DON’T GIVE UP, MAMAIE! (II)

De Ion Bogdan Martin

Piesă de teatru pentru copii şi tineret
Locul II la cea de-a VI-a Ediţie a Concursului de Dramaturgie pentru Copii „100, 1000, un milion de poveşti”, organizat de către Teatrul “Ion Creangă” – Bucureşti împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti

Piesa s-a reprezentat, de către actorii Teatrului Ion Creangă, în spectacol-lectură în faţa publicului licean de la „Jean Monnet” din Bucureşti

Comedie

Personajele:

  • Dr. Violeta Căldăruşe, VIOLETA, VIO
  • Cosmina Căldăruşe, fiica Violetei,  COSMINA, COSI
  • Mama Violetei,   BÚNI
  • Cristian Vasilescu,  CRISTI
  • Bogdan Vasilescu, tatăl lui Cristi, BOGDAN

*

  • Violeta, 38 – 39 de ani
  • Cosmina, 17  ani
  • Buni, 65 de ani
  • Cristi, 18 ani
  • Bogdan, 44 de ani

Apartament cu trei camere la bloc. O canapea de trei persoane. Două fotolii, la aceaşi culoare cu canapeaua. O masă cu trei scaune. Masa este aşezată în avanscenă, oblic faţă de canapea. O bibliotecă… Un ceas mare de perete. O oglindă pe peretele de lângă uşa care dă spre holul de ieşire din apartament.Cosmina şi Cristi, elevi în anul III ai unui Colegiu Naţional, se pregătesc să dea examen de admitere la medicină! Deci, la medicină!

  

Scena II

 

Búni, Vio, Cosi, Cristi.

VIO: Cristi, dacă ai nevoie de ceva: un ceai, apă, senviş, cere fără ruşine!

CRISTI: Mulţumesc frumos, doamnă!

BÚNI: Dar ce, dragă, aici e all-inclusive?!…

COSI: Búni, ai văzut ce flori frumoase ai primit?

BÚNI: Şmechero!

VIO: Bine, eu am să plec la spital…

BÚNI: Păi, n-ai spus că ai făcut schimb de…

VIO: …De gardă, dar asta nu înseamnă că nu mă duc să văd cum se simt pacienţii. O observaţie în plus pe fişa medicală, o vorbă dulce, o mângâiere… De multe ori lucrurile acestea fac mai mult decât tratamentul în sine.

BÚNI: Dacă ar fi toţi medicii ca tine… Care mai sunt, că au început să se care toţi.

CRISTI: Condiţiile de lucru, doamnă! Şi, nu în ultimul rând, salariile. Care…

BÚNI: Şi-atunci voi de ce doriţi să daţi la medicină?

CRISTI: Pentru că ne place biologia…

COSI: Şi chimia.

CRISTI: Şi pentru că dorim să vindecăm şi să aducem alinare pe chipul oamenilor.

          BÚNI: Oau! M-aţi dat pe spate. La 15-16 ani sună frumos, să vă văd mai târziu. Familie, copii, griji, credite, din nou copii, iar alea…

VIO: Mamă, lasă copiii în pace! (Priveşte către tineri.) Dragii mei, ştiţi cum spun englezii: „don’t give up”! (Cei doi dau aprobator din cap.)

BÚNI: Cine-i Don Ghiva ăsta, dragă?!

VIO: Să nu renunţe, mamă. Don’t give up! Este un îndemn: nu ceda! Nu te lăsa bătut! Atunci când ţi-ai propus ceva, când ai ceva în cap, trebuie să lupţi pentru a-ţi atinge desideratul. Este visul lor şi nimeni nu are dreptul să le frângă aripile.

BÚNI: Aripile le cresc şi de la Redbull, c-am văzut eu la reclamă. 

VIO: Luaţi loc la masă, aveţi laptopul, în caz că aveţi de căutat ceva pe Net.

CRISTI: Vă mulţumim mult, doamnă!

VIO: Mă duc să mă schimb şi am să plec, nu mă mai băgaţi în seamă!

CRISTI: Prea bine, doamnă.

BÚNI: „Prea bine, doamnă”! (Dă din cap, şoptit.) E clar că o să avem de furcă. (Tinerii iau loc la masă. Laptopul se află aşezat în extremitatea mesei, către public. Cristi îşi dă jos rucsacul şi scoate două cărţi, un caiet şi un pix pe care le pune pe masă.)

COSI: Nu trebuia să mai aduci cărţile, doar le am pe ale mele.

BÚNI: Lasă, dragă, doar n-o să le tocească numai pe ale tale!

COSI: Búni, zău!

BÚNI: Zău, Búni! (Merge şi scoate dintr-un sertar câteva reviste.) Nu vă mai deranjez, fac integrame şi sudoku, dar sunt cu ochii pe voi. (Duce arătătorul drept la ochiul stâng.) „Ochio şou!”

COSI: Búni, dar nu mai sunt la grădiniţă!

BÚNI: Grădiniţa vieţii e mare. Gata, am tăcut. (Revine Vio.)

VIO: Am plecat. (O sărută pe Cosi pe creştet.) Vă doresc succes! Mamă, dacă au nevoie de ceva, ai tot ce trebuie la bucătărie. Pa! (Iese.)

BÚNI: Pa şi pusi! (Desface o revistă, cu un pix în mână.)

COSI (tastează, din laptop se aude refrenul unei melodii): Auzi, buni?

BÚNI: Ce-i asta?

COSI: Apropo de ce spunea mami. Se numeşte „Don’t give up” şi o cântă Herbie Hancock featuring Pink & John Legend

BÚNI: Ete, numai de legende n-am eu timp acum. (Tinerii zâmbesc, Cosi filează sunetul.) Dar nu sună rău de loc. Hai, lăsaţi muzica şi treceţi la treabă!

COSI: OK! La chimie vom vorbi despre… De fapt, ce sunt acizii?

CRISTI: Acizii sunt substanţe care în soluţie apoasă pun în libertate protoni…

COSI: În teoria clasică a disociaţiei electrolitice, un acid se defineşte ca o specie chimică ce dă naştere, la dizolvarea în apă, unui ion de hidrogen, pe care îl notăm cu H+.

BÚNI: Măi, măi! Ce fată deşteaptă are búni!

COSI: Búni, te rog! Iar bazele?

CRISTI: Bazele sunt substanţe care în souluţie apoasă pun în libertate ioni de hidroxil. OH…  

COSI: Eu cred că această definiţie limitează fenomenul la soluţii apoase şi mai cred că ea este cu totul improprie pentru o reprezentare cantitativă a catalizei prin acizi şi baze. De altfel, ionii de hidrogen, adică protoni fără înveliş de electroni…

CRISTI: Deşi pot avea o viaţă trecătoare în stare gazoasă…

COSI: Nu pot exista liber în soluţie apoasă…

BÚNI: Şi nici în alţi dizolvanţi…

COSI: Búni!

BÚNI: Ce vreţi? Mi-am adus aminte. Memorie de actriţă.  

CRISTI: Aveţi dreptate.

COSI: Corect! Din cauza tendinţei lor extreme de a se combina cu moleculele apei, sub formă de ioni de hidroniu, H3O+ şi, în mod similar, cu moleculele multor altor dizolvanţi. Acum vom vedea un tabel cu acizi şi baze şi… (Tastează. Cristi o priveşte zâmbind. Búni îi priveşte peste ochelari.)

BÚNI: Un ceai, ceva…

COSI: Cristi?

CRISTI: Nu, mersi!

BÚNI (se ridică): Eu am să merg până la „bucă” să-mi fac o cafea.

COSI: Naşpa rău, búni. Ce urât sună: bucă! 

BÚNI: Da? La fel ca „naşpa”. Şi-atunci, la voi, de ce diriginta este diriga, profesorul este profu, geografia este geogra, matematica este mate, iar când râdeţi în hohote scrieţi „lol”? (Îi priveşte lung.) Astea cum sună, ă?!

COSI: Sună într-un fel, dar nu fac trimitere la un organ anatomic.

BÚNI (grimasă): Ei, află că toate femeile au câte două organe din astea, (dă din tors) iar bărbaţii sunt morţi după ele. Na! De când cu calculatoarele astea, ne-am englezit şi americanizat de tot, „sister”, zău!

COSI: Ai dreptate, buni. Pe lângă că este normal să fie aşa, pentru că toţi termenii ne vin din limba engleză, mai este şi viteza pe care trebuie să o ai când transmiţi un mesaj. Fel şi fel de „shortcut-uri”… Scurtături şi altele. „Fauardezi”, de exemplu, sună într-un mare fel. S-a format un nou limbaj sau, mai degrabă, o nouă limbă: romgleza.

BÚNI: Romgleza, ai?! Sunăăă… într-un mare fel!

COSI: Cristi ştie şi o pezie în romgleză…

BÚNI: Au înnebunit poeţii, mamaie!

COSI: Spune, Cristi!

CRISTI: Ei, nu ştiu decât ultimele strofe. Dar eu cred că a fost făcută cu tentă ironică. Uite:

          „…

          And I think că spun trăznai.
          Please don’t face pe nebuna
          şi mai look în ochii mei.


          Understand? I love you, dragă
          cum vrei să-ţi mai vorbesc
          you are totul pentru mine
          and I want să te-ntâlnesc.

          But is dificult, vezi bine
          căci your granny e pe fază
          şi din five în five minute
          carefully ne controlează

          Maybe să ajung la tine
          ca în Shakespeare, “Juliet”
          I “Romeo” love pe tine
          give me scara din boschet.”

BÚNI: Am înţeles perfect unde baţi.

COSI: Circulă pe Net, buni.

BÚNI: „Ok, kid’s”… Na, c-am spus-o! Pe Net, pe Net, dar prea la obiect! Heee, mă duc sa-mi fac cafeaua, să nu vă văd că faceţi altceva decât chimie! Chimie-chimie! Understand? (Iese.)

COSI: Te rog s-o ierţi! Ea nu este aşa cum lasă să se creadă. Auzi, dar ai înlocuit cuvântul mamă, din textul original, cu granny – bunica!?

CRISTI: Păi, nu este ea FBI-ul şi Mossad-u’!? Oricum,  nu mă deranjează că e „geană” „on-line” pe noi. Şi, ca să revenim la subiect, am înţeles că trebuie să bat moneda pe… „Cataliza omogenă prin acizi şi baze” şi pe „Teoria transferului de protoni”?

COSI: Exactly!

CRISTI: Auzi, asta ca o divagaţie, am văzut în hol, la intrare, un poster cu echipa de fotbal Steaua…

COSI: Da, sunt fan Steaua! Am făcut şi gimnastică ritmică şapte ani la Clubul Steaua.

CRISTI: N-am ştiut. Culmea este că eu ţin cu… Dinamo.

COSI: Ghinion. Şi, tot ca divagaţie, cât stai la noi în casă să nu spui nimic rău despre Steaua. Şi mama, şi búni sunt tot steliste. Aşa este în familia noastră: vedem în roşu şi albastru. 

CRISTI: Adevărul este că au avut şi rezultate internaţionale de răsunet…

COSI: Aşa te vreau! Să fii diplomat că nu-ţi mai arăt nimic la chimie.

CRISTI: La chimie poate că nu, dar…

COSI (tuşeşte): La… biologie. La asta ai vrut să te referi, nu?

CRISTI: Exactly!

BÚNI (revine cu o ceaşcă în mână): „Exactly”. Aşa, dragii mei. (Se aşază pe canapea. Cei doi o privesc.) Continuaţi, continuaţi! Eu am învăţat la timpul meu, acum e rândul vostru! (Cei doi îşi întorc privirile şi deschid laptop-ul, Cosi tastează.)

COSI: Acesta este tabelul! Pe prima coloană avem acizii…

BÚNI: Iar p-a doua: bazele! (Cei doi tineri se întorc şi o admonestează din priviri.)

COSI: O să vorbim în şoaptă, Cristi. (Búni îşi face cruce peste buze. Soarbe o gură de cafea, cu zgomot, ceea ce îi face pe cei doi tineri să o privească din nou.)

BÚNI: Nu pot bea silenţios. Ş-apoi, frige!

COSI: Aşteaptă să se răcească!

CRISTI: Nu se mai simte aroma.

BÚNI: Vezi, Cristi ştie! 

COSI: Búni, te rog! Să ştii că ne mutăm la mine în cameră!

BÚNI: Hă, hă! Aţi vrea voi. Gata! Un cuvânt nu mai scot. O pisică moartă/la popa la poartă/cine-o râde ş-o vorbi, s-o…

COSI (ton categoric): Te rooog!

BÚNI: Bine, dragă! S-o… lase acolo, na! Deşi, cred că popa o să se supere! (Semnul crucii.) Ar putea crede că-i diavolul!!! (Cristi zâmbeşte. Buni pune ceaşca pe măsuţă, ia o revistă. Cei doi se uită pe laptop, mai şoptesc câte ceva, Cosi frunzăreşte cartea şi îi arată lui Cristi.)

CRISTI (cu voce tare): Aici chiar mă încurcasem. Bine că mi-ai explicat cum e „faza”. (Búni îi priveşte peste ochelari. Stă picior peste picior şi îşi balansează piciorul de deasupra. Cei doi tac o vreme, privesc când în laptop, când pe manual.)

COSI:  Din reacţiile chimice la care participă acizii, se observă ca în moleculele acestora, pe lângă atomi de hidrogen, se găsesc şi atomi sau grupe de atomi, care în timpul reacţiilor se păstrează neschimbate. Acesta este Radicalul acid. De asemenea, te ajută dacă ştii şi definiţia Radicalului acid: Atomul sau grupul de atomi care intră în compoziţia moleculelor acizilor şi care în reacţiile chimice rămân neschimbaţi, se numesc radicali acizi.

CRISTI: Dar tu când ai avut timp să reţii toate astea?

DON’T GIVE UP, MAMAIE! (II)

COSI: Ştii, ceea ce mulţi elevi nu înţeleg, atenţia la clasă face cât jumătate din lecţia învăţată. Ce, mie nu mi-ar plăcea să mă hlizesc la aia de română sau la profu’ de mate!? Dar dacă am prins în clasă, nu mai este nevoie să fac meditaţii, iar de banii ăştia, eventual, îmi cumpăr o pereche nouă de blugi sau îmi iau un telefon mişto.

BÚNI: Vezi, Cristi, ce fată deşteaptă avem!?

CRISTI: Grăieşte ca un om mare.

BÚNI: Cool, baby! Parcă aşa se spune, nu?!

CRISTI: Bine, pentru astăzi, cred că v-am necăjit destul…

COSI; Da’ de ce spui aşa?!

BÚNI: Da’ lasă-l, dragă să spună, că spune bine! (Cristi se ridică, îşi strânge cărţile şi le pune în rucsac.)

CRISTI: Doamnă, mi-a făcut o deosebită plăcere să vă cunosc! Cosmina, îţi mulţumesc că mi-ai dat teme şi pentru acasă! (O priveşte prelung.) Eşti o drăguţă…

BÚNI: Şi se mai face.

COSI: Te conduc.

BÚNI: Păi, da! Să nu se rătăcească băiatu’. E drum lung.

COSI: Nu, búni, aşa este politicos.

CRISTI: Bună ziua, doamnă! 

BÚNI: Bună ziua! (Iese urmat de Cosi.) Să nu aud plescăit de buze! (Îşi dă ochelarii jos. Trăgând cu urechea.)  Tinerii ăştia! Ce-şi închipuie ei, că noi ne-am născut bătrâni şi fraieri!? Şi noi am făcut prostii, chiar dacă mai târziu am regretat. (Intră Cosi.) Nu, că eu nu sunt absurdă, dar…

COSI: Cicălitoare mai eşti, Doamne! Cred că l-ai speriat de tot pe băiatul ăsta. Îţi dai seama că mâine, la clasă, poate spune la colegi ce fel de bunică am!?

BÚNI: Poate să-mi spună şi mamaie! Şi-ţi pasă?

COSI (vine lângă Búni, se aşază pe canapea lângă ea şi o îmbrăţişează): Îmi pasă, pentru că eu ştiu că tu eşti un om bun. O bunică sau o mamaie aşa cum ar vrea un miliard de copii să aibă.

BÚNI: Adică, sunt de „belea”, cum se spune pe după blocuri!

COSI: Sau „marfă”! (Zgomot de chei, scârţâit de uşă. Intră Violeta.)

VIO: Bună, fetelor! A şi plecat băiatu’?

COSI: L-a speriat Búni.

BÚNI: Ei, l-am speriat!

VIO: Mamă, parcă nu te-aş şti. Hai, la spălat şi la masă, după care toată lumea în camera sa pentru că am mult de lucru şi nu vreau să mai aud o muscă.

BÚNI: Mai devreme erau două! Zburau în tandem! (Cele două o privesc urât.)

VIO: Of, mamă! N-am chef de glume. Am avut un caz, o nefrită… Oamenii vin târziu la control şi… uneori este prea târziu sau costurile pentru vindecare sunt extrem de mari, iar riscurile pe măsură. (O pupă pe Cosi, ies toate trei. Lumina se filează.)

Leave a Reply