conscience, and if he had not learned for so many years to master himself with dignity, he would burst into tears there in front of strangers. The play upsets him through the deep connections he had opened in such an unexpected way in his consciousness and soul. The play upsets him because he recognizes himself in the most episodic characters. The play upsets him because Mr. Gough knows how to make associations.
Finch sleeps the whole show. Gough – who with a stern eye sees everything but absolutely everything – wonders why the hell Finch was coming to the theater. (But that’s just a metaphor, because Gough doesn’t ask himself so badly, no, Gough would never express himself in such a nasty way!)
Gough lives like the stage’s actors.
Finch lives as what he understands from the acting of the actors on stage.
Gough returns to drilling holes, hollow, a kind of residue.
Finch gets back to his stuff.
The reader is asked to take all this into account when saying the names of our good heroes.


 

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Did you like it?
DONATE
THANK YOU!