ALTculture 6/2019 – Sfinții Epictet și Astion, martiri din Dobrogea

De Marius Oanţă

Preotul Epictet și tânărul Astion au fost martirizați, în timpul împăratului Dioclețian (284–305), în cetatea Halmyris (Myris), la data de 8 iulie, a anului 292, pe teritoriul Sciției Minor, (în greacă Μικρά Σκυθία, Mikrá Skythia), Dobrogea de astăzi.
Pe malul lacului Razelm, în proximitatea brațului Sfântul Gheorghe al Dunării și a actualului sat Dunavățul de Jos, se află ruinele unei fortărețe bizantine, în trecut aparținând cetății Halmyris.
Aici au pătimit acești martiri, Epictet și Astion, doi dintre cei mai vechi martiri atestați pe teritoriul actual al României, despre care avem informații amănunțite. Faptele și pătimirile lor și mai ales mulțimea de minuni pe care le-au săvârșit în timpul vieții, dar și după moarte, au fost adunate în viețile de sfinți, așa numita Acta Sanctorum, adică Faptele Sfinților.

ALT.culture_06.2019 44-45Sfinții Epictet și Astion, după ce au îndurat numeroase chinuri, au murit prin sabie. La vremea pătimirii, Epictet avea în jur de 60 ani, iar acolitul său Astion, în jur de 35.
Potrivit actului lor martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din sec. al XV-lea, aflată în arhiva bisericii „Preasfântului Mântuitor”, din orașul olandez Utrecht, ei au pătimit în anul 292, ca urmare a persecuției dezlănțuite de împăratul Dioclețian (284-305). Tot în legătură cu martiriul lor, se face pomenirea primului episcop al Tomisului, Evangelicus, care a venit la Halmyris în vremea aceea.
Sfântul Epictet era originar din părțile Răsăritului, fiind crescut în prezența lui Dumnezeu. Învrednicindu-se de harul preoției, el ducea o viață castă și evlavioasă. Încă din timpul vieții, a fost răsplătit de Dumnezeu, atribuindu-i-se o serie de minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, putea să îi vindece pe leproși, orbi și ologi, scoțând și duhurile rele din cei posedați.
La vremea sosirii în orașul Halmyris a comandantului roman Latronianus, acesta având de rezolvat unele probleme administrative și militare, i se va raporta, în a patra zi de la sosire, că în cetate există doi străini, care ar fi „vrăjitori și ghicitori”, și care, prin predicile rostite, au întors mulțimi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, comandantul s-a înfuriat și a poruncit ca, la apusul soarelui, cei doi să fie arestați și încarcerați. Fiind prinși, cei doi s-au hotărât ca să nu spună nimic despre familiile și țara lor de proveniență, ci numai să mărturisească faptul că ei sunt creștini, acesta fiind numele, neamul și patria lor.
După a cincea zi de judecată, Epictet a rostit: „Noi suntem creștini”; fapt ce l-a înfuriat pe Latronianus, care a poruncit ca trupurile lor să fie frecate cu sare și oțet, după care să fie aruncați într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, cei doi sfinți nu au suferit vătămări, fiind condamnați la înfometare, timp de 30 de zile să nu primească mâncare și băutură.
După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinți au fost readuși la judecată, unde l-au mărturisit pe Cristos, în numele căruia făceau toate acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii”. Văzând că nu îi poate sustrage de la credința lor, Latronianus a poruncit ca cei doi să fie scoși din cetate și să li se taie capetele. Astfel, în ziua de 8 iulie, i s-a tăiat capul mai întâi lui Astion, apoi preotului Epictet, cei doi martiri sfințind pământul Dobrogei cu sângele lor.
La apusul soarelui, Vigilantius, împreună cu alți creștini, au luat trupurile celor doi sfinți martiri, pe care le-au înmormântat într-un loc potrivit. În a 3-a zi de la înmormântare, Astion i-a apărut în vis lui Vigilantius, căruia i-a spus despre sosirea celor doi părinți ai săi în cetate.
După Edictul de la Milano, din anul 313, trupurile Sfinților Epictet și Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris.
Mihail Zahariade, conducătorul echipei de arheologi al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române din București, a declarat:
„Șantierul arheologic de la Halmyris a fost deschis în 1981, dar primele elemente ale bazilicii le-am descoperit în anul 2000. Atunci ne aflam spre sfârșitul campaniei, când nu mai aveam timp și bani, astfel că săpăturile au fost continuate anul viitor, la sfârșitul lunii iulie.
Am decis împreună cu soția mea, Ileana-Ildiko, restauratoare la Muzeul Național de Istorie a României, să fac săpături nu la suprafață, ci să fac o secțiune, căci bănuiam că vor fi acolo sfinte moaște, că ruinele cetății sunt cele ale vechiului Halmyris și că aici sunt Epictet și Astion. Am făcut săpături în prima zi, în a doua zi și așa mai departe.
În ziua de 15 august, au apărut primele elemente ale criptei martirice. Nu mi-a venit să cred! Am văzut cripta, care trebuia sa fie una boltită, dar totul era prăbușit din cauza invaziilor barbare care au jefuit și distrus bazilici și numeroase orașe din Dobrogea și din sudul Dunării.
După ce am curățat, am văzut paturile și inscripția pictată de pe peretele estic al criptei, pe care se puteau descifra câteva cuvinte în limba greacă, precum «martirii lui Hr» de două ori, «Asto», iar puțin mai departe litera «n» și primele litere ale verbului «ibrio», care înseamnă «a lovi», ceea ce dovedește foarte clar că aici a avut loc un act martiric.”

ALT.culture_06.2019 46-47
Descoperirea acestor două rămășite pământești, îngropate la Halmyris, în perioada timpurie a creștinismului dunărean, întregește istoria creștinismului universal, fiind dovada că adepții creștinismului au fost prezenți în această zonă de la începuturile primului mileniu.
Actul suprem al celor doi, alături de dovada martiriului sfinților Emilian din Durostorum, Zottikos, Attalos, Kamassis și Philippos, reprezintă singurele informații documentare din literatura hagiografică dobrogeană, demonstrate antropologic și evidențiate în acest areal.
În aceeași zonă, au mai fost descoperite moaște de sfinți care confirmă informațiile hagiografice, atât la Niculițel, cât și la Adamclisi, dar acestora nu le-a fost încă stabilită identitatea.

 

wp-image-1540297791

Leave a Reply