„Doctrina Secretă era religia universal răspândită în lumea veche şi preistorică.”
(Doctrina secretă)
Teosofia, după cum arată şi numele (gr. theos Divinitate, Zeu, Dumnezeu’ şi gr. sophiaînţelepciune), înseamnă cunoaşterea înţelepciunii divine, putând fi definită ca un ansamblu de adevăruri ce stau la baza religiilor. Ea este la fel de veche ca şi lumea. De aceea, mai poartă şi numele de „Înţelepciune antică”. Ea redă omenirii învăţătura pierdută a antichităţii. ST11NTA SUFLETULUI, luminând scrierile sfinte ale tuturor religiilor, relevând sensul lor esoteric, justificându-le în faţa raţiunii, dar şi a intuiţiei. Teosofia este adevărul aflat la baza tuturor religiilor. Este Gnosa creştinilor, Sufismul mahomedanilor ori Brahma Vidya a indienilor.
Teosofia are două principii de bază: imanenţa lui Dumnezeu şi, ca un corolar la acest adevăr suprem, fraternitatea şi solidaritatea umană. Dumnezeu este peste tot, în toate. Spiritul care este întâlnit în orice, de la arhanghel la atom, este viaţa veşnică, este El, Unicul, este Dumnezeu.

Care este esenţa învăţăturilor Teosofice?

Învăţăturile Teosofice ar putea fi sintetizate astfel:
a)    Există o singură Realitate infinită, o unică Existenţă reală.
b)   De aici apare Dumnezeul manifestat, care se desfăşoară de la unitate la dualitate si, apoi, la trinitate.
c)    Universul este manifestarea Vieţii Unice, a lui Dumnezeu.
d)   Agenţii lui Dumnezeu, cei care pun în practică Voinţa Sa, sunt Inteligenţe care derivă din Dumnezeul manifestat şi poartă diferite nume, ca: îngeri, devas, arhangheli.
e)     Omul este, asemenea Tatălui din Ceruri, diviniatul său lăuntric este nemuritor.
f)      Omul se dezvoltă, după legea Karmei, evoluând de-a lungul multor reîncarnări, în
lumile inferioare (fizică, astrală şi mentală) până la perceperea propriei divinităţi.
g) Există oameni perfecţi, care şi-au încheiat evoluţia omenească. Aceştia sunt Învăţătorii, Maeştrii.
In celebra sa carte, Doctrina secreta, contesa Elena P. Blavatsky spune despre Teosofie că„…nu este o religie, nici o filosofie nouă; căci este la fel de veche ca şi omul gânditor
Aceste doctrine esoterice ce fundamentează învăţătura teosofică au, la rândul lor, rădăcini ce duc departe, înapoi în timp. De altfel, cosmogeneza prezentată în prima parte a Doctrinei secrete foloseşte cunoştinţele unui popor necunoscut etnologiei, scrise într-o limbă misterioasă, şi emanând dintr-o sursă repudiată de ştiinţă: OCULTISMUL.
Fragila teorie marxist-leninistă a materialismului dialectic a luptat cu argumentele pumnului împotriva ocultismului, acuzându-l, printre altele, de faptul că ar fi „un instrument de întunecare a conştiinţei maselor populare în interesul burgheziei” Ocultismul este definit, în acelaşi Mic dicţionar filosof’ ic, apărut în 1954 la Bucureşti, ediţie în care „au fost făcute completările necesare care reflectă hotărârile Congresului al XlX lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice” în stilul caracteristic al comuniştilor: „una dintre varietăţile obscurantismului idealist în cea mai respingătoare formă a lui”. Mai aproape de noi, „filosofii” bine adăpaţi la izvoarele marxismului, defineau ocultismul, în ediţia din 1969 a aceleiaşi lucrări, ca fiind un „ansamblu de concepţii şi practici superstiţioase privitoare la pretinse forţe tainice, supranaturale, cu care unii iniţiaţi ar putea intra în contact pe căi deosebite de cele ale cunoaşterii obişnuite”. Comentariile sunt, credem, de prisos…
Referitor la respingerea a priori a tot ceea ce ţine de ocultism, găsim în Buddismul esoteric aceste rânduri care explică foarte bine cum stau lucrurile: „Este imposibil, atunci când se prezintă pentru prima oară spiritelor neantrenate datele complexe ale unei ştiinţe ce nu este familiară, să ai toate însuşirile necesare acestei expuneri (…) şi să dai toate detaliile posibile (…) Trebuie, în primul rând, să te mulţumeşti cu reg uli generale şi să te ocupi de excepţii mai târziu, mai ales când, în cazul de faţă, este vorba de un studiu în care metodele tradiţionale de învăţământ ce se folosesc de obicei au drept scop imprimarea în memorie a fiecărei idei noi, provocând mai întâi o perplexitate ce nu se disipează decât mai târziu”.
Pentru cei formaţi în spiritul culturii europene, o cultură în continuă schimbare, aflată pe drumul găsirii propriei identităţi, Orientul, cu ale sale adevăruri eterne, este greu de înţeles. In Le sentier du disciple, Alice A. Bailey spune: Unul dintre principalele obstacole în calea unei înţelegeri corecte a ocultismului este relativa tinereţe a popoarelor occidentale şi schimbările rapide caracteristice civilizaţiei europene şi celei americane. Într-adevăr, istoria Europei nu cuprinde mai mult de 3000 de ani, iar a Americii, abia câteva secole. Ocultismul prosperă într-o atmosferă pregătită, într-un mediu puternic magnetizat şi într-o stare de calm rezultat dintr-o activitate milenară pe planul mental.
Un alt important obstacol este rezultatul importanţei acor­date aspectului material al lucrurilor, materialismului, în gener­al. Aceste consideraţii referitoare la ocultism sunt perfect vala­bile pentru oricare domeniu al cunoaşterii care nu alege calea bătătorită a materialismului. Înţelesul celor scrise pe frontonul templului din Delphi: “CUNOASTE-TE PE TINE ÎNSUTI” devine clar. La capătul drumului suntem tot noi. Sau, cum scria Eddington înSpaţiu, timp, gravitaţie: „Pe tărâmurile Necunoscutului, am descoperit ciudate urme de paşi. Am edi­ficat teorii profunde, unele după altele, pentru a ne explica originea lor. In fine am reuşit să reconstituim Fiinţa de la care provin urmele: suntem noi înşine.”

Societatea Teosofică

In anul 1875, la 17 noiembrie, a fost creată la New York Societatea Teosofică. Ea a primit recunoaştere legală la Madras la 3 aprilie 1905. Fondatorii ei sunt Elena Blavatsky, contesă născută în Rusia, care a petrecut mai mulţi ani în Tibet, şi colonelul Henry Steel Olcott. Peste câţiva ani con’ ducerea societăţii se mută în India. In 1893, aici soseste preşedinta Societăţii Teosofice din Anglia, Annie Besant. Din 1907, până la moartea sa, în septembrie 1933, Annie Besant a fost preşedinta Societăţii Teosofice, organizaţie absolut nesec’ tară, alcătuită din căutători ai Adevărului. Ei încearcă să servească umanitatea pe plan spiritual, conform scopurilor Societăţii Teosofice.

Care sunt scopurile Societăţii Teosofice?

Scopurile Societăţii Teosofice sunt următoarele:
1.  Formarea unui germene de fraternitate între oameni, fără. deosebire de rasă, cred’ inţă, clasă sau sex;
2.   încurajarea studiului comparat al religiilor, filosofiilor şi al ştiinţelor;
3.   Cercetarea legilor naturii care nu sunt încă explicate, ca şi a puterilor omului insuficient dezvoltate.
Cei care fac parte din Societatea Teosofică sunt oameni dornici de studiu, care aparţin sau nu unei religii. Ceea ce îi uneşte este faptul că sunt de acord cu scopurile Societăţii, că vor să pună capăt divergenţelor pe teme confesionale, pentru a aduna oamenii de bună credinţă, indiferent de religie. Nu simpla declarare a unor crezuri comune îi uneşte, ci aspiraţia către Adevăr. Ei privesc Adevărul ca pe o recompensă la capătul unui drum urmat cu mijloace specifice: prin studiu, viaţă neîntinată, prin devotament pentru idealuri nobile.

Teosofii, oameni dintre noi

Adevărul nu este o dogmă impusă. Credinţa urmează studiului şi intuiţiei individuale, nu le precede. Ea se bazează pe cunoaştere, nu pe afirmaţii necontrolate. Spiritul de toleranţă faţă de toţi oamenii, chiar şi faţă de cei intoleranţi, este o datorie pentru membrii Societăţii Teosofice. Fiecare religie este privită ca expresie a Înţelepciunii Divine. De aceea, ea este studiată, nu condamnată, este practicată, nu propovăduită. Cuvântul de ordine al teosofului este PACE iar scopul său: ajungerea la ADEVAR.
Credincioşi ai oricărei religii de pe Pământ pot deveni membri ai Societăţii Teosofice fără a renunţa la credinţa, învăţătura şi dogma pe are au ales-‘O.Orice părere, opinie sau doctrină poate fi susţinută sau profesată, urmând ca fiecare să decidă dacă o susţine sau respinge. De la contesa Blavatsky încoace, nimeni nu are dreptul de a-si impune părerile sau învăţăturile sale.
Orice membru îşi poate alege calea, fără ca opţiunea sa să-i influenţeze pe ceilalţi. Nici un candidat la vreo funcţie nu poate deveni ineligibil ori pierde dreptul la vot din cauza părerilor sale, oricare ar fi ele. De altfel, opiniile şi credinţele nu dau privilegii, dar nici nu duc la o poziţie de inferioritate. Exercitarea dreptului de libertate a gândirii este stăruitor recomandată de către membrii Consiliului General al Societăţii Teosofice, desigur, în limitele curtoaziei şi ale consideraţiei faţă de ceilalţi oameni.
Pentru a ajunge la cunoaşterea învăţăturilor sfinte este necesară înţelegerea Legilor Naturii, aşa cum au fost ele statornicite de către Dumnezeu. Studiul Teosofiei face ca sensul vieţii să fie mai uşor de înţeles, ajutând astfel omul să atingă perfecţiunea si, implicit, fericirea. Astfel, omul devine conştient că dreptatea şi fericirea călăuzesc evoluţia lumii şi că doar prin punerea în practică a principiului fraternităţii universale poate ajunge un adevărat om ce tinde către esenţa divină.
Egoismul pe care-l întâlnim la toate nivelurile societăţii noastre moderne, acela care ridică pe omul împotriva omului sau poporul contra poporului, poate fi învins numai cu ajutorul fraternităţii. Pentru a ne conforma Legilor Naturii trebuie, în primul rând, să le cunoaştem, să ştim de unde venim şi încotro mergem, care este ţelul vieţii noastre si, mai ales, care este rolul omului în Univers. Teosofia este cea care ne ajută să găsim răspunsul la toate aceste întrebări.

Leave a Reply