De Eugen Matzota

Știm cu toții, sper eu, vechea vorbă care spune că lupul își schimbă blana, dar năravul, ba!
Ce-ar vrea să spună asta, oare?
În contextul în care ne referim acum la români, ca la urmașii dacilor ce aveau pe steagul de luptă un lup, asta ar însemna că nu poți schimba ființa unui popor oricât l-ai coafa tu.

Așa să fie? Am mari dubii că o chemare la luptă pentru Patrie ar avea vreun răsunet cât de cât onorabil azi, când modelul de viață nu mai este luptătorul, ci șmecherul care-și pleacă atent capul de câte ori simte vreun pericol.

Las’ să meargă fraierii la luptă pentru Patrie, căci, vorba aia veche îi învață că sabia nu taie capul plecat suficient de bine sub masa vreunui club de fițe!

Dacă tu crezi că tot ce-ți trebuie ca să reușești, să fii și tu ca modelele zilei, adică vedetele TV, prostituate sau prostituați, dacă putem spune așa, atunci strada te învață tot ce ai nevoie! Vrei mai mult, dai un ”google” și afli, de exemplu, că dacii erau un trib care trăia în Macedonia pe vremea Imperiilor Grec și Roman!

Ferească Dumnezeu să vină din Dacia, cumva! De ce? Pentru că Dacia ar mai adăuga ceva în plus României de azi și ajunge să știe lumea bună, din Occident, că țiganii se numesc romi, deci sunt toți români. Sau invers, că toți românii sunt romi, adică țigani. Și asta nu e o mândrie, orice-ar spune asociațiile lor bine hrănite de fraieri, adică de guverne de tot felul ori chiar Uniunea Europeană, în spiritul imbecilizantei ”political correctness.”

Iar ție chiar ți-ajunge asta. Nu mai mult, că te doare capul, ferească Dumnezeu!

Și, așa, odată cu atitudinea ta suficientă și umilă, se mai duce puțin din strălucirea Patriei tale. Oricum, mulți nu știu cum se cheamă locul în care trăiesc, dar au auzit de Italia sau Spania, locul unde cerșesc cei din familie.

Oricum, tu n-ai treabă cu ce voiau înaintașii tăi, de-alde Mihai Viteazu sau Ștefan cel Mare, că nici școala nu te-ajută, că n-are cum. Mai bine zis, n-are cu ce, căci doar Irlanda mai întrece România la îndobitocirea populației sale, căci așa au hotărât cei care te urăsc, cum am mai spus de multe ori. Doar 3,1% pentru educație, e chiar prea mult, le-ajunge oilor!

Cine te urăște? Ei, asta-i bună! Nu tu i-ai ales de fiecare dată?
Aici, da, ai dreptate.

Oricine-ar fi la conducerea Patriei face la fel: te condamnă la prostire, adică prostie, la îndobitocire.

De la lup la miel e doar un pas.
Dar e unul care duce în prăpastie… 
  

AM ZIS!

 

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
IBAN RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Did you like it?
DONATE
THANK YOU!