De Eugen Matzota

„Aromâna (cunoscută, de asemenea, sub numele de „macedo-română“, sau „vlahă”), este vorbită de o jumătate de milion de oameni, în principal în părţi din nordul Greciei, Albania, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, şi Bulgaria. Aceasta constituie cea de a doua varietate ca populaţie din ramura „daco-romanică” a limbilor romanice, celelalte fiind: daco-româna (cu aproximativ 25 de milioane de vorbitori, în special în România şi Republica Moldova), istro-româna (vorbită de cel mult 1500 de suflete din peninsula Istria din Croaţia), şi megleno-româna (cu circa 5000 de vorbitori în principal în zonele din Grecia şi Macedonia la nord de Golful Salonic),”[i]spune Martin Maiden, profesor de limbi romanice la Oxford, în 2004, în “Perfect  pedigree.  The  ancestry  of  the  Aromanian  conditional.

Armânul de astăzi nu mai este nici vlahul Evului Mediu, cu atât mai puţin exilatul ajuns pe la Viena sau Pesta, gonit din casa şi din lumea lui de hoarde înarmate.
Nu este încă nici cetăţean european cu drepturi depline pentru că lumea lui este încă împărţită în mai multe lumi balcanice.
Ceea ce este mai grav, însă, este faptul că primejdia asimilării sale, odată cu primejdia pierderii identităţii, stă încă deasupra capului său ca sabia lui Damocles.
„Azi, după două războaie balcanice şi două războaie mondiale, cu grave consecinţe în toate domeniile, situaţia aromânilor din Balcani e dramatică. Dacă nu se reuşeşte să se impună statelor din zonă, foarte curând, şcoli sau clase cu predare în aromână, limba care a rezistat pe acele meleaguri mai bine de două mii de ani se va stinge de tot, sub ochii noştri.”[ii]
Cuvintele de mai sus, spuse de un om care a văzut multe, aşa cum este elegantul învăţat Neagu Djuvara, sunt mai mult decât un semnal de alarmă. Într-o lume a globalizării, într-o lume modernă, departe de modelul tradiţional al comunităţii armâneşti, ce şanse ar mai avea identitatea armânilor ?
Am scris această carte cu credinţa că mai sunt şanse, că nu este prea târziu.
Într-o lume fără graniţe, armânul, care a fost mereu un cetăţean european, este la el acasă.
Armânul secolului al XIX-lea nu mai este acelaşi ca omul zilelor noastre. Valorile lui, chiar dacă ţine în continuare la cele tradiţionale, sunt în ton cu timpurile.
Poate că armânul de acum o sută şi ceva de ani este pe cale de dispariţie. Armânul nou, o îmbinare a produsului societăţii tradiţionale cu cea modernă, renaşte din cenuşa celui vechi, asemenea păsării Phoenix prin produsul minţii şi sufletului său creator de lumină. 


[i] Maiden, Martin, “Perfect  pedigree.  The  ancestry  of  the  Aromanian  conditional”, in Ashdowne, Richard and Finbow, Thomas (eds.), Oxford Working Papers in Linguistics, Philology and Phonetics, 9: 83-98, 2004.
[ii] Djuvara, Neagu, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Ed. Humanitas, București, 2010, p.259

0 thoughts on “Armânul noului mileniu

  1. As putea fi de acord cu mai tot ce scrie domnul Matzota aici, pentru ca si eu am cunoscut aromani in Constanta si stiu cum sunt ei.Singura mea problema este ca ei nu au tara lor, drept care nu stiu cat de loiali pot fi ei, uriunde s-ar afla.

  2. Fiind oriunde ca la ei acasă, armânii au contribuit la dezvoltarea comunităţilor în care au trăit, fiind, deseori, printre membrii marcanţi ai acestor comunităţi, aşa cum au fost familiile Dumba, Sina, Toşiţa, Sturnari, Averof pentru greci, pentru că instituţii culturale importante ale Atenei se datorează spiritului lor de binefacere. Emanuil Gojdu, un renumit avocat al vremurilor sale, este considerat a fi un adevărat reformator al dreptului penal maghiar. Integrarea loială şi inteligentă a acestui mare om în societatea în care trăia a mers atât de departe încât, deşi nu şi-a trădat niciodată neamul, politica sa nu a fost întotdeauna percepută corect, mai ales de către radicalii naţionalişti români.Fragment don THE VANISHING AROMANIANcarte in curs de aparitie

Leave a Reply