De Ion Bogdan Martin

PREMIUL
PENTRU CEA MAI BUNĂ PIESĂ
LA CONCURSUL DE CREAŢIE DRAMATICĂ
DIN CADRUL
FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE TEATRU,
ORGANIZAT DE TEATRUL „REGINA MARIA“, ORADEA, EDiŢIA A XIX-A

Se dedică oamenilor din teatru!

 

ALT.culture_04_v12 26-27.pngPersonajele:

Un tânăr, Alex, ALEX,

O tânără, Miranda Ţintescu, MIRANDA

Decor: Staţie de autobuz, dotată cu un acoperiş simplu din policarbonat şi o bancă. Acţiunea se poate petrece în Bucureşti, la Cluj, la Oradea, la Timişoara sau la New York.

Scena 1

(Alex)

ALEX: Vara, în general, este frumoasă, dar… în niciun caz în seara asta… Nu, nu!

Şi autobuzul ăsta care nu ma vine! (Priveşte în lungul străzii.) Ciudat nu este că nu mai vine autobuzul meu, ci faptul că nu mai trece nicio altă maşină! (Studiază stâlpul cu plăcuţa indicatoare. Se plimbă, dă cu piciorul unei pietre, se aşază pe bancă.)

Tonya, Tonya!

Fir-ar mama ei de… de… de… M-a părăsit… M-a părăsit pentru că nu eram varianta ei câştigătoare. Auzi: „Eu, de astăzi, joc în altă ligă, dragule!”… „…Dragule!” Auziţi oameni buni… care mai sunteţi?! Hello! Domnişoara joacă în altă ligă… Champions League! Daaa… Fată de fată!

Dar şi ea, are dreptate… Ce-i aia să te-ntorci acasă cu autobuzul!? Alta-i să-ţi pui curul într-un „merţ”, într-un Audi sau într-un Ford! Păi?

(Se aude sunetul unui motor, se ridică, dar, dezamăgit, se reaşază.)

ALEX: Mi s-a părut!…

Mda… Mi s-a părut că mă iubeşte, că… Şi-aveam atâtea să-i spun… Doream s-o fac fericită. Visam s-o iau de mână şi… dezinhibaţi, să alergăm spre Paradis… La câte n-am visat… Doamne, eu… eu o iubeam ca un nebun!… La ce bun?!

Şi dacă aş fi un tip optimist… Sunt?! Adică, sunt un tip care să manifeste optimism… care să debordeze de… de… Să debordeze! Daaa, de unde!? Sunt un fraier. Bun venit în lumea reală. Realitatea crudă a vieţii care loveşte pân’ te nimereşte!

Optimist am mai fost eu şi… la alegeri… Am ieşit ca prostul la vot, de fiecare dată crezând în promisiunile şi cuvintele frumoase…

Că-i de dreapta, că-i de stânga, că-i din centru… tot un drac! Care cade, când n-ai unde… (se ridică şi scutură cracul panatalonului) taman după crac!!!

Sunt cam scabros astăzi.

Tonya! În fond, Tonya a procedat întocmai ca şi un candidat… M-a dus cu preşul. Cu zăhărealu’. Eu, orbit de dragoste… ce să văd?! S-a folosit de prietenia mea cu regizorul… Cu Tommy. Şi…. Şi, odată intrată în gaşcă, fata a trecut la planul B… S-a făcut simpatică, prietenoaaasă, pisicoaaasă… (Imitând vocea personajului din desenul animat.) „Touche, mister pussicat!” Iar Tommy atât a aşteptat… Touche! Mă rog, el este bărbat şi, ca mai toţi bărbaţii… Ei, nu chiar ca toţi… Că mai sunt şi eu p-aici!

Am crezut că mi-e prieten… (Se aude o altă maşină trecând în viteză.)

ALT.culture_04_v12 28-29.png

Naşpa!

Mama ei de viaţă! Şi dragostea adevărată… Ea, unde e? (Se masează pe burtă.) În stomac, unde dracului să fie?! Vorba profei mele de română, din liceu: „Ce păcat că florile nu se pot mânca!” Deşi, am văzut pe „Travel” că sunt destule reţete unde se folosesc fie în salate, fie chiar în „main course-uri”… Flori de muştar, delicatele panseluţe… Gălbenele, flori de dovleac şi chiar lavanda plăcut şi puternic mirositoare… Noi, cu grătaru’ şi cu micii, frate! Da’ buni!

Am sărit de la una la alta!

Autobuzul mă-sii! Poate că după ora 12 vine autobuzul de noapte… Poate!?

Şi, în fond, cine eram eu pentru Tonya?! Un actoraş care nu-şi găseşte de lucru decât în nişte reclame idioate la cârnaţi sau la detergent… „Mai alb, mai strălucitor…”

Un biet actor!

Un om măcinat de gânduri, de proiecte, de vise… de Shakespeare…

În falnica Veronă se înfruntă
Două vechi neamuri. Ura nu se frânge.
Şi iar porni-va duşmănia cruntă,
Îşi vor păta iar mâinile cu sânge.
Din sânu-acestei vrăjmăşii străvechi
Ies doi îndrăgostiţi bătuţi de soartă

ALEX: Bietul Romeo!… Bătut de soartă sunt şi eu. Aşa a fost să fie… să mă îndrăgostesc de cine nu mă merita.

Cineva spunea…. Stai, să-mi amintesc! Aşa! Că mai bine iubeşti şi suferi, dacât să nu iubeşti şi să nu suferi niciodată… Ei, păi, dacă ar fi să gândesc aşa…

Sau Tennesse Williams…. „Un tramvai numit dorinţă”, că autobuz nu prea mai cred să văd aşa curând… „Tramvaiul” a luat şi Premiul Pulitzer… Piesă de piesă!

Păcat că Tennesse nu şi-a iubit eroii-victime, el, la fiece replică, le cânta prohodul… (Se ridică.)

Poate că mi s-ar fi potrivit rolul lui Stanley Kovalski… Un tip banal, ca şi mine.

Un autobuz numit dorinţă”… până va veni vreo maşină să mă ducă şi pe mine undeva… Poate acasă sau… cine ştie?! (Se ridică, face câţiva paşi.)

Cehov… Precursor al teatrului absurdului… Daaa… „Trei surori”…

Da, ne va uita! Asta ne e ursita tuturor, şi n-avem încotro! Ceea ce ni se pare astăzi grav, însemnat, deosebit de important, cu timpul va fi dat uitării sau va părea un lucru de nimic. (Pauză.) Interesant e că nu ne putem da seama dinainte de ceea ce va trece mai târziu drept măreţ şi plin de însemnătate, sau, dimpotrivă, ridicol şi de neluat în seamă. Oare descoperirea lui Copernic, bună­oară, sau a lui Columb n-au părut la început inutile şi ridi­cole, în timp ce scrierile neghioabe ale unui smintit erau so­cotite drept adevăruri de netăgăduit? Şi se prea poate ca viaţa noastră, cu care ne împăcăm atât de bine azi, mâine să treacă drept ciudată, fără rost, prost organizată şi chiar plină de păcate…

ALEX: Ăsta a fost Verşinin Alexandr Ignatievici, locotenent-colonel, comandant de baterie… Milităros al dracului! (Drept, bate din călcâie şi salută ceremonios.)

La noi, ori eşti prea tânăr, ori prea frumos, ori prea înalt, ori nu te agrează regizorii… Asta, de la urmă, e cea mai gravă! Mai ales atunci când regizorul îţi fură iubita! Regizorul fiind şi prietenul tău… Fostul.

Acum, şi cu stupizenia asta de teatru de proiect, eşti la mâna regizorului… Nu eşti în atenţia lui sau în gaşca lui de prieteni… nu exişti. Nu intri în distribuţie, nu-ţi iei bănuţu’! Şi nici de glorie nu ai parte. Sigur, nu toţi: regizori şi regizori!

ALT.culture_04_v12 30-31.png

În fine… La toţi dracii cu autobuzul ăsta şi cu… toţi ăia care conduc ţara asta… Ţara asta!

Degeaba am fost şef de promoţie dacă nu ştiu să-mi capacitez voinţa… să-mi etalez însuşirile. Să ies în faţă. Cică trebuie să ai tupeu… Trebuie să fii născut pentru asta! Eu… Eu aştept să fiu descoperit, apreciat şi distribuit… Să nu mă distribuie, până la urmă, aia cu coasă… Ptiu, ptiu! Fugi dracului cu coasa ta ruginită şi pătată de atâtea şi-atâtea destine curmate!

Piei, satano! (Pauză, ia loc.)

Oare, în curgerea asta de milenii, lumea nu şi-a pus, niciodată, întrebarea dacă moartea nu are şi o mamă… O mamă care, dealtfel, a crescut-o tare prost, dar care, finalmente, s-o certe când vine târziu acasă pentru că umblă bramabura prin toate colţurile pământului… Mama morţii… s-o ia p-aia mică de urechi s-o dea de toţi pereţii şi s-o-nchidă într-o debara a timpului… (Autoritar.) „Până nu înveţi să te porţi nu mai ieşi la joacă…” Auzi ce tembel sunt!? „La joacă”!

Păi, dacă n-am lua-o în joacă, unde-am ajunge?! Dacă n-am visa c-am putea fi nemuritori…

(Pauză. Priveşte abătut în lungul drumului.)

ALEX: Sunt un biet actor… cu mii şi mii de vise, care trăieşte alături de zeci şi zeci de personaje imaginare… Îmi interpretez viaţa în sute şi sute de roluri… Multe, nereuşite… Încă mai caut, caut să-l găsesc pe cel care mi se potriveşte… Bun, şi dac-o să-l caut toată viaţa?!… Trist, poate că nu este această căutare îndelungată, ci faptul că rolul acela va avea nevoie de un… regizor. (Zâmbind laconic.) Sau de… o regizoare! (Se aude un motor, zgomot de frâne, mers în marşarier. Pune mâna la ochi şi priveşte în lumina farurilor. Din nou clar-obscur. Linişte. Paşi.)

VA URMA…

Leave a Reply