ALTculture 4/2019 – RĂTĂCIRE

De Ion Bogdan Martin

 

Am numit această parte a revistei RĂTĂCIRE inspirat de titlul uneia dintre poeziile bunului meu prieten Bogdan Martin, cunoscut ca om vesel, care scrie ca să facă oamenii fericiți, pe măsura umorului scierilor sale.

Iată că, să vezi minune, în spatele acestui umorist rafinat, se ascunde un poet profund.

Să se fi rătăcit în umor, în teatru, în proza din ce în ce mai spirituală, îndepărtată de lumea noastră de zi cu zi, doar pentru a fugi de eticheta de poet?

Nu știu…

Vă las să apreciați.

Eugen Matzota


R Ă T Ă C I R E


Să iau trenul, spre nicăieri,
Ieri m-am îndreptat
Și ningea
Doamne, ce mai ningea!
Iar gara, mică și în colțuri,
Gara mea terestră,
Avea o morgă…
Avea și smog.
Părăsit de mine însumi
Golit de sens și-aproape fără viață
Pe peronul fără capăt,
Fără margini,
Picior peste picior,
Stăteam căzut pe gânduri
Și-mi închipuiam,
Ce blasfemie!,
Că pământul,
Acea gară mică și în colțuri,
Stătea să cadă,
Nins și greu,
Peste sufletul meu.
Grea așteptarea.
Înconjurat de cercul imaginar,
Situat la mijlocul distanței dintre poli,
Devenisem, fără de tren,
Fără de bilet…
Devenisem o axă.
Doar o axă.
Și-ntr-un vertigo nebun
Mă roteam
În jurul propriului meu mod de a fi.


C e a s o r n i c u l

 

Simt acele ceasului cum îmi zgârie pieptul
Și-s axele, barilletul, roata de clichet și
rubinele
Adânc înfipte în inima mea.
Bum, bum, bum!
Aud cum bate fiecare secundă
Bum, bum, bum!
Bate și-mi zumzăie sternul,
Dar ora bate cel mai tare
E cea care mă doare
E împlinirea celor trei mii șase sute de bătăi
E gongul
E tumultul clipelor de trăire
E ora care fixează destinul
Ne întâlnim la ora…
Sau…
Ne vedem la ora…
Dacă…
Dacă pieptul meu mai rezistă
La ora stabilită voi fi sigur acolo
Să te întâlnesc pe tine
Singură,
Topită,
Precum un ceas de-al lui Dali
Să-ți prind mâna
Și să ți-o pun pe minutar
Să vrei să râzi
Să vrei să plângi,
Iar eu să te port
Preț de șaizeci de secunde
Prin întreaga operă umană
Să simți timpul
Dar și bărbatul
Cum bat la unison
Doar pentru tine…
Doar pentru tine draga mea…
Draga mea viață!

ALT.culture_04.2019 18-19

De la sine

 

Vineri,
Am simțit cum sinele evadează din mine
Și asta încă era bine
Și atunci, de la sine înțeles,
De la sine a devenit fără formă, fără fond.
Golit de sine.
Stăteam doar eu cu… mine,
În umbra ego-ului bolnav,
Și priveam în gol
În golul de sine
Și toate acestea, pe fondul parataxei lipsei de sine
Peste conștiința voalată și abstractul din mine.
M-am speriat și-am vrut să strig în… sinea mea
Dar nu mai era acolo ca să doară.
Circumstanțial, pentru sinele care mă părăsise,
M-am prins cu ochii minții
De marcajul imaginar al globului ocular al sinelui
Și orb, m-am scurs în mine
Murind normal, adică… de la sine!

 

Vremea iubirii în România

 

Violetei, soția mea!


Te iubesc!
Te iubesc ca în vremurile… bune
În vremurile când mâncam salam cu soia,
Dar aveam 20 de ani.
Te iubesc!
Te iubesc ca în vremurile… bune
Pe când stăteam cu nopțile la rând și n-apucam nimic,
Dar aveam 20 de ani.
Te iubesc!
Te iubesc ca în vremurile… bune
Când înghețam de frig în casă,
Dar aveam 20 de ani.
Te iubesc!
Te iubesc ca în vremurile… bune
Când citeam pe sub mână cărți (xero)copiate,
Dar aveam 20 de ani.
Te iubesc!
Te iubesc ca în vremurile… bune
Pentru că nu am fugit din țară
Deși aveam 20 de ani.
Te iubesc!
Te iubesc și-n aceste vremuri… nebune
La fel ca la 20 de ani.
Te iubesc!
Te iubesc cât mai am vreme…

 

ALT.culture_04.2019 20-21

Regatul Copilăriei

 

Mi-e dor de oamenii copilăriei!
De oamenii din copilăria mea,
De oamenii aceia dragi care astăzi nu mai sunt.
Mi-e tare dor de ei…
De toți.
Iar pe zi ce trece sunt parcă tot mai mulți.
Tot mai mulți.
Și mă întreb, prostește, într-o doară,
Oare, ce-or face ei pe-acolo?!
Aici, mergea un oftat, dar n-am mai avut aer,
Un hiatus între mine și mine.
Doamne, ce tărâm fantastic mai este și copilăria asta!
Regatul Fără-de-Grijilor!
Regatul-Regaturilor.
O clonă de-a lui Einstein de-aș fi
Aș face timpul să se-ntoarcă
Precum nisipul fin dintr-o clepsidră
Să fiu din nou copil
Unul mic, acolo, fie și naiv
Un suflețel cu domiciliu permanent
Pe-o planetă licoroasă.
Să te lingi pe degete, nu altceva!
Cu toți cei dragi aproape
Cu bunica, suflet nobil și caritabil,
Pe care parc-o văd
Că-mi umblă cu mâna ei caldă prin părul năclăit
Cu Moș-Crăciuni care vin pe furiș prin țeava de la calorifer!
Și cu Albe-ca-Zăpada numai bune de mirese
Cu mașinuțele șchioape de-o roată
Și cu povești spuse în șoaptă
Ca să vină Moș Ene pe la gene…
Tiptil-tiptil
Să fiu din nou copil
Mi-e tare dor!
Mi-e…
Tare…
Dor…

 

 

 

 

 

Leave a Reply