De Eugen Matzota

Poate că întrebarea ar trebui să fie, de fapt, ”De ce au evreii atâta succes?”

Primul gând care-ți vine-n minte când te-ntrebi așa ceva ar fi că evreii sunt Poporul ales. Drept urmare, Dumnezeu ar trebui să aibe grijă de ei în mod deosebit iar ei nu trebuie decât să existe și gata!

Dar nu, asta ar fi mult prea simplu…

Evreii sunt un popor, așa este, dar unul deosebit de celelalte, care sunt legate de o anumită zonă geografică, formând o națiune, de regulă. Poporul evreu este unul răspândit în toată lumea. Astfel, în orice alt loc ar fi ei, altul decât Israel, ei sunt o minoritate.

Fiind o minoritate, evreii sunt marginalizați. Această marginalizare duce în mod firesc la reacția de apărare față de atitudinea reală sau doar percepută ca fiind posibilă a majorității. În plus, avem de-a face cu un fenomen de apariție a sentimentului puternic de apartenență la o mare, ori cel puțin întinsă, comunitate la nivel global.

Oricine face parte din această comunitate va fi ajutat, fiind apărat de ai lui împotriva majorității care are deseori reacții nu tocmai amabile față de evrei.

Unii numesc acest lucru antisemitism, dar nu acesta este subiectul nostru acum.

Acest ajutor este bine direcționat, drept care leneșii nu pot conta pe acest ajutor, cel mult până li se descoperă această ”calitate”.

Spre deosebire de creștinism, de exemplu, nu trebuie să semnezi condica de prezență la sinagogă spre a fi ajutat. Ești evreu, vei fi ajutat pentru că faci parte din aceeași minoritate!

Ambiția de a ajunge departe este, am putea spune, o caracteristică a evreilor. Desigur că trebuie să și vrei să ajungi departe de mic, din familie. Oricum, un evreu se va orienta către zone de vârf, pe care nu le voi înșira aici. Ajunge să vedem un produs Hollywood ca să observăm care sunt ele.

Bun, e adevărat că una e să vrei și alta e să și poți!

Din acest punct de vedere, da, evreii au un coeficient de inteligență ridicat! Numărul de premii Nobel o dovedește, căci vreo 20% dintre ele sunt primite de evrei, cam de zece ori procentul pe care-l reprezintă ei la nivel mondial. Mai au și un simț pentru afaceri care le deschide mai larg porțile ce sunt întredeschise de cei aflați mai degrabă pe Wall Street.

Spiritualitatea are și ea o legătură cu învățăturile primite, desigur. Ea îl ajută pe evreu de mic să meargă pe calea potrivită, să nu repete greșelile celor dinainte.

Famous and Beautiful Jewish Actors and Actresses
(Jewish Humor Central)

Tot de acolo el învață să nu se ferească, așa cum este îndemnat creștinul, de ban. De aceea, dacă nu se găsește nimeni care să se facă bancher, asta e, se sacrifică evreul, dacă e să glumim pe această chestiune atât de serioasă.

Talentul lor nativ îi face mari cântăreți sau actori, nu neapărat relațiile cu alți evrei, cum ar putea insinua invidioșii.

Ca un fel de concluzie ce deschide drum unor alte întrebări, fiind în minoritate, atacați de atâta timp, evreii au învățat să lupte.

Și, dacă trebuie să lupți mereu, nu-i așa că poți să și învingi, la urma urmei?

Leave a Reply