Uitate flori

Şi ai uitat
cum alergam,
covor de flori
în cale-ţi să m-aştern.

Şi ai uitat
cum tremuram
şi inima-mi bătea,
atunci când mă strigai.

Şi m-ai uitat…

Acum,
mă pierd printre flori,
ca printre morminte.

Şi plec şi eu,
petală cu petală…

Totuşi, nu era decât deşertăciune…

De când am înţeles de ce,
Am căutat mereu femeia,
Şi-am tot sperat în fiece iubire.

Degeaba, însă…
Se stingea prea iute,
Căci totul nu era decât deşertăciune…

Acum, când tu îmi eşti femeia,
Îţi spun, ştii tu, iubirea mea,
Tot restul e deşertăciune…